Cind avem nevoie de consultatia unui psiholog?

Ce este consilierea psihologică, cine beneficiază de ea și cum se desfășoară o ședință la psiholog? La acestea si alte intrebari ne rasunde Psihologul Irina Novac, care ne explica în ce cazuri trebuie să mergem la psiholog, ce vom vorbi cu el și în câte ședințe se poate rezolva o problemă cu care ne confruntăm, în cazul în care apelăm la psiholog.

Ce este consilierea psihologică ?
Consilierea psihologică este un proces de sprijin, de acordare de ajutor unei persoane pentru ca aceasta să-și atingă scopurile sau să-și resolve problemele. Consilierea psihologică este o forma de intervenție psihologică care se adresează persoanelor sănătoase aflate într-o situație de impas cu privire la rezolvarea unor situații de crize sociale, profesionale sau familiale.

Cum te poate ajuta consilierea psihologica ?
Spațiul terapeutic este un mediu sigur și securizant unde putem să: examinăm problema dintr-o altă perspectivă; abordăm situații dificile; înțelegem cauzele unei eventuale probleme; învățăm să facem față emoțiilor dureroase; identificăm modalități de alternativă, de abordare a unor situații sau probleme; ne dezvoltăm noi aptitudini și abilități.

Cui îi este indicată consilierea psihologică ?
Oricărei persoane, care dorește un interlocutor neimplicat într-o situație în care emoțiile sunt atât de puternice în cât impiedică găsirea unei rezolvări. De asemenea copiilor care au probleme de adaptare școlară sau de relaționare; Adolescenților care se simt dezorientați profesional sau au dificultăți de relaționare; Prinților care se confruntă cu greutăți în relaționarea cu copilul lor; Adulților care trec prin perioade dificile: presiuni profesionale, sociale, separare, stress. Consilierea este indicată tuturor persoanelor care au nevoie de susținere ori care doresc să facă schimbări importante în viața lor.

În ce situații se recomandă consilierea ? Când apelăm la psiholog ?
Atunci când în viața cuiva intervine o criză majoră, un obstacol, necesitatea luării unei decizii foarte importante. Consilierea poate fi de ajutor în situații ca: pierderea unei persoane dragi, probleme în cuplu, separare sau divorț, dificultați în relația părinte-copil, adaptarea la o nouă situație de viață, conflict decizional, pierderea stimei de sine, retragerea din viața socială, dependențe, tulburări de alimentație, experiențe traumati zante și altele.

Omul ca să se prezinte la psiholog, nu e de ajuns să aibă o problemă, ci să recunoască că o are. Unii oameni au nevoie de mult timp ca să se convingă de acest lucru. Tolstoi spunea că: „Există lucruri pe care nu le spui decât prietenilor tăi; există lucruri pe care nu le spui nimănui, și în final există lucruri pe care nu ți le spui nici măcar ție". Autodezvăluirea presupune o anumită doza de curaj. Cei slabi rămân acasă.

Despre ce se discută cu un psiholog?
În primele ședințe consilierul se focalizează pe capacitațile și forțele pe care le are clientul în confruntarea cu problemele din lumea care îl înconjoară. Asta înseamnă ascultarea aspectelor pozitive și celor negative. Oamenii vor vorbi despre ceea ce alții vor dori să audă. Dacă un consilier va asculta doar despre slăbiciunile și problemele clienților, aceștia vor vorbi doar despre acestea. Este bine și necesar ca pacientul să-și spună părțile frumoase ale vieții sale, dar acestea sunt doar o parte a imaginii vieții sale. Pe de altă parte dacă consilierul evită aspectele mai grele, la fel va face și pacientul.

Când trebuie să apeleze la consiliere un cuplu?
Într-un cuplu, unele situații pot fi mai ușor rezolvate, în timp ce în altele conflictul escaladează, scăpând de sub control. Multe dintre aceste interacțiuni negative sunt determinate de așteptările nerealiste ale partenerilor cu privire la celălalt sau de convingerile lor negative cu privire la relația în sine. Această gândire, nu face altceva decât să blocheze procesul de comunicare dintre parteneri și să genereze alte conflicte. În asemenea cazuri, un psiholog este de mare ajutor. Schimbarea, de orice natură de asemenea poate adduce un cuplu în cabinetul unui psiholog: aparitia unui copil, somaj, evoluție profesională a unuia dintre parteneri etc.

