Programul inscrierilor in Cabinetul de Consiliere Psihologica

Dragi clienti,
Va anuntam ca programarile la psihologul nostru Irina Novac sunt deschise!

Programul nostru este zilnic de la 9.00-20.00, de luni pina simbata inclusiv!
Puteti solicita o inscriere, telefonind la nr 068433875;
e-mail: psiholog.novac@gmail.com
skype: psiholog_novac
viber: 068433875

Va asteptam cu drag, in cabinetul nostru confortabil unde aveti intilnire cu Sinele dvs!

Cu pretuire, Irina Novac
psiholog, psihoterapeut de cuplu si familie

Conflictul în cuplu: cum facem față certurilor și discuțiilor aprinse cu partenerul de viață

In orice familie, se întamplă, din cand în cand, ca soții să nu fie de acord într-o privință sau alta și sa apară astfel conflictele. Conflictele fac parte din normalitatea vieții de cuplu, însă tot din normalitatea vieții fac parte și soluțiile, rezolvările pe care le găsim la dezacorduri și neînțelegeri.


Sursa conflictului: tu sau partenerul?
Cînd se ceartă, soții văd aproape întotdeauna partenerul ca fiind de vină. Totuși, deși soții sunt de părerea că partenerul este dificil, neglijent sau contradictoriu, iar ei sunt cei răniți, ambele părți contribuie la menținerea conflictului. Și un confict nu se reduce doar la comportamentul celor doi parteneri ci la ostilitatea și rautatea care ia naștere din interior, din erorile și raționamentele greșite aparute din ciocnirea perspectivelor celor 2 parteneri. Paradoxul cel mai mare este că deși confictele zgomotoase și intense sunt extrem de grave, adesea nici unul din pareneri nu-și da seama care este motivul pentru care se ceartă. De exemplu problemele de punctualitate sau lipsa de punctualitate, de ordine sau dezordine, cheltuieli raționale sau iraționale, desi aparent se afla în centrul conflictului, sunt doar niste aspecte periferice, secundare conflictului. Centrul furiei nu constă în neplacerea propriu-zisa de a aștepta sau de a strînge lucrurile de prin casa, sau a suplini economile financiare, ci în convingerea că faptele rspective demonstrează că partenerul este iresponsabil, insensibil, lipsit de respect, sau maturitate. Deci partenerii vor să controleze și devin pretențioși. Și astfel, nu faptele în sine generează probleme și rupturi grave, ci mai degraba interpretările mai mult sau mai puțin eronate pe care le fac partenerii.

Vulnerabilitatea din spatele conflictului
Asadar, există un motiv simplu pentru care cuplurile nu-şi pot lămuri neînţelegerile: ei nu se ocupă de problema reală. Ei cred că problema este o diferență între ei - modul diferit de a administra banii, rezolvarea problemelor casei, exprimarea propriilor sentimente sau relaţia lor cu sexualitatea. Rareori aceasta este problema reală. Doi oameni pot găsi mereu o cale de a rezolva sau de a trăi cu diferenţele dintre ei, dacă chiar vor asta. Adevărata problemă este modul în care diferenţele dintre ei declanşează vechi sensibilităţi în fiecare dintre ei – ceea ce-i face să se simtă vulnerabili, nesiguri, izolaţi sau temători. Pe măsură ce cearta avansează, ea continuă să irite aceste zone sensibile, până ce întreaga zonă în discuţie devine o mare rană. Dacă doi parteneri nu ştiu să vorbească despre sensibilităţile pe care le inflamează conflictul – asta dacă pot măcar să vorbească despre asemenea lucruri – ei nu vor putea niciodată să se ocupe de problema mai profundă care le tot alimentează cearta. Şi, ca o consecinţă, problema nu va fi niciodată rezolvată. Ei vor continua să se certe pe aceeaşi temă falsă: cine, ce face, cui? Pentru a trece dincolo de ceartă, doi oameni trebuie să înveţe cum să vorbească unul cu celălalt despre zonele lor problematice, în loc să se concentreze atât de îngust asupra conţinutului neînţelegerii lor. Această conversaţie este esenţială în a dezvolta o relaţie mai conştientă. Iar a fi conştient înseamnă a "întreţine conversaţia", în timp ce a fi inconştient înseamnă "a lăsa să scape din discuţie unele lucruri, sau a spune cuvinte jignitoare, și prea dure".

Ce facem cu furia? O exprimam sau o controlam
Adesea se spune ca exprimarea furiei într-o ceartă, precede o partidă de sex excelentă. Întradevăr, un avantaj al exprimării furiei este eliberarea tensiunii, și după o ceartă cei doi să fie relaxați și astfel să se implice în activități mai liniștite după asta, chiar erotice. Însă cuvintele spuse la furie nu se vor uita mulți ani. Exprimarea furiei poate fi utilă în anumite etape ale relației, dar de foarte multe ori ea este tulburatoare și chiar distructivă. Multe căsnicii ajung să fie distruse de ostilitate și răutatea reciprocă. Furia exprimată va genera ostilitate, care va schimba atitudinile din pozitive în negative și astfel sentimentele se vor schimba în aceeași direcție.
Astfel, pentru dezvoltarea relației de cuplu, nu este bine ca furia să fie exprimată distructiv, în mod violent, dar nici reprimarea ei nu este o soluție bună pe termen lung. Este binevenită calea de mijloc și să acționați în așa fel ca partenerul de viață să înțeleagă supărarea voastră, fără a suferi la rîndul său.

Iată cîteva sfaturi de care să țiem cont în timpul unei certuri
1.Vorbește cu EU și nu cu TU – nu acuza partenerul de starea ta, ci exprima-ți starea care a precedat unui comportament de-al partenerului: „Tu mai făcut să mă simt prost”, înlocuim cu „Eu m-am simțit prost cînd s-a întimplat acel lucru”.

