CĂUTAREA PERPETUĂ A SUPLEŢEI ŞI ANOREXIA NERVOASĂ

„Frumuseţea se află în ochii spectatorului” (Shakespeare)

În mod tradiţional, cultura a stimulat femeile să facă tot posibilul pentru a fi atrăgătoare, chiar cu preţul disconfortului fizic, mobilităţii şi sănătăţii.
Majoritatea femeilor percep supleţea ca fiind cel mai important aspect al puterii de atracţie fizică. În căutarea unei supleţe ideale multe femei îşi prejudiciază sănătatea fizică şi mintală prin diete foarte limitate în calorii - adică suportă foamea pe care tot ele şi-o impun.

Trăim într-o societate care consideră că un corp suplu este o imagine a frumuseţii. Din această cauză dorinţa de a slăbi a oamenilor şi în special, a tinerelor femei este atît de puternică încȃt poate produce boli de nutriţie foarte grave – cum ar fi anorexia nervoasă, a cărei incidenţă a crescut mult în ultimul timp în întreaga lume. Deşi nu prea li se dau importanţă, aceste persoane sînt printre noi, şi semnalează probleme psihice serioase şi conflicte emoţionale. Deşi pot fi afectaţi şi bărbaţii de această tulburare, ea este de 20 ori mai des întîlnită la femei mai ales la cele tinere. Circa 50-60% dintre persoanele care suferă de acestă tulburare se însănătoşesc, iar restul persoanelor - se îmbolnăvesc cronic. Una din 10 persoane anorexice moare, se sinucide sau are complicaţii medicale.
Femeile ce trăiesc în lumea occidentală, pretind să aibă o imagine cît mai clară a siluietei feminine ideale, iar aceasta este extrem de suplă.

Dar de unde vine acest ideal şi de ce femeile luptă atît de mult pentru a-l atinge?
În occident idealul frumuseţii s-a dezvoltat la începutul anilor '60 tot mai mult, ca un corp-siluetă. Sintagma creată de Naomi Wolf (1990) pentru a desemna presiunile exercitate de ideologia patriarhală promovată de mass-media şi publicitate este o idiologie ce obligă femeile să se conformeze unui ideal estetic impus de beauty contest de tipul Miss World, Miss Texas etc.

Obsesia perfecţiunii fizice, imposibil de atins dealtfel, generează mari tulburări alimentare, insecuritate şi depresii cu efecte dezastruoase asupra individului. În ultimii 10 ani, tulburările nutriţionele de tip anorexic au crescut exponenţial, corelativ cu obsesia imaginii impecabile a look-ului seducător.

Mii de tinere au drept principal obiectiv pierderea cîtorva kilograme în greutate pentru a se apropia de idealul feminin perfect, promovat de mass-media, concursurile de frumuseţe şi marile spectacole de modă. Ordinea socială funcţionează ca o piaţă de bunuri simbolice ce domină de viziunea masculină, şi atunci A FI, înseamnă pentru femeie A FI VĂZUTĂ de un ochi masculin sau de un ochi informat de categorii masculine.
Valoarea şi evaluarea femeii ţin de aparenţa sa fizică – sexualizată, care construieşte un adevărat limbaj al seducţiei. Femeile sînt socialmente înclinate să se considere obiecte estetice şi să acorde o atenţie constantă la tot ce ţine de frumuseţe, eleganţa corpului, a ţinutei etc.

Dominate de aspiraţia de a se identifica cu modelele mediatizate peste tot, purtătoare ale semnelor distincţiei, femeile tinere sînt victime sigure ale manipulării simbolice prin mitul frumuseţii. Astfel, moda, dimensiunile STAS impuse de fotomodele le determină pe majoritatea tinerilor femei, adolescente să ţină cure de slăbire. În ţările dezvoltate 80% dintre femei ţin cură de slăbire. Peste tot se aude că cele mai frumoase femei sînt cele slabe - acest lucru aproape că obsedează. Din păcate, unele dintre ele nu ştiu cînd să se oprească şi atunci intervine anorexia nervoasă. Anorexica se ia după aceste modele sociale ideale, chiar dacă nu au legătură cu ocupaţia sau mediul ei de viaţă. Statistica spune că sîntem bombardaţi zilnic cu aproximativ 200-400 de reclame – televiziune, ziare, reviste, radio etc. Două din 10 au mesaj direct legat de frumuseţea fizică, şi cel puţin 4 sînt de tip indirect. Anorexica - va procesa datele şi se va include automat în grupul persoanelor cărora li se adresează direct toate aceste mesaje, şi cum se consideră singura vinovată de eşecurile din viaţa ei doar pentru că are 3-4 kg., în plus, va începe să uite de alimente.