Ce motive aduc un cuplu la psiholog ?
Motivele pot fi diferite pentru fiecare dintre partenerii, deoarece felul în care ei văd și simt lucrurile este foarte diferit, personal. Sunt situații când partenerii simt că ceva "nu merge", dar nu pot spune ce anume. Vorbind despre aceste lucruri, le pot vedea cu mai multa claritate, iar rezolvarea problemei se conturează rapid. Rolul terapeutul în aceste cazuri este de a-i ajuta pe cei doi să vorbească despre ceea ce până atunci considerau penibil și de nespus. Sunt situații, însă, mai complexe când atât identificarea problemelor, cât și soluționarea lor necesită mai mult timp. Situații precum: certurile frecvente, indecizia de a rămâne în relație, infidelitatea, disfuncțiile sexuale, gelozia, violența verbală, fizică sau chiar sexuală.

Irina Novac, psiholog

Interviu realizat de Anastasia Popescu pt www.pentruea.md

Relatiile sexuale sub microscop – cum mentinem pasiunea de la inceput

Cât de importantă este legătura intimă într-un cuplu?
Pe parcursul dezvoltarii unei relatii de iubire, intimitatea dintre cei doi cunoaste o variatie fireasca a intensitatii si calitatii. Odata ce gradul de deschidere creste treptat, relatia si interactiunea devine tot mai profunda pe mai multe planuri. Daca exact la inceputul fazei de indragostire, partenerii urmaresc atingerea unui grad mare de intimitate, ulterior, cind se ajunge la iubirea profunda, aceasta dorinta pentru intimitate isi pierde din intensitate dar cistiga in calitate. Astfel, orice cuplu experimenteaza 2 tipuri de intimitate: una de tip fuzional – ce apare la indragostiti, cu o mare intensitate emotionala, si alta de tip matura – care apare dupa ce trece valul indragostirii, si permite mentinerea autonomiei si dezvoltarii personale. Astfel spus, intimitatea matura, constituie temelia relatiilor intime durabile. Ea ofera admiratie si incredere, convingerea ca partenerului nostru ii pasa de ce ni se intimpla, si avem intelegere reciproca etc. Intimitatea, nu se refera doar la contactul sexual, ci prin ea se intelege comunicarea gindurilor si a sentimentelor noastre foarte personale, si presupune sa impartasesti fiecare domeniu al vietii tale cu celalalt. Iar cind cunosti pe cineva in mod intim, inseamna a cunoaste in totalitate acea persoana.

Când credeți că e momentul cel mai potrivit pentru un cuplu să aibă relații intime?
Nu exista o regula comuna, de care trebuie sa tinem cont atunci cind decidem sa ne apropiem intim de partener. Dar e important ca sa comunicam acest lucru atunci cind ne simtiti pregatiti psiho-emotional. Iar aceasta pregatire se refera la sentimentul ca nu-ti va parea rau dupa asta. Bineinteles este si aspectul moral, in sensul ca nu mergi catre relatiile intime daca deja esti implicat intr-o relatie, sau daca inca nu ai depasit emotional fosta relatie. Deasemenea, acceptam sa avem relatii sexuale cu partenerul fata de care avem o atractie fizica, - obligatoriu! La fel, sunt ok si relatiile intime in cazul in care cei doi decid impreuna, de comun acord, ca vor sa se simta bine, fara implicatii afective. Si ar fi contraindicat sa mergeti catre o partida de sex atunci cind nu sunteti sigur, aveti careva temeri si indoieli, nu va simtiti atras, sau simtiti o anumita presiune la solicitarea celuilalt pertener. Astfel de contacte, vor fi mai degraba neplacute si stinjenitoare, care se va lasa cu emotii dezagreabile.

