Indiferent de stadiul unei relații, banii întotdeauna vor reprezenta un subiect aparte de discuție, mai ales în lumea modernă. La începutul relațiilor vor fi doar opinii referitor la bani și cheltuieli, care nu vor crea reacții emoționale, iar odata cu conturarea relației într-un cuplu, atitudinea fața de banii comuni se va schimba - radical! În cuplu problemele legate de bani pot apărea din diferența veniturilor, din diferența cheltuielilor sau din datoriile ascunse. Mai jos vedem care este abordarea eficientă a acestor situații, astfel pentru a feri relația noastră de conflictele legate de bani, care sunt cele mai intense de altfel:
1. Cine aduce banii în cuplu?
În cuplul sănătos ambii aduc banii în casă. Astfel nu va apărea problema ai cui sunt banii, ai mei sau ai tăi. La fel ar fi bine ca fiecare partener să aibă pe fundalul cuplului o autonomie financiară. Din suma cîșigată să-și oprească o mică parte pentru sine, în timp ce restul îi atribuie bugetului comun. Odată cu apariția bugetului comun, relația de cuplu capătă un și mai mare contur, cei doi devin parteneri care își asumă responsabilități comune. Pe parcurs, contribuția adusă de fiecare poate varia, ambii trăind sentimenul de importanță, că se descurcă, că poate, că știe, că devine echitabil cu partenerul său, ca se poate miza în momentele dificile pe celălalt.
2. Cine cheltuie banii în cuplu?
În cuplu ambii parteneri cheltuie bani, cam în aceeași proporție, și fiecare partener va vedea la celălalt că cumpară ceva ce n-ar trebui, adică cheltuie nerațional banii, în viziunea sa, în timp ce pentru acela lucrurile date sunt importante. Deaceea partenerii pot avea o atitudine eronată că EU economisesc, dar TU cheltui. Oricum ar fi, ambii parteneri au nevoi financiare şi, de ce nu, chiar mofturi financiare. Deaceea ar fi bine să fie și aici înțelegeri, de a se face cu rîndul aceste achiziții personale, într-o lună unul își ia ceva individual, în altă lună - celălalt. În rest cheltuielile ar fi bine să fie comune, pentru ca relația este comună!
3. Cine are datorii în cuplu?
Odată conturat un cuplu, nu mai există datoria lui sau datoria mea, ci e datoria noastră. Orice problemă financiară care apare în cuplu este rezultatul unor alegeri ale partenerilor în cuplu. În cuplu se aprobă decizia care duce la succes și tot aici se învață din greșeală, se asumă responsabilitatea de ambii parteneri, chiar dacă nu a participat la alegerea riscantă. Deși cele mai dureroase emoții de trădare și neîncredere vor apărea din anumite decizii financiare ascunse de partener. Recomand cu seriozitate, să se comunice cît mai transparent orice decizie legată de o investiție financiară, împrumut, etc și să se obțină un acord comun de către parteneri.
Banii și puterea
Banii sunt un instrument de putere, respectiv ei devin un mijloc de control în oricare relație. Dimensiunea de putere și respectiv de control poate apărea în diversele forme în relație: cine aduce mai mulți bani? Cine ia decizii cu privire la achiziții? Cine beneficiază cel mai mult în urma alocării finanțelor? etc. Dacă în cuplu tău, doar unul din parteneri preai acest rol, el va deține întregul control în relație, și astfel va manifesta puterea și în celelalte aspecte ale vieții de familie – sex, copii, petreceri, concedii, vizite rude etc, limitînd astfel personalitatea partenerului său, și îl va ține astfel într-un rol pasiv, de supunere. În cuplul sănătos, indiferent de cine duce mi mulți bani acasă, puterea trebuie să circule de la unul la altul, și astfel relația se va poziționa la mijloc, devenind echilibrată și armonioasă.
Deasemenea, în funcție de circuitul banilor în cuplu, se pot observa anumite mesaje emoționale foarte subtile și complicate. Banii traduc sau disimulează nevoile fundamentale ale partenerilor și ale bazei relației cum ar fi variantele: bani-putere, bani-control, bani-sex, bani-siguranță, bani-dependență etc Aici pot apărea jocuri destul de periculoase, care pe termen lung pot distruge afecțiunea în cuplu, pot aduce multă suferință psihologică sau chiar dizolva relația. Puterea manifestată abuziv, va determina reacții de apărare la celălalt partener, șantaj emoțional (sex, manipulare copii, amenințări cu secretele de cuplu etc) apărînd lupte de putere care va abate cuplul de la drumul spre fericire, ajungîndu-se la cel mai disfuncțional tipar relațional de victimă – tiran.
Cum e cînd EA cîștigă mai mult?