2.Nu-ți jigni partenerul cu cuvinte dure – emoția negativă va trece, iar cuvintele urîte nu se vor uita ușor.

3.Ai răbdare să asculți opinia partenerului – nu-ți întrerupe partenerul atunci cînd își expune supărarea, și nu-l contrazice pentru că asta îl va înfuria și mai mult. Ascultă și învață din ceea ce spune cu emoție omul tau drag, și jumătate din supărare și furie se va diminua substanțial!

4.S-ar putea să ai dreptate! – este o frază care va avea efect imediat asupra diminuării furiei și emoției neplăcute, și spune-i că te vei gîndi la ceea ce spune partenerul tău, doar că ai nevoie de timp. Ulterior ve-ți reveni la discuție cu atitudine de a rezolva și nu de a reproșa, critica sau striga.

5.Nu apela la violență – niciodată abuzul fizic nu va rezolva situația problematică din prezent. Mai mult ca atît nu va oferi nici un raspuns sau explicație la motivul supărarii tale.

6.Nu porni cearta în momente nepotrivite – discuțiile în contradictoriu se deschid între patru pereți, cînd rămîneți singuri si veți putea să vă exprimați tot ce aveți pe suflet, și nu în public sau în fața rudelor, prietenilor.

7.Rezolvarea problemei adevărate - dincolo de fleacurile de la care pornesc emoțiile de furie, ele nu reprezintă niciodată motivele reale ale conflictului dvs. Identificați adevărata problemă și după ce trec emoțiile supărării, reveniți la discuții calme și rezolvarea problemei.

Situații declanșatoare de conflicte
Cele mai multe conflicte au în spate cîteva motive reale, dar care apar la suprafață de la fleacuri nesemnificative, în mod indirect, ascuns și chiar greu de dedus:

1.Bani – cheltuiele, achiziții personale, datorii, lipsa banilor etc
2.Educarea copiilor – viziunile diferite privind ce este bine și ce nu în privința copilului comun.
3.Rude și părinții din familia de origine – alianțele sau coalițiile dintre socri și tinerii cuplului.
4.Sex – dificultățile întîmpinate în viața intimă, frustarea și nemulțumirea necomunicată constructiv, diferențele de libido etc, toate vor genera tensiune enormă în cuplu care va degenera în conflicte.
5.Lipsa încrederii – acuzarea pe nedrept a partenerului de trădare, sau gelozia extremă va crea nu doar ceartă ci și multă durere, care va distruge relația în final.

Bărbații au tendința să se certe zgomotos, mai violent dar își revin relativ mai repede, pentru că aceștia au tendința să se axeze pe prezent și nu pe trecut. Astfel, bărbații sunt mai ușor de împăcat. În timp ce femeile au tendința să dramatizeze mai mult, să cicălească îndelung, sunt mai aprinse în ceartă pentru că simt mai complex, gîndesc mai adînc și au tendința să cadă pradă emoțiilor negative. Deaceea ele au nevoe de mai mult timp pentru a se liniști, și a-și reveni după orice ceartă. Ele se axează mai mult pe trecut, readucînd în discuție lucruri demult întîmplate, exagerînd și astfel să continue o ceartă ore în șir.

a de a avea dreptate. Iar lupta pentru dreptatea din cuplu nu a făcut pe nimeni împlinit pînă astăzi. Deoarece fiecare partener are propria dreptate și adevăr, obiectivul ce unește cuplul este de A Fi Fericit, și nu de A Avea Dreptate!
Fiți fericiți și respectuoși în cuplul vostru!

Irina Novac, psiholog, psihoterapeut de cuplu si familie

Ce facem cind copilul nostru se masturbeaza?

1. Masturbarea copiilor reprezintă un lucru ce trebuie să pună părinții în gardă?
- Nu neapărat. Masturbarea reprezintă o activitate normală specific individului uman, care are perioade intense și mai pasive dea lungul vieții. Odată cu descoperirea organului sexual pe corp, foarte curînd începe și manipularea sa. La început, masturbarea, care apare după 6 luni de viață este percepută de către bebeluș ca cunoașterea corpului și inclusă în schema senzorio-motorii corporale, însă devine foarte rapid o activitate în sine pe la 3-4 ani, în care plăcerea manipulării sexuale se evidențiază și devine principală.

Ceea ce ar trebui să îngrijoreze pe un părinte sunt deviațiile masturbării: și anume cele ce apar nepotrivit și avînd un caracter nevrotic, și cele cu caracter exhibiționist, adică în văzul tuturor. În astfel de cazuri masturbarea excesivă reprezintă un simptom, pe care copilul îl alege pentru ași rezolva o problemă de ordin emoțional – atenție, lupta de putere în relația cu părintele, pedepsirea prin umilință a unui părinte, frică, stare depresivă, nevoia de afecțiune etc
În astfel de cazuri, este nevoie să fim atenți la limbajul acestei manifestări și să fie decodificată nevoia copilului care nu știe cum să o comunice altfel. Dacă nu se identifică mesajul rapid, se recomandă consultația psihologului specializat într-o formă de psihoterapie. Se va apela la psiholog și atunci cînd părintele este depășit de situația dată, nu poate întreține discuții la această temă cu micuții lor, din cauza incomodării a trăirilor dificile din propria sa sexualitate.

2. Există careva cauze ce ar favoriza apariția acesteia sau este caracteristică fiecărui copil?
Masturbarea este caracteristică fiecărui om, variind în funcție de educația sexuală, percepții și convingeri personale, moralitate și valori sociale, dobîndite dea lungul dezvoltării sale ca individ. Așadar, copiii trec prin stadii de dezvoltare psiho-sexuale, fiind însoțite de mici explozii de masturbare mai mult sau mai puțin evidente, specific fiecăruia în parte. Nu putem afirma că masturbarea este ceva străin cu desăvirșire copilului care crește și se dezvoltă ca individ. Cert este ca copilul nu privește masturbarea așa cum o vede adultul. El percepe asta ca pe o sursa aducătoare de plăcere, așa cum este atunci cînd manîncă, sau cînd este luat în brațe, un alint personal etc. El nu o asociază cu sexul din concepția adultului. Este o formă de interes pentru propriul corp.