Care pot fi cauzele că partenerii nu mai sunt satisfăcuți în relațiile lor sexuale?
Armonia sexuala implica cunoasterea preferintelor, fanteziilor, obiceiurile partenerului, empatie, autodaruire. Daca asteptarile celor doi nu sunt implinite in privinta intimitatii fizice si emotionale, atunci relatia de cuplu va incepe sa sufere. Atunci cind unul din parteneri doreste intimitate sexuala, iar celalalt nu – primul se va simti respins si nedorit, iar in timp asta va perturba armonia sexuala dinte cei doi. Deasemenea unele din motivele care perturba relatiile sexuale in cuplu – ar fi problemele casnice cu grijile si neplacerile zilnice, lipsa sentimentului de libertate, lipsa noului si a neprevazutului, pictiseala din casnicie, diferentele de libido intre cei doi, stresul generat de problemele de la serviciu, dar si aparitia copiilor care schimba adesea substantial intimitatea sexuala a partenerilor.

De ce credeți că sexul devine nesatisfăcător după un timp într-o căsnicie?
O relatie de iubire pe termen lung aduce foarte multe avantaje, insa pentru viata sexuala, durata relatiei ucide putin din pasiunea si placerea sexuala prezente din plin la inceput. Exact lucrurile spre care tindem intr-o relatie de dragoste, si anume, familiaritatea, stabilitatea, si securitatea, diminueaza pasiunea si dorinta sexuala dintre cei doi. Astfel, casnicia se bazeaza in primul rind pe disponibilitatea partenerilor, iar acest lucru va inhiba libidoul si dorinta de sex. La fel placerea sexuala va fi umbrita si de neintelegerile dintre cei doi de la alte probleme ale vietii comune, sau comunicarea paradoxala si comunicarea superficiala – cind partenerul crede ca celalat stie ce el vrea, rutina relatiei, si lipsa emotiilor erotice.
Mai trebuie de mentionat ca sexul este privit ca un mod de a ne apropia emotional de partener, si devine prioritate si cerut intens cu cit accesul la partener este mai greu. Insa in cazul unei relatii de casnicie, stabile, sexul devine o simpla dorinta, care usor poate merge spre coada listei de prioritati, undeva dupa somn, munca, intilniri cu prietenii etc., deoarece cuplul are deja intimitatea emotionala. Astfel, frecventa sazuta a sexului in casnicie, nu neaparat semnifica viata sexuala deficitara. In cazul unei relatii de care partenerii nu sunt siguri, sexul poate fi frecvent, pentru ca devine principala metoda de a mentine partenerul linga el.

Credeți că problemele sexuale pot fi soluționate în cuplu sau cei doi parteneri trebuie să apeleze la consiliere specializată?
O relatie de cuplu din care lipseste sexul, va deveni o relatie vulnerabila. Iar sexul necalitativ este unul din subiectele de tensiune dintre cei doi, dar care se mascheaza adesea, sub diferite subiecte de cearta. Din pacate, partenerii unui cuplu care are probleme sexuale, nu va vorbi deschis despre asta, dar va dirija tensiunea acumulata la acest capitol, catre alte certuri, neintelegeri, reprosuri, invinuiri, acuzatii etc. Deasemenea nervozitatea, presiunile exercitate, sentimentele de frustrare, asa zisele astenii in cuplu, starea depresiva etc, vor fi urmarile unei vieti sexuale precare in casnicie. Cei doi pot demara un demers de solutionare a acestor probleme, doar daca au curajul sa vorbeasca deschis despre senzatiile si emotile lor, nevoile sale erotice, dorinta de nou, fantezii, etc deasemenea, vor avea rabdarea sa sa cunoasca aceasta latura si introducerea elementelor noi, dar acceptate si la celalalt partener. De multe ori, partenerii unui cuplu pot folosi sexul a pedeapsa pentru unele greseli comise de partener, in sensul ca refuza intimitatea pentru ca i s-a incalcat ceva din „contractul” relatiei. In cazul unor adevarate blocaje la acest capitol, cei doi va trebi sa abordeze intr-o forma cit mai securizanta si bazata pe respect si intelegere, problema care afecteaza viata lor sexuala, apelind la specialistii psiho-sexologi, sau cel putin la un pshoterapeut de cuplu, si nicidecum aminata, pentru ca astfel de probleme odata instaate nu se vor rezolva de la sine. Iar consecintele acestei probleme pot merge catre insatisfactie maritala si chiar catre disolutia cuplului.