Cînd femeia cîștigă mai mult în cuplu, impactul este resimțit mai mult de bărbat decît invers, și asta se datorată educației tradiționaliste. Odată cu creșterea statutului femeii în societate, mai ales în mediul urban, se observă că bărbații se complac în idea că ele cîștigă și chiar se poziționează singuri în joburi prost plătite, nu tind să aibă salarii mari. În același timp, o femeie, oricît de mult nu ar cîșiga, va căuta tot bărbați cu statut social și financir mai înalt ca al ei. Deși această tendință în societetatea modernă nu neapărat este și cea corectă. La nivel instinctual, femeia va alege bărbatul puternic care plecînd la vînătoare va aduce acasă cea mai bună hrană. Astăzi, ambii parteneri vînează și astfel relația devine bine asigurată financiar, iar partenerii trăiesc sentimentul de siguranță.
Motivația reală a femeii - Chiar dacă sunt cupluri în care femeia cîștigă mai mulți bani, ea de fapt nu va dori să fie prima în acest domeniu, și nu va accentua asta ca fiind prioritar pentru ea. Va insista însa să pună banii cîștigați de ea în circulația bugetului familial, și asta o va face dintr-un oarecare orgoliu feminin, care vrea să arate că este în stare și ea să facă acest lucru. Sunt puține cazuri, cînd femeia dorește neapărat să cîștige mai mult decît bărbatul, și acolo daca nu se discută din start careva înțelegeri, vor apărea probleme de comunicare și luptă de putere. Este foarte bine să se descifreze adevăratul mesaj al acestui comportament, altfel, va apărea sentimentul de neapreciere, care va conduce către concurența cine aduce mai mulți bani, și cine este mai important. Iar asta va atrage certuri și lupte de putere, iar în spatele lor nu vor sta banii ci sentimentul de valoare/lipsa de apreciere.
Motivația reală a bărbatului - Serviciul pentru un barbat este foarte important, care îi influenteaza comportamentul și starea de spirit. Dacă un barbat are probleme legate de serviciu și de afirmarea sa profesională, va fi absent și din relația de cuplu, sau familie. Un bărbat care este prost platit, sau care chiar nu are un serviciu, va avea probleme de comunicare, sexuale și personale, legate de încredere și stabilitate emoțională, care îl va determina să se izoleze sau să reacționeze agresiv și nervos la toate presiunile și cerințele înaintate în cuplu. A-și găsi locul în domeniul profesional, este unul dintre proiectele mari ale vieții, care se echivalează cu cel de a crea o familie, necesitînd foarte multe resurse și energie. Iar femeia, reprezintă una din motivațiile bărbatului de a prospera finaciar. Deacea, dragi femei, deveniți inspirație pentru barbații voștri!
Cîteva sfaturi și recomandări de la psiholog
1. E bine ca banii să fie la comun într-un cuplu? Este bine ceea ce rezonează în cuplul dat. Ceea ce este reciproc agreat și satisfăcător pentru parteneri, iar modul de gestionare a banilor în cuplu, a resurselor este una din principalele dimensiuni ce definesc funcționarea oricărui cuplu.
2. Care este atitudinea față de cel care aduce banii acasa? Este bine ca în cuplu banii să nu fie controlați de o singură persoană, indiferent dacă aceasta cîștigă sau nu. Banii, sunt un subiect foarte important care unește sau dezbină partenerii în relație. Este unul dintre principalele aspecte de ceartă și neînțelegere mai ales în cuplurile unde subiectul despre bani este tabu, unde nu se poate confrunta eficient sau unde deciziile financiare sunt luate de unul singur.
3. Pe ce cheltuim banii în cuplu? In cuplu este bine să se facă investiții în activițățile, lururile care le fac ambilor plăcere, în caz contrar, cineva se va simți frustrat, neîndreptățit etc. Iar pe timp îndelungat acesta va atrage tot felul de emoții neplacute care va afecta relația afectivă dintre cei doi.
4. Ne exprimăm opinia legată de bani în cuplu? Da, chiar dacă ele diferă! Este normal ca cei doi parteneri să nu fie mereu deacord în privința banilor. Deaceea, fiți pregătiți de anumite neînțelegeri, dar fiți încrezători unul în altul. În cuplu, partenerii trebuie lăsați să-și asume anumite riscuri financiare. Susțineți-vă partenerul!
5. Ce facem cînd obținem o mărire de salariu? Este bine să celebrați succesele financiare în relația cu partenul de viață. Economiile stricte vor anihila din placerea de a cîștiga și din energia benefică pe care o aduce salariul sau bonusul obținut de voi după eforturi la muncă sau afacerea dvs.
Bugetul comun înseamnă planuri de familie, posiblități și ocazii de dezvoltare împreună! Oferiți banilor rolul de a vă colora relația cu emoții unice și priviții ca resursă de evoluție a voastră și a relației pe care o aveți!
Irina Novac, psiholog-consilier, specialist in probleme de cuplu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)