3. Care este vârsta când copii încep să-și atingă organele genitale?
La 6-7 luni, masturbarea este una de tip precoce și este specifică doar la băieți, datorită configurației anatomice și sexualității ușor vizibile. Adevăratele masturbări însă, încep pe la 2-3 ani atît la fetițe cît și băieței care poate dura pînă la un an, maxim doi, fiind reluată mult mai intens la 5-6 ani prin masturbare directă și sub formă de activități ritmice, de apăsare sau extensie a coapselor etc. Astfel fetițele descoperă nu doar clitorisul ci și vaginul, iar datorită curiozității sexuale, își explorează organul plăcerii prin introducerea unui obiect sau a degetului în vagin, indiciu fiind frecvența mare a vaginitelor la fetițe în această perioadă. La această vîrstă, masturbarea este însoțită de tot felul de fantezii de care copilul nu se simte vinovat. Apoi în mod normal, masturbarea se atenuează odată cu intrarea în vîrsta latentă, aproape de 7 ani, și revine stabil în perioada de pubertate și adolescență. Toate aceste conduite reprezintă manifestări ale sexualității obișnuite!

4. Dacă acest fenomen continuă și la vârsta de 6 și 10 ani, cum ar trebui să reacționeze părinții?
Masturbarea după 6 ani se va diminua, pentru că copilul intra în faza latentă cînd curiozitatea sa este stimulată deja de cunoaștere și învățare școlară. Apoi va reveni la pubertate și adolescență mult mai conștient, cu posibilitatea de a se reține în memorie sub formă de amintiri, avînd un caracter constant și tot mai însoțit de fantezii erotice cu conținut bogat, legate de un eventual partener/ă, cu un sentiment de culpabilitate (vinovăție) intensă, fantasme agresive, rușine sau dezgust, fantezii care alternează de la plăcut pînă la aversiune.
Dacă masturbarea continuă și după 6 ani, acesta este un indiciu clar că copilul se simt neglijat de părinții lui, fie că aceștia nu au timp și disponibilitate pentru el și de a fi la curent cu tot ce i se întîmplă în viață., nu se simte important. Este plictisit și îi lipsește distracția.

Dacă se întîlnesc cazuri, copilul trebuie deja să aibă dezvoltată intimitatea personală și sentimentul de pudoare. La fel, ar fi bine să aibă loc discuții între copil și părintele de același sex despre corp, plăcere corporală, igienă, fantezii, sexualitatea sănătoasă etc.
Desigur masturbarea produce o plăcere nevinovată copilului, și foarte repede devine obicei. Iar pentru a ajuta copilul să iasă din el, este bine de a i se distrage atenția prin tot felul de activități fizice, jocuri distractive, sporturi, dans, etc, adică printr-o activitate fizică sănătoasă.

5. Putem spune că masturbarea reprezintă o tulburare de comportament?
Nu, nicidecum. Masturbare reprezintă manifestarea unei sexualități normale, obișnuite. Și odată cu dezvoltarea sexualității procesul de masturbare trece și el prin etape de evoluție, ajungînd la maturitate să facă parte din viața sexuală și intimitatea unei persoane. E bine însă ca masturbarea să nu ocupe total preocuparea individului, și să reprezinte principala sursă aducătoare de plăcere, ci să fie alternată cu diverse activități ce stimulează interesul și curiozitatea de descoperire și creștere personală.

6. Cum reacționăm dacă surprindem micuții că se masturbează?
Esențial este să nu umilim copilul. Să nu-l speriem cu reacția noastră. Să nu-l intimidăm! Este mai important să înțelegem decît să certăm sau să interzicem fără să dăm explicații. Riscul este că va refula atît plăcerea cît și curiozitatea sexuală înainte de a înțelege, iar asta va perturba ulterior activitatea sexuală la maturitate.
Părinții trebuie să deculpabilizeze total joaca cu propriul sex atît la fetițe cît și băieței, spunîndu-le că asta nu se face în văzul tuturor, din pudoare, dar că faptul în sine nu are nici o importanță, că nu privește pe nimeni și că nu se pedepsește în nici un fel. Și încă ceva, părinții să alunge gîndurile negative din cap, precum că copilul său va deveni un „obsedat” la maturitate dacă se masturbează cînd e mic. Aceasta vine din lipsa educației sexuale a părintelui și a atitudinii tabu a sexualității pe care a preluat-o de la părinții săi. Să renunțe la gînduri și închipuiri, suspiciuni, vinovății, acuze, pentru a nu perturba relația de încredere cu copilul său.
În familia în care sunt mereu activități normale și interesante, variate și corecte, nici un copil nu va practica masturbarea intens. Dacă copilul se simte singur, nu are prieteni, nu este validat, observat în realizările lui, îi lipsește distracția, atunci masturbarea va persista mult timp, devenindu-i o alinare necesară copilului.

7. Ce le recomandați părinților în acest sens?
Părinților le recomand în primul rînd, să își desăvîrșească procesul personal de psihoeducație, citind și informîndu-se continuu despre importanța unei sexualități funcționale și sănătoase. Apoi să-și exercite rolul de ghid în relația cu copilul său referitor la stadiile de dezvoltare sexuală prin care trece micuțul, și tot ce ține de curiozitatea acestora. Iar odată cu surprinderea manipulării sexuale de către copiii de 4-5 ani, să le dezvolte noțiunea de Intimitate, și trasarea granițelor privind aceste atingeri delicate în momente și locuri care îi sunt personale și intime – de ex: în patul tau, cînd lumina e stinsă și ești singur, sau cînd nimeni nu te vede sau te aude etc. Nicidecum nu i se va interzice, fiind amenințat cu pedepse precum: „dacă te mai prind, îți tai cucul!” sau „îți voi lega mîinile”, sau „te voi părăsi”, „mii rușine cu tine” etc. Toate aceste reacții vor transmite copilului că face ceva murdar, condamnabil, și va asocia această emoție cu sexualitatea și plăcerea sexuală. De aici vor porni foarte ușor complexe la acest nivel, care va aduce serioase prejudicii sexualității vieții viitorului adult.