Cum să găsească cuplurile longevive armonia în relațiile lor intime?
Pentru a readuce scinteia care era la inceputul relatiei, partenerii unui cuplu casatorit de ceva ani, trebuie sa creeze periodic putina distanta intre ei. Chiar daca casnicia ii face pe cei doi cei mai buni prieteni, cei mai buni parteneri de viata si suflete gemene care se cunosc atit de bine, aceste emotii, spre care se tinde de fapt, nu stimuleaza dorinta sexuala. Deci pentru ca dorinta sa fie intensa, trebuie de mentinut o anumita independenta pe care o aveau cei doi la inceput. Astfel cei doi nu trebuie sa aba acces unul la altul oricind, pentru a pastra libidoul activ. Un pic de distanta si separare, chiar micile secrete, vor stimula atractia si vor alimenta excitatia sexuala, pentru ca va genera putin din atmosfera de cucerire, care era la inceput.
Un alt aspect ce trebuie adus in relatia dintre soti, este noutatea. Pentru nimeni nu este un secret ca sexul cu un alt partener este excitant, tocmai pentru ca este ceva nou. Deci noutatea produce atractie. Este nevoie sa va redescoperiti unul pe altul in micile vacante pentru voi doi, serile romantice, petrecerea unor momente impreuna, ferite de ochii celoralti, etc. Deasemenea antrenati-va in activitati noi in calitate de cuplu, de ex: mersul la un eveniment, sau un seminar impreuna, vizionarea unui nou film, achizitionarea unui bun comun, celebrarea unor sarbatori de cuplu etc
La fel, sa nu se renunte la sarutarile tandre, si mingierile placute, care nu neaparat trebuie sa se termine cu sex. Ele vor creste in schimb, sentimentele de excitare, asteptare si anticipare.
Si nu in ultimul rind, revenirea la micile placeri ce va intrigau sentimentele – sms-urile cu de gluma, mici surprize, cadouri dragute, flori, mici atentii cu care va surprindeati la inceput.

Ce sfaturi ați da cuplurilor pentru echilibrul lor sexual?
De fiecare data cind apare o problema cu persoana iubita, indiferent de ce ordin nu ar fi, straduiti-va sa o rezolvati pe loc, fara a o amina sau a o ignora. Astfel, rezolvarea micilor probleme, vor permite partenerilor sa nu tensioneze relatia si astfel sa nu le fie afectata intimitatea sexuala. Desemenea recomand, discutii deschise despre viata amoroasa, si dorintele noi ce apar la cei doi. Deasemenea, abordati-va partenerul periodic in contexte erotice noi, care va genera emotii vii si va vor aminti de fluturasi din stomac!

Irina Novac, psiholog-consilier

Interviu realizat pt situl www.elegant.md

Sindromul cu deficit de atenție și hiperactivitate la copii (ADHD)