Supleţea este aşadar, arătată de către mijloacele de informare în masă în calitate de ideal spre care se tinde, şi acest mesaj este bine întărit prin tratarea urîtă şi portretizarea negativă a oamenilor graşi, în special a femeilor. Femeile se compară cu idealul, fiindcă în timpul vieţii au fost învăţate că vor avea succes doar în cazul în care vor arăta „corespunzător”.
Desenate, pictate sau sculptate imaginele femeilor sînt, de obicei, percepute ca nişte creaţii artistice. Însă imaginile femeilor văzute la TV sau în reviste sînt de obicei considerate reprezentări reale, deşi un fotomodel din revistă sau o actriţă este deseori pictată şi sculptată în mod riguros. Femeia „de acolo” este supusă ore în şir machiajului şi coafării, uneori regimuri stricte de antrenament şi posibil foamei autoimpuse şi chirurgii estetice, fotografiile fiind mereu prelucrate. Deoarece femeile sînt încurajate permanent de aceste fotomodele extrem de atrăgătoare, îşi percep corpurile ca fiind inadecvate. Iar dacă încearcă să „corecteze” corpurile lor şi eşuiază, pot ajunge la disperare încît vor continua dieta şi sportul pînă la absurd. Cu cît tind spre acest ideal, cu atît aceste femei se expun riscului anorexiei nervoase.

Termenul de anorexie în traducere din greacă, înseamnă – lipsa poftei de mîncare. Reprezintă o dereglare profundă a apetitului, şi în consecinţă a nutriţiei. Completarea - nervosa în engleză, sau mentale în franceză, indică cauze de ordin psihic în acest gen de tulburare.
Criteriile de diagnostic pentru anorexia nervoasa (dupa DSM-IV) sînt următoarele:
1. Refuzul de a-şi menţine o greutate corporală situată la, sau puţin peste nivelul minim normal pentru varstă şi înalţime
2. Teama intensă de a creşte în greutate sau de a se îngrăşa, deşi greutatea este sub cea normală;
3. Tulburări de percepţie a greutăţii sau a aspectului fizic, autoevaluare necorenspunzătoare a greutăţii sau a aspectului fizic ori negarea importanţei pe care o are greutatea normală;
4. Amenoree, definită ca absenţa consecutivă a cel puţin trei menstruaţii.

În DSM-IV anorexia este definită ca fiind „o tulburare caracterizată prin foame autoimpusă şi refuzul de a menţine o greutate peste valoarea minimă a normalului, asociată de teama intensă de îngrăşare”. Deci, anorexia nervoasă este acea stare caracterizată printr-o aversiune emoţională sau psihică faţă de mîncare, ceea ce duce la o slăbire extremă a corpului.
Hobby-urile sau profesiile care implică evident supleţea pot deasemenea accentua riscul de a provoca această tulburarea de alimentaţie. Printre acestea sînt dansul, munca de fotomodel, actoria şi atletica. Un fotomodel a spus: „Munca mea este să fiu suplă”. Femeile care îşi aleg aceste profesii se expun unui risc mare de a face anorexie nervoasă decît femeile ale căror performanţe personale sunt mai puţin legate de aspectul exterior şi greutate.

Unii cercetători afirmă că epidemia de tulburări alimentare de tip anorexic printre femei n-ar exista fără de idealul de femeie suplă al culturii noastre. Studiile efectuate sugerează că anorexia nervoasă care este cea mai severă formă de foame există cu deosebire în America de Nord şi în Europa de Vest, fiind rară în Asia cu excepţia categoriilor sociale medii şi superioare occidentalizate din Hong-Kong şi Japonia.
Restricţia calorică severă este pe larg considerată o modalitate acceptabilă de încercare a modificării corpurilor. Însă foamea autoimpusă, dietele sărace în calorii, anorexia nervoasă secătuiesc rezervele de energie mintală care ar putea fi distribuite cu o utilitate mult mai mare în atingerea altor scopuri. Ea diminuiază şi energia fizică, lezează sănătatea cîteodată, în mod fatal.

Astfel dorinţa de a fi acceptată de-a avea multiple oportunităţi, poate face idealul supleţei să pară extrem de dezirabil, transformînd corpurile multor femei, prin care acestea încearcă să obţină ceea ce se numeşte aceptare şi prestigiu.