Oferiți-le copiilor un mediu sănătos, activ, plin de iubire și siguranță în care copilul să se dezvolte armonios!

Irina Novac, psiholog-consilier, psihoterapeut specializat în probleme de cuplu și familie

Refacerea dupa divorț – pași catre echilibru și vindecare emoțională

Orice persoana care trece printr-un divorț, are nevoie de timp pentru a se vindeca de durerea pe care o lasă în urma această pierdere. Rimul refacerii emoționale este diferit la fiecare și depinde de o multitudine de factori cum ar fi atitudinea față de partenerul tău, cît de repede vă găsiți echilibrul financiar după divorț, cît de urît a fost procesul divorțului, cîtă susținere primiți din partea familiei și prietenilor, cum se împarte timpul copiilor atunci cînd ei sunt în familia in care apare divorțul, cît de deciși și responsabili pentru propriile emoții sunteți etc. Acomodarea la schimbarea produsă de un divorț, durează între 1-2 ani. Pentru partenerul care rămîne este mai dificil să treacă peste emoția rupturii și a dezamagirii de partenerul care l-a parasit. De aceea este important pentru ambii parteneri să-și ofere acest timp pentru reabilitare. Frica de singurătate, adesea determină partenerii să se arunce rapid în relații noi, pentru a depăși astfel parcă mai ușor și a reuși să uite fosta relație. În realitate, persoanei proaspăt divorțate îi este imposibil să construiască o relație adecvată, să se implice emoțional, și fără să-și dea seama se pomenește adesea față în față cu o altă relație care oferă emoții negative. De aceea este necesar să redeveniți singuri pentru a descoperi lucruri de care aveti nevoie pentru a fi din nou normali și fericiți. Iar daca acest proces de depășire a unui divorț, se complică și devine prea chinuitor, ar fi bine să apelați la ajutorul unui terapeut de cuplu sau grupuri de suport pentru a fi ghidat și primi suport psihologic profesionist.

Iata cîteva scurte sugestii pentru cei care trec prin acestă experiență:
1. Rezervați timp pentru însănătoțirea voastră emoțională.
2. Încercați totuși să faceți o analiză și să înțelegeți de ce a ieșuat căsnicia voastră.
3. Rămîneți singuri față în față cu Sinele vostru. Incepeți a vă descoperi și a vă cunoaște îninte de a intra într-o nouă relație.
4. Începeți a vă stabili noi obiective și priorități.
5. Renunțați pentru un timp la ideea de vă recăsători cît mai repede.
6. Construiți un nou grup social, alte rețele sociale cu oameni care vă plac.
7. Reaminiți-vă de aspirațiile creșterii în carieră și de alte planuri de instruire: ce-ați vrut să mai învățați?
8. Reluați noi activități sportive, artistice, obiceiuri distractive pe care le aveați înainte cînd erați singur.
9. Nu incepeți relații de iubire imediat.
10. Mergeți la psiholog sau frecventați activități de dezvoltare personală și spirituală.
11. Mergeți într-o călătorie de unul singur.
12. Cereți susținerea părinților, a prietenilor, dar nu vă bazați în mod exclusiv doar pe ei.
13. Sprijiniti-va și aveți grijă de copii, dar nu va bazați pe ei pentru a vă satisface nevoile emoționale.
14. Citiți cît mai mult, atît despre experiența prin care treceți pentru a afla mai bine care vă sunt nevoile și a ști cum să reconstruiți o viață implinită cît și despre alte aspecte existențiale ale vieții.

Este posibil de trecut sănătos printr-un divorț și să vă asigur că există viață frumoasă și după separare.

Irina Novac, psiholog, specializat în terapia de cuplu și familie

Banii în relația de cuplu – despre împărțirea banilor și puterii în relația de iubire

Indiferent de stadiul unei relații, banii întotdeauna vor reprezenta un subiect aparte de discuție, mai ales în lumea modernă. La începutul relațiilor vor fi doar opinii referitor la bani și cheltuieli, care nu vor crea reacții emoționale, iar odata cu conturarea relației într-un cuplu, atitudinea fața de banii comuni se va schimba - radical! În cuplu problemele legate de bani pot apărea din diferența veniturilor, din diferența cheltuielilor sau din datoriile ascunse. Mai jos vedem care este abordarea eficientă a acestor situații, astfel pentru a feri relația noastră de conflictele legate de bani, care sunt cele mai intense de altfel:

1. Cine aduce banii în cuplu?
În cuplul sănătos ambii aduc banii în casă. Astfel nu va apărea problema ai cui sunt banii, ai mei sau ai tăi. La fel ar fi bine ca fiecare partener să aibă pe fundalul cuplului o autonomie financiară. Din suma cîșigată să-și oprească o mică parte pentru sine, în timp ce restul îi atribuie bugetului comun. Odată cu apariția bugetului comun, relația de cuplu capătă un și mai mare contur, cei doi devin parteneri care își asumă responsabilități comune. Pe parcurs, contribuția adusă de fiecare poate varia, ambii trăind sentimenul de importanță, că se descurcă, că poate, că știe, că devine echitabil cu partenerul său, ca se poate miza în momentele dificile pe celălalt.