1.Cum facem distincția dintre un copil zvăpaiat, obraznic și unul care suferă de sindromul cu deficit de atenție și hiperactivitate? Care sunt principalele trăsături de comportament al copilului, care ar trebui să-i alarmeze pe părinți?
In general daca observam ca copilul nostru misca adesea miinile sa picioarele aparent fara logica sau se leagana pe scaun, sau se ridica deseori in clasa sau in alte situatii in care ar trebui sa stea asezat. Deasemenea daca vorbeste prea mult si ii este greu sa ramina linistit in jocurile sau activitatile placute. La fel ne va pune in garda daca copilul nostru ii este greu sa-si astepte rindul, sau sare adesea cu raspunsul fara sa astepte intrebarea pina la sfirsit, si ii intrerupe in mod repetat pe ceilalti, manifestind in mod frecvent un comportament impulsiv. Deasemenea, copii cu ADHD, au mari probleme de atentie, respectiv acesti copii nu reusesc sa dea atentie detaliilor, nu se pot concentra, nu asculta atunci cind ii vorbim, uita diverse lucruri sau pierde in mod repetat obiecte necesare activitatii sale, si le este greu sa-si organizeze activitatile. Si apoi, luam in calcul daca aceste manifestari sunt foarte evidente si se manifesta atit acasa, la scoala sau gradinita cit si in alte situatii si dureaza mai bine de 6 luni. Deasemenea, ne alarmam daca aceste simptome apar pina la 7 ani. In celelalte situatii, copilul nostru manifesta o simpla zbintuiala, pe un fundal de dispozitie maxima sau care se accentuiaza in perioadele de criza de virsta. Ceea ce face diferenta intre un copil activ si unul cu ADHD, este frecventa si intensitatea comportamentelor enumerate mai sus, si apar cu precadere in situatiile cind copilul ar trebui sa se concetreze si sa aiba rabdare, de ex: cind isi desfasoara o activitate de invatare sau cind ia masa.

2.De ce apare sindromul ADHD la copii? Care ar fi factorii care determină apariția acestor comportamente la cei mici?
Pana in prezent nu exista o explicatie clara care explica aparitia hiperactivitatii dar se considera ca principala cauza ar fi anumite dereglari ale functiei cerebrale, determinate de complicatii in timpul sarcinii, sau nasterii, factori ereditari, si alimentatia sugarului, bogata in zaharuri, carbohidrati si dulciuri. De ex: copii nascuti timpuriu, sau mame care au consumat alcool in timpul sarcinii, sau au fumat dar si conditiile in care traiesc copii, adica familia, gradinita sau scoala care ar influenta simtitor evolutia tulburarii. Si ma refer aici la regulile foarte dure sau limitele si avertismentele excesive, adesea incalcate de copil, va determina un cerc vicios al experientelor negative si vor influenta comportamentul social al copilului.

3.Este adevărat că băieții sunt mai susceptibili la această boală decât fetele? De ce?
In general, cam 3-7 % din copiii cu virsta scolara sufera de tulburare de hiperactivitate. Iar raportul dintre baieti si fete este de 2:1. Baietii in general sunt mai activi si mai agresivi, la nivel de instinct, si au tendinta sa-si asume mai usor riscuri, in comparatie cu fetele care sunt mai linistite de firea lor si mai docile. Ele au nevoie de incurajari pentru a fi mai active. Deasemenea e important de retinut ca aproximativ 30% dintre copii cu ADHD repeta clasa o data, 40% intra in programele de educatie speciala, iar 30% nu reusesc sa finiseze liceul.

4.Cine ar trebui să depisteze această boală? Cine se face responsabil de descoperirea la timp a sindromului ADHD?
Desi aceasta tulburare este greu de depistat pina la virsta de 3 ani, informatiile furnizate de parinti permit identificarea simptomelor premergatoare aparitiei acestei tulburari de comportament. Parintii sunt primii care oserva ca copilul lor are obiceiuri nesanatoase legate de somn, iritabilitate, deasemenea ei observa ca acesti copii sunt mai greu de consolat cind pling, sunt mai obositori, mai stresanti si mai problematici. Iar diagnosticul propriu-zis de hiperactivitate il poate stabili un specialist, care poate fi medicul pediatru, iar acesta va poate directiona catre un neurolog pentru copii, un medic psihiatru sau un psiholog clinician. Deasemenea aici este important sa se faca un diagnostic diferentiat intre simptomele de agitatie, neliniste si auto-control scazut determinate de anxietate, sau suprasolicitarea la gradinita sau scoala, sau hiperactivitate indusa de medicamente, sau problemele de concetratie care apar la copii cu dispozitie depresiva si tulburari emotionale etc.