Irina Novac, psiholog

Despre aşteptarea jumătăţii

"A găsi un soţ" nu e de fapt marea problemă, aşa cum "a reuşi la facultate" nu e scopul în sine, atunci când vrei să-ţi alegi orice profesie.

Privit din partea de dinainte de nuntă, pentru unele fete găsirea soţului potrivit poate părea a fi "totul". A-l întâlni pe "ales" poate echivala cu găsirea fericirii, a împlinirii şi a siguranţei. Şi totuşi... a aştepta pe cineva care să te facă să te simţi fericit, împlinit şi în siguranţă înseamnă a aştepta mult şi bine.

A pune aceste sarcini pe o persoană nu face decât să o dărâme, mai încet ori mai repede, în funcţie de entuziasmul şi de puterea de care dispune şi în funcţie de presiunea exercitată... Iar în final, tot la deziluzie se ajunge, şi asta nu că ar fi rău, pentru că, mai bine deziluzionat decât în iluzii. De ce oare?
Pentru că un soţ, oricât de bun ar fi, nu poate fi Ideal. Aceste nevoi profunde pe care fiecare om le are, cu care s-a născut, nu pot fi împlinite de un anumită persoană. Fiecare din noi, aşteptăm bucuria, împlinirea şi nădejdea. Şi cum oare să primim toate acestea?

Căsătoria nu e antidotul singurătăţii

Să primim bucuria, acceptând să fim împărţiţi spre bucuria celor din jur, ieşind din zona noastră de confort, făcând un gest frumos de care celălalt are nevoie şi nu noi avem nevoie să-l facem. Uneori, avem tendinţa de a crede că a te jertfi pentru celălalt înseamnă a-l copleşi cu tot ce credem că-i face bine, nerealizând că binele pe care-l vedem noi poate fi doar o formă subtilă de control, de genul ”Ştiu eu ce e "mai bine" pentru tine.

Căsătoria nu e antidotul singurătăţii, ci îţi arată mai degrabă că a fi împreună ţine mai mult de "a te jertfi". Uneori, în căsătorie eşti "mai mult singur", pentru că aşa e natura serviciului pe care soţul îl are. Multe femei spune că, dacă ar fi ştiut că de fapt, va petrece atât de puţin timp cu soţul, s-ar fi gândit mai mult înainte de a se căsători.

A te simţi iubit e o stare subiectivă
Să ne împlinim, dăruind celor din jur ceea ce ce aşteptăm: pacea, liniştea, odihna. Nu aşteptând "persoana" care să ne împlinească. "Dăruind, vei dobândi" nu e o vorbă goală. A ne căsători nu ne umple golul din suflet, ci mai degrabă ne arată cât de egoişti putem fi, căutând să-l "băgăm" pe celălalt în noi, ca şi cum ar fi o proprietate, un obiect posedat, "al nostru".
A ne căsători nu ne face automat să ne simţim iubiţi, ci ne arată că iubirea, în căsătorie, e mai mult o decizie, o opţiune, decât un sentiment.

A te simţi iubit e o stare absolut subiectivă şi nu e criteriul după care-ţi evaluezi căsătoria tocmai pentru că această stare e în tine. A nu lua în considerare faptul că această "simţire" este influenţabilă de echilibrul personal pe care-l ai sau nu la un moment dat pe de o parte, iar pe de alta, de echilibrul celuilalt, care de asemenea este fluctuant, poate duce la "nefericire" şi la tentaţia despărţirii – ”Pentru că nu mă mai iubeşte!”.

Şi atunci, ce să "aştepte" cele care vor să se căsătorească?
Să nu aştepte nimic, pentru că trece vremea, aşteptând. Să trăiască, punând în faţa Universului, dorinţa aceasta de a se căsători, trăind onest şi asumat viaţa care este acum şi lăsând în seama Destinului, momentul şi persoana potrivite.

În momentul în care te angajezi cu drag în viaţa ta aşa cum e acum, se deschid oportunităţi pe care nu le-ai fi văzut "stând şi aşteptând", ori "căutând cu nerăbdare sau disperare un soţ". Angajându-te în viaţa ta şi în realizările pe care le-ai obţinut, vei fi gata la momentul potrivit şi pentru mirele pe care ţi-l va da în grijă Dumnezeu!

Psiholog, Irina Novac