2. Cine cheltuie banii în cuplu?
În cuplu ambii parteneri cheltuie bani, cam în aceeași proporție, și fiecare partener va vedea la celălalt că cumpară ceva ce n-ar trebui, adică cheltuie nerațional banii, în viziunea sa, în timp ce pentru acela lucrurile date sunt importante. Deaceea partenerii pot avea o atitudine eronată că EU economisesc, dar TU cheltui. Oricum ar fi, ambii parteneri au nevoi financiare şi, de ce nu, chiar mofturi financiare. Deaceea ar fi bine să fie și aici înțelegeri, de a se face cu rîndul aceste achiziții personale, într-o lună unul își ia ceva individual, în altă lună - celălalt. În rest cheltuielile ar fi bine să fie comune, pentru ca relația este comună!

3. Cine are datorii în cuplu?
Odată conturat un cuplu, nu mai există datoria lui sau datoria mea, ci e datoria noastră. Orice problemă financiară care apare în cuplu este rezultatul unor alegeri ale partenerilor în cuplu. În cuplu se aprobă decizia care duce la succes și tot aici se învață din greșeală, se asumă responsabilitatea de ambii parteneri, chiar dacă nu a participat la alegerea riscantă. Deși cele mai dureroase emoții de trădare și neîncredere vor apărea din anumite decizii financiare ascunse de partener. Recomand cu seriozitate, să se comunice cît mai transparent orice decizie legată de o investiție financiară, împrumut, etc și să se obțină un acord comun de către parteneri.

Banii și puterea
Banii sunt un instrument de putere, respectiv ei devin un mijloc de control în oricare relație. Dimensiunea de putere și respectiv de control poate apărea în diversele forme în relație: cine aduce mai mulți bani? Cine ia decizii cu privire la achiziții? Cine beneficiază cel mai mult în urma alocării finanțelor? etc. Dacă în cuplu tău, doar unul din parteneri preai acest rol, el va deține întregul control în relație, și astfel va manifesta puterea și în celelalte aspecte ale vieții de familie – sex, copii, petreceri, concedii, vizite rude etc, limitînd astfel personalitatea partenerului său, și îl va ține astfel într-un rol pasiv, de supunere. În cuplul sănătos, indiferent de cine duce mi mulți bani acasă, puterea trebuie să circule de la unul la altul, și astfel relația se va poziționa la mijloc, devenind echilibrată și armonioasă.
Deasemenea, în funcție de circuitul banilor în cuplu, se pot observa anumite mesaje emoționale foarte subtile și complicate. Banii traduc sau disimulează nevoile fundamentale ale partenerilor și ale bazei relației cum ar fi variantele: bani-putere, bani-control, bani-sex, bani-siguranță, bani-dependență etc Aici pot apărea jocuri destul de periculoase, care pe termen lung pot distruge afecțiunea în cuplu, pot aduce multă suferință psihologică sau chiar dizolva relația. Puterea manifestată abuziv, va determina reacții de apărare la celălalt partener, șantaj emoțional (sex, manipulare copii, amenințări cu secretele de cuplu etc) apărînd lupte de putere care va abate cuplul de la drumul spre fericire, ajungîndu-se la cel mai disfuncțional tipar relațional de victimă – tiran.

Cum e cînd EA cîștigă mai mult?
Cînd femeia cîștigă mai mult în cuplu, impactul este resimțit mai mult de bărbat decît invers, și asta se datorată educației tradiționaliste. Odată cu creșterea statutului femeii în societate, mai ales în mediul urban, se observă că bărbații se complac în idea că ele cîștigă și chiar se poziționează singuri în joburi prost plătite, nu tind să aibă salarii mari. În același timp, o femeie, oricît de mult nu ar cîșiga, va căuta tot bărbați cu statut social și financir mai înalt ca al ei. Deși această tendință în societetatea modernă nu neapărat este și cea corectă. La nivel instinctual, femeia va alege bărbatul puternic care plecînd la vînătoare va aduce acasă cea mai bună hrană. Astăzi, ambii parteneri vînează și astfel relația devine bine asigurată financiar, iar partenerii trăiesc sentimentul de siguranță.

Motivația reală a femeii - Chiar dacă sunt cupluri în care femeia cîștigă mai mulți bani, ea de fapt nu va dori să fie prima în acest domeniu, și nu va accentua asta ca fiind prioritar pentru ea. Va insista însa să pună banii cîștigați de ea în circulația bugetului familial, și asta o va face dintr-un oarecare orgoliu feminin, care vrea să arate că este în stare și ea să facă acest lucru. Sunt puține cazuri, cînd femeia dorește neapărat să cîștige mai mult decît bărbatul, și acolo daca nu se discută din start careva înțelegeri, vor apărea probleme de comunicare și luptă de putere. Este foarte bine să se descifreze adevăratul mesaj al acestui comportament, altfel, va apărea sentimentul de neapreciere, care va conduce către concurența cine aduce mai mulți bani, și cine este mai important. Iar asta va atrage certuri și lupte de putere, iar în spatele lor nu vor sta banii ci sentimentul de valoare/lipsa de apreciere.

Motivația reală a bărbatului - Serviciul pentru un barbat este foarte important, care îi influenteaza comportamentul și starea de spirit. Dacă un barbat are probleme legate de serviciu și de afirmarea sa profesională, va fi absent și din relația de cuplu, sau familie. Un bărbat care este prost platit, sau care chiar nu are un serviciu, va avea probleme de comunicare, sexuale și personale, legate de încredere și stabilitate emoțională, care îl va determina să se izoleze sau să reacționeze agresiv și nervos la toate presiunile și cerințele înaintate în cuplu. A-și găsi locul în domeniul profesional, este unul dintre proiectele mari ale vieții, care se echivalează cu cel de a crea o familie, necesitînd foarte multe resurse și energie. Iar femeia, reprezintă una din motivațiile bărbatului de a prospera finaciar. Deacea, dragi femei, deveniți inspirație pentru barbații voștri!