5.Ce se poate întâmpla, dacă sindromul ADHD nu este depistat la timp?
Acesti copii vor prezinta performante scolare scazute si vor avea frecvente probleme de invatare. Deasemenea, copiii de tip hiperactiv dominant impulsiv, vor fi expusi riscului din punct de vedere social. La fel copii cu ADHD continua sa indeplineasca criteriile de diagnostic si in adolescenta, virsta la care ei sunt insuficienti pregatiti pentru a face fata cerintelor programului liceal, ce solicita abilitati de studiu individual. Obiceiurile proaste de lucru, lipsa abilitatilor organizatorice si gradul scazut de perseverenta vor duce frecvent la probleme scolare grave in perioada liceului. Alte probleme sociale si emotionale specifice acestor persoane sunt reprezentate de riscul sporit de tot felul de accidente, adoptarea frecventa a unor comportamente de risc, cum ar fi consumul de droguri, sporturi extremale etc. Deasemena, copii care erau mai impulsivi, mai agresivi, vor dezvolta tot mai multe probleme de socializare, care vor lua forma absenteismului scolar, a minciunii si a furtului.

6.Această problemă trebuie tratată sau trece de la sine?
In general, manifestarile de hiperactivitatea debuteaza inainte de virsta de 3 ani, si evolueaza in perioada scolarizarii. Incepind cu adolescenta, se reduce din nelinistea corporala, dar se mentin dificultatile atentionale si orientarea spre actiuninile impulsive. Deci odata cu virsta, se reduce agitatia, problemele de concentrare si impulsivitatea, dar acestea ramin totusi mai accentuate decit la alti adolescenti. Asadar, aceasta tulburare necesita interventie si nu aminare sau toleranta in ideea ca in curind va trece.

7.Ce presupune tratamentul?
In cazul copiilor hiperactivi se recomanda sa se intervina printr-un program complex de terapie comportamentala, in mediul lor de viata. Ma refer aici la aplicarea anumitor tehnici de autocontrol si dezvoltare a atentiei si concentrarii in familie prin instruirea parintilor si rude, in gradinita sau scoala, de catre educatori si invatatori, si lucru nemijlocit cu copilul prin training-uri si programe psiho-pedagigice. In cazul diagnosticului de ADHD se intervine si cu tratament medicamentos. Deci psihoterapia comportamentala va pune accent pe influentarea comportamentelor problema prin consecinte negative si pozitive, gestionarea comportamentului si imbunatatirea conduitelor copiilului specifice virstei. Asadar programele de management situational au rolul de a determina o schimbare comportamentala prin intermediul recompenselor. Copii cu ADHD raspund cel mai bine la ceste programe ce prevad intariri imediate ale comportamentului adecvat, contin obiective clar definite si vizeaza comportamente specifice.

8.Ce ar trebui să facă părinții pentru a-și ajuta copilul să depășească această stare?
In mod frecvent, parintii copiilor cu probleme comportamentale au impresia ca nimic nu merge bine, iar copilul lor are doar probleme. Intrebati care este problema, ei vor raspunde: Totul, de dimineata pina seara totul merge greu! Insa daca ei doresc sa obtina modificarea comportamentului copilului, este nevoie de o o imagine clara asupra dificultatilor, unde ele apar, si care sunt acestea. Deci mai inti trebuie sa identifice problemele. Apoi, parintii trebuie sa manifeste interes pentru instruirea in programele de interventie psiho-pedagogica elaborate de catre un psihoterapeut specialist in problematica copiilor si adolescentilor. Aceste programe vor presupune fise de lucru, ghid cu reguli clare si sistem de recomense de intarire a comportamentelor dezirabile.

9.Din câte știu, un mijloc prin care se poate trata ADHD, este consilierea psihologică. Ce presupune aceasta și cât de eficientă este?
De fapt, acesti copii necesita un program de interventie nu neaparat la cabinetul psihologic, dar acasa, la gradinita sau scoala si in alte situatii din viata copilului, zi de zi. De consiliere psihologica au nevoie mai degraba parintii, unde impreuna cu psihologul pot identifica situatii care declanseaza comportamentul hiperactiv, si invata cum sa dezvolte la copilul lor concentratia, atentia si rabdarea, prin tot felul de tehnici si strategii comportamentale. In cazul copiilor cu hiperactivitate sunt eficiente programele de interventie situationala imediata. Deasemenea sunt eficiente si centrele speciale pentru dezvoltarea copiilor, ce vin cu activitati si masuri psihologice de corectie prin joc, si activitati pedagogice, astfel ca acesti copii sa poata sa se integreze cit mai optim in colectivele de copii.

