Divortul abordat in cabinetul psihologic

Orice divorţ – chiar şi dorit – este o traumă serioasă, care se intensifică prin nevoia de a reorganiza total viaţa. Conform datelor unor studii, oamenii trăiesc divorţul ca pe o traumă chiar şi după cinci ani. Din acest punct de vedere, multora aflându-se în astfel de situaţii, le este de real ajutor să discute problemele, stările şi emoţiile lor cu psihologul de cuplu și familie, despre eventualele decizii, să fie convinşi de posibilitatea mai multor alternative şi de existenţa puterii de a realiza scopurile propuse.
Consilierea psihologică a familiei în situaţia de divorţ, are ca scop ameliorarea relaţiilor familiale şi rezolvarea optimă a situaţiilor de criză conjugală, în condiţii de protejare a EU-lui partenerilor şi în special ale copiilor. Asistenţa de acest gen se poate realiza în perioada scurgerii termenului de gândire acordat de instanţă. Problemele care stau în faţa celor ce divorţează se reflecta asupra tuturor planurilor: împărţirea averii, reorganizarea condiţiilor de viaţă, schimbarea relaţiilor cu prietenii şi rudele, cu copiii, etc.
În cabinetul psihologului se consiliează fie relația de familie care are nevoie de terapie cu scopul accentuării și întăririi legăturii maritale/familiale și astfel salvîndu-se relația, fie se face terapia divorțului, atuni cînd acesta este inevitabil, având drept scop scăderea în intesitate a legăturii maritale, cu scopul eventual de dizolvare a acesteia.
De regula, psihologul de cuplu ajuta partenerii divorţaţi şi supăraţi să facă faţă pierderii, să rezolve neclarităţile, să-şi întărească autonomia şi stima de sine, ca persoane separate. Deasemenea îi ajută să treacă printr-un divorț sănătos.

Etapele unui „divorţ sănătos”
1. Luarea deciziei de divorţ - etapa cea mai complicată, străbătută de îndoială, reproșuri, vinovăție, instabilitate emoțională. Persoanele în această etapă – deseori sunt iraţionali, extraordinar de confuzi, au un comportament regresiv, iau decizii contradictorii, prezintă un comportament violent chiar. Pentru cuplurile cu motive serioase de îndoiala asupra continuării relaţiei, se oferă posibilitatea partenerilor să hotărască dacă necesitaţile lor sunt și mai pot fi satisfăcute prin căsătorie. La fel, în această etapă se experimentează separarea ca o eventuală tranziţie spre divorţ.

2. Restructurarea divorţului - Ideal vorbind, în cazul în care decizia de divorţ a unui cuplu a fost lansată şi acceptată de ambii parteneri, demolând astfel emoţiile intense ce planează în jurul divorţului, se recomandă ca cuplul să fie pregătit să încerce mai multe căi alternative pentru a putea duce la bun sfârşit decizia luată. Decizia de divorţ atrage după sine aranjamente de ordin legal, emoţional, financiar, social şi parental, pentru a produce schimbarea de la casatorie la statutul de persoană singură. Acum este momentul când persoanele se simt asaltate de stres din cauza multitudinii de schimbări ce au loc la intervale scurte de timp – mutări, trecerea la condiții mai rele de trai, preluarea altor atribuţii ca părinți, schimbarea relaţiilor cu prietenii, rudele, etc. Dificultatea produsă de această etapă depinde, de procesul prin care s-a ajuns la decizia de divorţ. Daca unul dintre soţi consideră că a fost pur şi simplu aspru abandonat şi ţine cu orice preţ să iasă din această relaţie, restructurarea va fi mult mai dificilă. Deseori, în această perioadă, copiii sunt neglijaţi emoţional fiindcă părinţii sunt preocupaţi cu propriile lor nevoi. Deoarece există dovezi că acomodarea de după divorţ a copiilor depinde în mare măsura de insăşi acomodarea părinţilor, încurajez părinţii să continue să lucreze asupra propriilor lor probleme, deoarece rezolvarea cu succes a acestora este doar în beneficiul copiilor. In această etapă, psihologul mediază pe cei doi, și susține partenerii să ajungă la formula așa numitului ”divorţ fără vinovaţi”.

3. Refacerea de după divorţ şi recăsătorirea - După restructurarea iniţială, se concentreze pe probleme particulare precum: a face faţă singurătaţii, recâştigarea încrederii personale şi reconstruirea relaţiilor sociale. În acesta etapă, persoana proaspăt divorţată este ajutată să-şi reconstruiască un stil de viaţă autonom, să-şi elimine gîndurile auto-distructive despre divorţ şi despre sine, să-şi mobilizeze resursele pentru a atinge scopurile şi ambiţiile personale. Cu alte cuvinte - sa-si creeze „noi realităţi”. Se încurajează crearea unor noi ritualuri de cicluri ale vieţii precum redecorarea casei conform gusturilor personale, invitarea prietenilor la petreceri sau chiar se celebrează prima zi de singurătate.
Tot aici se acordă timpul necesar pentru tranziţia de la divorţ la recăsătorire. Se recomandă dizolvarea mitului precum ca recăsătorirea va lua locul familiei iniţiale.