Cîteva sfaturi și recomandări de la psiholog

1. E bine ca banii să fie la comun într-un cuplu? Este bine ceea ce rezonează în cuplul dat. Ceea ce este reciproc agreat și satisfăcător pentru parteneri, iar modul de gestionare a banilor în cuplu, a resurselor este una din principalele dimensiuni ce definesc funcționarea oricărui cuplu.

2. Care este atitudinea față de cel care aduce banii acasa? Este bine ca în cuplu banii să nu fie controlați de o singură persoană, indiferent dacă aceasta cîștigă sau nu. Banii, sunt un subiect foarte important care unește sau dezbină partenerii în relație. Este unul dintre principalele aspecte de ceartă și neînțelegere mai ales în cuplurile unde subiectul despre bani este tabu, unde nu se poate confrunta eficient sau unde deciziile financiare sunt luate de unul singur.

3. Pe ce cheltuim banii în cuplu? In cuplu este bine să se facă investiții în activițățile, lururile care le fac ambilor plăcere, în caz contrar, cineva se va simți frustrat, neîndreptățit etc. Iar pe timp îndelungat acesta va atrage tot felul de emoții neplacute care va afecta relația afectivă dintre cei doi.

4. Ne exprimăm opinia legată de bani în cuplu? Da, chiar dacă ele diferă! Este normal ca cei doi parteneri să nu fie mereu deacord în privința banilor. Deaceea, fiți pregătiți de anumite neînțelegeri, dar fiți încrezători unul în altul. În cuplu, partenerii trebuie lăsați să-și asume anumite riscuri financiare. Susțineți-vă partenerul!

5. Ce facem cînd obținem o mărire de salariu? Este bine să celebrați succesele financiare în relația cu partenul de viață. Economiile stricte vor anihila din placerea de a cîștiga și din energia benefică pe care o aduce salariul sau bonusul obținut de voi după eforturi la muncă sau afacerea dvs.

Bugetul comun înseamnă planuri de familie, posiblități și ocazii de dezvoltare împreună! Oferiți banilor rolul de a vă colora relația cu emoții unice și priviții ca resursă de evoluție a voastră și a relației pe care o aveți!

Irina Novac, psiholog-consilier, specialist in probleme de cuplu

Divortul abordat in cabinetul psihologic

Orice divorţ – chiar şi dorit – este o traumă serioasă, care se intensifică prin nevoia de a reorganiza total viaţa. Conform datelor unor studii, oamenii trăiesc divorţul ca pe o traumă chiar şi după cinci ani. Din acest punct de vedere, multora aflându-se în astfel de situaţii, le este de real ajutor să discute problemele, stările şi emoţiile lor cu psihologul de cuplu și familie, despre eventualele decizii, să fie convinşi de posibilitatea mai multor alternative şi de existenţa puterii de a realiza scopurile propuse.
Consilierea psihologică a familiei în situaţia de divorţ, are ca scop ameliorarea relaţiilor familiale şi rezolvarea optimă a situaţiilor de criză conjugală, în condiţii de protejare a EU-lui partenerilor şi în special ale copiilor. Asistenţa de acest gen se poate realiza în perioada scurgerii termenului de gândire acordat de instanţă. Problemele care stau în faţa celor ce divorţează se reflecta asupra tuturor planurilor: împărţirea averii, reorganizarea condiţiilor de viaţă, schimbarea relaţiilor cu prietenii şi rudele, cu copiii, etc.
În cabinetul psihologului se consiliează fie relația de familie care are nevoie de terapie cu scopul accentuării și întăririi legăturii maritale/familiale și astfel salvîndu-se relația, fie se face terapia divorțului, atuni cînd acesta este inevitabil, având drept scop scăderea în intesitate a legăturii maritale, cu scopul eventual de dizolvare a acesteia.
De regula, psihologul de cuplu ajuta partenerii divorţaţi şi supăraţi să facă faţă pierderii, să rezolve neclarităţile, să-şi întărească autonomia şi stima de sine, ca persoane separate. Deasemenea îi ajută să treacă printr-un divorț sănătos.

Etapele unui „divorţ sănătos”
1. Luarea deciziei de divorţ - etapa cea mai complicată, străbătută de îndoială, reproșuri, vinovăție, instabilitate emoțională. Persoanele în această etapă – deseori sunt iraţionali, extraordinar de confuzi, au un comportament regresiv, iau decizii contradictorii, prezintă un comportament violent chiar. Pentru cuplurile cu motive serioase de îndoiala asupra continuării relaţiei, se oferă posibilitatea partenerilor să hotărască dacă necesitaţile lor sunt și mai pot fi satisfăcute prin căsătorie. La fel, în această etapă se experimentează separarea ca o eventuală tranziţie spre divorţ.

2. Restructurarea divorţului - Ideal vorbind, în cazul în care decizia de divorţ a unui cuplu a fost lansată şi acceptată de ambii parteneri, demolând astfel emoţiile intense ce planează în jurul divorţului, se recomandă ca cuplul să fie pregătit să încerce mai multe căi alternative pentru a putea duce la bun sfârşit decizia luată. Decizia de divorţ atrage după sine aranjamente de ordin legal, emoţional, financiar, social şi parental, pentru a produce schimbarea de la casatorie la statutul de persoană singură. Acum este momentul când persoanele se simt asaltate de stres din cauza multitudinii de schimbări ce au loc la intervale scurte de timp – mutări, trecerea la condiții mai rele de trai, preluarea altor atribuţii ca părinți, schimbarea relaţiilor cu prietenii, rudele, etc. Dificultatea produsă de această etapă depinde, de procesul prin care s-a ajuns la decizia de divorţ. Daca unul dintre soţi consideră că a fost pur şi simplu aspru abandonat şi ţine cu orice preţ să iasă din această relaţie, restructurarea va fi mult mai dificilă. Deseori, în această perioadă, copiii sunt neglijaţi emoţional fiindcă părinţii sunt preocupaţi cu propriile lor nevoi. Deoarece există dovezi că acomodarea de după divorţ a copiilor depinde în mare măsura de insăşi acomodarea părinţilor, încurajez părinţii să continue să lucreze asupra propriilor lor probleme, deoarece rezolvarea cu succes a acestora este doar în beneficiul copiilor. In această etapă, psihologul mediază pe cei doi, și susține partenerii să ajungă la formula așa numitului ”divorţ fără vinovaţi”.