10.Ce sfaturi le-ați oferi părinților al căror copii suferă de sindromul ADHD?
Parintilor le sugerez sa-si managerieze atent starile de furie si cele de lipsa de rabdare, sa observe si sa se concentreze pe aspectele pozitive ale copilului lor, sa citeasca si sa fie la curent cu informatie noua din domeniu pentru a-si sprijini copilul, sa tina legatura si dialogul cu educatorii si profesorii copilului sau si sa ceara ajutor specializat ori de cite ori are nevoie.

Irina Novac, psiholog
Interviu realizat pt situl familia.md

Consilierea psihologică – identificarea psiho-soluțiilor la problemele din interior

”Câteodată, poveștile fac realitatea,
așa ajung ele să ne fie mai de folos decît faptele”
Salman Rushdie

- Care sunt cauzele ce duc la apariţia problemelor psihologice?
Fiecare persoană are o anumita vulnerabilitate psihică sau emoțională, care ține de structura temperamentală, și caracterială, pe care o dezvoltă sau o diminuează pe parcusul întregii vieți. Deasemenea aceasta sensibilitate este mai dezvoltată la persoanele de tip senzitiv, emotiv, dar ea poate fi dobîndită ca rezultat al unor convingeri și atitudini negative sau disfuncționale, în urma interacțiunii cu ceilalți, și a efectelor pe care le produc acestea. Cu alte cuvinte, problemele apar în contactul nostru cu ceilalți, în relațiile de comunicare. Oamenii luați separați, sunt minunați, dar dacă sunt puși să interacționeze, încep să apară și dificultățile. Să nu uităm însă că, omul este mai mult decît problema sa ! La baza vulnerabilității psihologice se află un nucleu de cogniții iraționale, sau ceea ce numim o gîndire negativă, de genul: Nimeni nu mă iubește, Nu sunt utilă, N-am să am succes etc pe care le învățăm în urma experiențelor noastre. Iar aceste vulnerabilități emoționale, cînd se ciocnesc cu animite situații tensionante cum ar fi: conflictele, frustrările, presiunea timpului, suprasolicitările, schimbările bruște, incertitudinea, stresul, etc dezechilibrează persoana. Respectiv, încep problemele psihologice: sentimente de vină, emoții negative greu de controlat, insatisfacție persoanală, îngrijorări, stări depresive, anxioase, neîncredere în sine, iritabilitate, comportament agresiv etc. Toate aceste probleme afectează sănătatea mintală, dar dacă ele durează în timp, și sănătatea fizică reacționează dezvoltînd simptome și dereglări la nivel de organe și sisteme fiziologice. Astfel somatizăm emoțiile noastre...


- Cât este de necesară consultanţa unui psiholog în cazul apariţiei unor dereglări, probleme?
Să asculți persoana care se confruntă cu o dificultate, care se află în impas, și să-i acorzi înteaga ta atenție este unul din darurile cele mai valoroase pe care i le poți face persoanei respective. De cele mai multe ori, clientul vine în consiliere confuz și dezorganizat. Faptele situației pot fi prezentate neclar. Emoțiile pot fi ascunse sau ele pot fi atît de puternice că nimic altceva nu mai contează. Și rolul psihologului-consilier, este de al asculta și de a ajuta clientul să-și separe faptele și sentimentele și să organizeze aceste fapte și sentimente într-un patern semnificativ, funcțional. Dacă o persoană cu o problemă psihologică este ascultată și asistată de un specialist, de cele mai multe ori aceasta își va găsi singur soluția la problema sa. Rolul fundamental al psihologului-consilier este să asculte clienții săi și să le evidențieze competențele, forțele proprii, sau resusele interne. Orice om are probleme sau obstacole greu de depășit, dar el are și resurse pentru a învinge. Experiențele acumulate sunt adevărate resurse interne, dar cea mai mare resursa umană este capacitatea de a învăța. Celebrul Milton Erikson spunea că ”Omul are totul pentru ași rezolva problemele sale”.
Mai este un aspect pe care l-am observat în activitatea de lucru, și anume acela că oamenii renunță în principiu destul de greu la suferința sau problema lor. Este binecunoscut beneficiul secundar al simptomului, cînd omul are mici „avantaje” de pe urma afecțiunii sale, altfel simptomul nu s-ar repeta sau nu s-ar menține, dar și din frica de schimbare, sau perspectiva necunoscutului, oamenii preferă suferința, aceasta fiindu-le familiară. Paradoxal !