În cazul în care divorțul se produce fără ca cei doi să conștientizeze etapele firești, apar problemele reale la partenerii deja singuri, care nu au comportamentul adecvat etapei în care se găsesc, care pot apela la regresii sau mecanisme de apărare disfuncționale sau se suspendă într-o deziluzie și rămîn blocați în depresia eșecului fostei relații, și astfel nu mai reușesc sa își refacă viața.

Divorţul şi copiii
Pentru a trece mai uşor peste trauma divorţului, copilul trebuie să păstreze pe cȃt posibil relaţii satisfăcătoare atât cu tata, cât şi cu mama. Este important ca familia să fie orientat spre faptul ca părintele care va trăi separat de copil (deseori acesta este tatăl), să participe maximum la educarea lui. Din fericire, sunt tot mai puţine femei care insistă asupra limitării contactelor copilului cu tatăl, plecat din familie, pentru că acesta din urmă „să nu-l influenţeze negativ”. Acest lucru este vizibil îndeosebi în situaţiile când apare „un tată nou”, adică mama se recăsătoreşte. O altă etapă în care este nevoie de consiliere psihologică pentru mamă, cum să organizeze pentru copil situaţia cu „doi tătici”, pentru a nu crea o problemă în plus acestuia. În această situaţie foarte mult depinde de părinţi: dacă ei nu se vor învinovăţi reciproc şi nu-l vor monta pe copil împotriva celuilalt, fiind cu el foarte sinceri, copilul se va acomoda destul de uşor.

Din păcate, părinţilor deseori li se pare că ascunzând divorţul de copil până în ultimul moment, ei cred că îl protejează de emoţii şi frământări în plus. În acest caz, consilierul-psiholog îi arată clientului ce anume simte şi trăieşte cu adevărat copilul. Deseori chiar însuşi comportamentul copilului – susceptibilitatea sporită, irascibilitatea, indispoziţia - indică faptul că ceva se întâmplă în sufletul lui. Părinţii trebuie să înțeleagă că copiii percep evenimentele orientându-se după reacţiilor adulţilor. Astfel, dacă mama percepe evenimentul ca pe o tragedie, este de aşteptat ca şi copilul să simtă la fel. Simptomele de anxietate, depresie şi problemele comportamentale au efecte negative asupra rezultatelor şcolare ale copiilor şi asupra acomodării sociale, între 6 luni şi un an de la divorţ.

Divorţul şi frica de singurătate

Există o problemă, îndeosebi întâmpinată de către cei ce divorţează, chiar şi în cazul când divorţul este pentru ei un pas bine planificat şi chiar intenţionat. Este vorba despre frica de singurătate, teama că, pierzând această familie, oricât de rea n-ar fi ea, niciodată nu va mai avea alta. Pentru aceste sentimente există întemeieri reale – atitudinea rea-voitoare din partea societăţii, lipsa cercului larg de prieteni şi cunoscuţi, barierele de vârstă, etc.
Una din temerile clienților mei, legate de divorţ, pot menționa despre posibila înrăutăţire a relaţiei persoanei divorțate cu grupul de referinţă: rude, prieteni, persoane noi cu care urmează să contacteze. Comportamentul celorlalţi faţă de o anumită peroană este în mare parte determinat de atitudinea acesteia faţă de sine însăşi. Atfel dacă el/ea este apatic, crede că nu merită să i se acorde atenţie, se simte vinovat, cei din jurul lui se vor comporta la fel. Vesel, încrezător în propriile decizii, individul, indiferent de situaţia familială, va atrage faţă de sine respect şi dragoste.
În cazul în care pe persoana divorțată o preocupă comunicarea deficitară şi dificultăţile de a se angaja într-o altă relaţie, atunci ea va fi orientată spre o poziţie mult mai activă în relaţiile cu alţi oameni. Evitarea de contact noi, deseori ascunde temerile propriului insucces, frica de a se pomeni respins şi părăsit din nou. Persoana va fi susținută în a-şi descoperi cât mai multe laturi pozitive în situaţiile de eliberare de conflictele conjugale: pentru unii, acest lucru înseamnă acordarea unei atenţii mai sporite serviciului, pentru alții – îmbunătăţirea stării de sănătate care a suferit în urma stărilor încordate, etc

Rezultatele cercetărilor empirice arată că divorţul este depăşit mai greu de către bărbaţi decât de femei, aceştia din urma încercând să ascundă acest lucru. De aceea, bărbații care trec printr-un divorț au nevoie de mai multă susținere și necesită a se discute cu mai multă grijă cu aceștia dând dovadă de multă răbdare şi bunăvoinţă şi demonstrându-le că trăirile legate de divorţ nu sunt umilitoare. Doar privind şi conştientizând în totalitate sentimentele, se poate porni la reconstruirea propriului viitor.

Irina Novac, psiholog de cuplu si familie

Articol scris pentru revista Actual