3. Refacerea de după divorţ şi recăsătorirea - După restructurarea iniţială, se concentreze pe probleme particulare precum: a face faţă singurătaţii, recâştigarea încrederii personale şi reconstruirea relaţiilor sociale. În acesta etapă, persoana proaspăt divorţată este ajutată să-şi reconstruiască un stil de viaţă autonom, să-şi elimine gîndurile auto-distructive despre divorţ şi despre sine, să-şi mobilizeze resursele pentru a atinge scopurile şi ambiţiile personale. Cu alte cuvinte - sa-si creeze „noi realităţi”. Se încurajează crearea unor noi ritualuri de cicluri ale vieţii precum redecorarea casei conform gusturilor personale, invitarea prietenilor la petreceri sau chiar se celebrează prima zi de singurătate.
Tot aici se acordă timpul necesar pentru tranziţia de la divorţ la recăsătorire. Se recomandă dizolvarea mitului precum ca recăsătorirea va lua locul familiei iniţiale.

În cazul în care divorțul se produce fără ca cei doi să conștientizeze etapele firești, apar problemele reale la partenerii deja singuri, care nu au comportamentul adecvat etapei în care se găsesc, care pot apela la regresii sau mecanisme de apărare disfuncționale sau se suspendă într-o deziluzie și rămîn blocați în depresia eșecului fostei relații, și astfel nu mai reușesc sa își refacă viața.

Divorţul şi copiii
Pentru a trece mai uşor peste trauma divorţului, copilul trebuie să păstreze pe cȃt posibil relaţii satisfăcătoare atât cu tata, cât şi cu mama. Este important ca familia să fie orientat spre faptul ca părintele care va trăi separat de copil (deseori acesta este tatăl), să participe maximum la educarea lui. Din fericire, sunt tot mai puţine femei care insistă asupra limitării contactelor copilului cu tatăl, plecat din familie, pentru că acesta din urmă „să nu-l influenţeze negativ”. Acest lucru este vizibil îndeosebi în situaţiile când apare „un tată nou”, adică mama se recăsătoreşte. O altă etapă în care este nevoie de consiliere psihologică pentru mamă, cum să organizeze pentru copil situaţia cu „doi tătici”, pentru a nu crea o problemă în plus acestuia. În această situaţie foarte mult depinde de părinţi: dacă ei nu se vor învinovăţi reciproc şi nu-l vor monta pe copil împotriva celuilalt, fiind cu el foarte sinceri, copilul se va acomoda destul de uşor.

Din păcate, părinţilor deseori li se pare că ascunzând divorţul de copil până în ultimul moment, ei cred că îl protejează de emoţii şi frământări în plus. În acest caz, consilierul-psiholog îi arată clientului ce anume simte şi trăieşte cu adevărat copilul. Deseori chiar însuşi comportamentul copilului – susceptibilitatea sporită, irascibilitatea, indispoziţia - indică faptul că ceva se întâmplă în sufletul lui. Părinţii trebuie să înțeleagă că copiii percep evenimentele orientându-se după reacţiilor adulţilor. Astfel, dacă mama percepe evenimentul ca pe o tragedie, este de aşteptat ca şi copilul să simtă la fel. Simptomele de anxietate, depresie şi problemele comportamentale au efecte negative asupra rezultatelor şcolare ale copiilor şi asupra acomodării sociale, între 6 luni şi un an de la divorţ.

Divorţul şi frica de singurătate

Există o problemă, îndeosebi întâmpinată de către cei ce divorţează, chiar şi în cazul când divorţul este pentru ei un pas bine planificat şi chiar intenţionat. Este vorba despre frica de singurătate, teama că, pierzând această familie, oricât de rea n-ar fi ea, niciodată nu va mai avea alta. Pentru aceste sentimente există întemeieri reale – atitudinea rea-voitoare din partea societăţii, lipsa cercului larg de prieteni şi cunoscuţi, barierele de vârstă, etc.
Una din temerile clienților mei, legate de divorţ, pot menționa despre posibila înrăutăţire a relaţiei persoanei divorțate cu grupul de referinţă: rude, prieteni, persoane noi cu care urmează să contacteze. Comportamentul celorlalţi faţă de o anumită peroană este în mare parte determinat de atitudinea acesteia faţă de sine însăşi. Atfel dacă el/ea este apatic, crede că nu merită să i se acorde atenţie, se simte vinovat, cei din jurul lui se vor comporta la fel. Vesel, încrezător în propriile decizii, individul, indiferent de situaţia familială, va atrage faţă de sine respect şi dragoste.
În cazul în care pe persoana divorțată o preocupă comunicarea deficitară şi dificultăţile de a se angaja într-o altă relaţie, atunci ea va fi orientată spre o poziţie mult mai activă în relaţiile cu alţi oameni. Evitarea de contact noi, deseori ascunde temerile propriului insucces, frica de a se pomeni respins şi părăsit din nou. Persoana va fi susținută în a-şi descoperi cât mai multe laturi pozitive în situaţiile de eliberare de conflictele conjugale: pentru unii, acest lucru înseamnă acordarea unei atenţii mai sporite serviciului, pentru alții – îmbunătăţirea stării de sănătate care a suferit în urma stărilor încordate, etc

Rezultatele cercetărilor empirice arată că divorţul este depăşit mai greu de către bărbaţi decât de femei, aceştia din urma încercând să ascundă acest lucru. De aceea, bărbații care trec printr-un divorț au nevoie de mai multă susținere și necesită a se discute cu mai multă grijă cu aceștia dând dovadă de multă răbdare şi bunăvoinţă şi demonstrându-le că trăirile legate de divorţ nu sunt umilitoare. Doar privind şi conştientizând în totalitate sentimentele, se poate porni la reconstruirea propriului viitor.

Irina Novac, psiholog de cuplu si familie

Articol scris pentru revista Actual

Cind avem nevoie de consultatia unui psiholog?

Ce este consilierea psihologică, cine beneficiază de ea și cum se desfășoară o ședință la psiholog? La acestea si alte intrebari ne rasunde Psihologul Irina Novac, care ne explica în ce cazuri trebuie să mergem la psiholog, ce vom vorbi cu el și în câte ședințe se poate rezolva o problemă cu care ne confruntăm, în cazul în care apelăm la psiholog.

Ce este consilierea psihologică ?
Consilierea psihologică este un proces de sprijin, de acordare de ajutor unei persoane pentru ca aceasta să-și atingă scopurile sau să-și resolve problemele. Consilierea psihologică este o forma de intervenție psihologică care se adresează persoanelor sănătoase aflate într-o situație de impas cu privire la rezolvarea unor situații de crize sociale, profesionale sau familiale.

Cum te poate ajuta consilierea psihologica ?
Spațiul terapeutic este un mediu sigur și securizant unde putem să: examinăm problema dintr-o altă perspectivă; abordăm situații dificile; înțelegem cauzele unei eventuale probleme; învățăm să facem față emoțiilor dureroase; identificăm modalități de alternativă, de abordare a unor situații sau probleme; ne dezvoltăm noi aptitudini și abilități.

Cui îi este indicată consilierea psihologică ?
Oricărei persoane, care dorește un interlocutor neimplicat într-o situație în care emoțiile sunt atât de puternice în cât impiedică găsirea unei rezolvări. De asemenea copiilor care au probleme de adaptare școlară sau de relaționare; Adolescenților care se simt dezorientați profesional sau au dificultăți de relaționare; Prinților care se confruntă cu greutăți în relaționarea cu copilul lor; Adulților care trec prin perioade dificile: presiuni profesionale, sociale, separare, stress. Consilierea este indicată tuturor persoanelor care au nevoie de susținere ori care doresc să facă schimbări importante în viața lor.

În ce situații se recomandă consilierea ? Când apelăm la psiholog ?
Atunci când în viața cuiva intervine o criză majoră, un obstacol, necesitatea luării unei decizii foarte importante. Consilierea poate fi de ajutor în situații ca: pierderea unei persoane dragi, probleme în cuplu, separare sau divorț, dificultați în relația părinte-copil, adaptarea la o nouă situație de viață, conflict decizional, pierderea stimei de sine, retragerea din viața socială, dependențe, tulburări de alimentație, experiențe traumati zante și altele.

Omul ca să se prezinte la psiholog, nu e de ajuns să aibă o problemă, ci să recunoască că o are. Unii oameni au nevoie de mult timp ca să se convingă de acest lucru. Tolstoi spunea că: „Există lucruri pe care nu le spui decât prietenilor tăi; există lucruri pe care nu le spui nimănui, și în final există lucruri pe care nu ți le spui nici măcar ție". Autodezvăluirea presupune o anumită doza de curaj. Cei slabi rămân acasă.

Despre ce se discută cu un psiholog?
În primele ședințe consilierul se focalizează pe capacitațile și forțele pe care le are clientul în confruntarea cu problemele din lumea care îl înconjoară. Asta înseamnă ascultarea aspectelor pozitive și celor negative. Oamenii vor vorbi despre ceea ce alții vor dori să audă. Dacă un consilier va asculta doar despre slăbiciunile și problemele clienților, aceștia vor vorbi doar despre acestea. Este bine și necesar ca pacientul să-și spună părțile frumoase ale vieții sale, dar acestea sunt doar o parte a imaginii vieții sale. Pe de altă parte dacă consilierul evită aspectele mai grele, la fel va face și pacientul.

Când trebuie să apeleze la consiliere un cuplu?
Într-un cuplu, unele situații pot fi mai ușor rezolvate, în timp ce în altele conflictul escaladează, scăpând de sub control. Multe dintre aceste interacțiuni negative sunt determinate de așteptările nerealiste ale partenerilor cu privire la celălalt sau de convingerile lor negative cu privire la relația în sine. Această gândire, nu face altceva decât să blocheze procesul de comunicare dintre parteneri și să genereze alte conflicte. În asemenea cazuri, un psiholog este de mare ajutor. Schimbarea, de orice natură de asemenea poate adduce un cuplu în cabinetul unui psiholog: aparitia unui copil, somaj, evoluție profesională a unuia dintre parteneri etc.

Ce motive aduc un cuplu la psiholog ?
Motivele pot fi diferite pentru fiecare dintre partenerii, deoarece felul în care ei văd și simt lucrurile este foarte diferit, personal. Sunt situații când partenerii simt că ceva "nu merge", dar nu pot spune ce anume. Vorbind despre aceste lucruri, le pot vedea cu mai multa claritate, iar rezolvarea problemei se conturează rapid. Rolul terapeutul în aceste cazuri este de a-i ajuta pe cei doi să vorbească despre ceea ce până atunci considerau penibil și de nespus. Sunt situații, însă, mai complexe când atât identificarea problemelor, cât și soluționarea lor necesită mai mult timp. Situații precum: certurile frecvente, indecizia de a rămâne în relație, infidelitatea, disfuncțiile sexuale, gelozia, violența verbală, fizică sau chiar sexuală.

Irina Novac, psiholog

Interviu realizat de Anastasia Popescu pt www.pentruea.md