- Este rentabil să fii psiholog în Moldova ?
Ca și în oricare domeniu, există un specific referitor la remunerare sau investiția care se cere pentru obținerea unor rezultate bune. A deveni un psiholog practician necesită multe investiții de timp, de bani, de implicație personală și încredere în ceea ce faci. Mă bucură ca domeniul psihologiei a început să cîștige teren, valoare și la noi în țară. Oamenii descoperă beneficiul și rolul terapeutic al discuției cu psihologul în problemele lor, sau găsesc tot mai multe explicații de natură psihologică la ”repetiția” problemelor lor... Sunt din ce în ce mai multe proiecte care implică competențele psihologului și iata imaginiea acestui specialist ajunge să fie perceput ca necesitate primordială în echipele de lucru. Nu pot spune cît de rentabil este și la capitotolul bani... Știu doar că dacă te dăruiești 100% în ceea ce faci, obții rezultate înalte, deci și bani ...


- Cam ce persoane se adresează la dumneavoastră şi cu ce probleme?
Păi de cele mai multe ori la cabinet vin persoane care au probleme de relaționare – fie cu partenerul de viață, cu colegul de serviciu, sau șeful, cu copiii sau cu orice alt om semnificativ din viața lui. Deasemenea tot mai frecvente sunt și tulburările de anxietate, atacurile de panică, și tot felul de frici interne care stopează persoana să avanseze în activitatea sa. În cabinetul de consiliere își găsesc cu succes rezolvarea problemelor copiilor – balbism, enurezis, hiperactivitate, comportament disfuncțional, dezechilibru emoțional în urma separării părinților etc. Tot mai des se adresează și persoane care sunt în căutarea jumătății, deci a partenerului de viață, și nu reușesc să deslușească unde e acel obstacol care împiedică implicarea lor într-o relație. etc


- Cât durează în mediu tratamentul și cât costa acesta, şedinţele?
Consilierea psihologică e diferită de psihoterapie, anume prin frecvența ședințelor... Dacă o psihoterapie durează cel puțin 3-6 luni, ajungînd chiar și la 1-2 ani, atunci consilierea e mai degrabă acea ”sfătuire” cu consilierul tău în privința a ceea ce te macină în prezent, aici și acum... Sunt cazuri cînd unei persoane îi este suficientă chiar și o singură ședință, în care se lămurește, sau își explică situația în care s-a pomenit, iar detașîndu-se de emoția care l-a copleșit, reușește să vadă și soluții de otimizare... Deci acolo unde vedea doar problemă, cu ajutorul psihologului, descoperă că sunt șanse de a se simți bine. Unele cazuri, cum ar fi afecțiunile de anxietate, stările depresive, problemele de cuplu, necesită mai multe ședințe, cel puțin 8-10 cu o frecvență de odată în săptămînă... La fel este și în cazul copiilor, cînd pentru a construi metafora terapeutică eficientă, este nevoie de cîteva ședințe pentru a identifica cadrul probemei și credințele copilului. Este important să precizez că în consiliere psihologică nu există regula de a reveni, decît doar atunci cînd clientul are nevoia să continuie... Deci totul este la discreția persoanei care solicită această discuție și acest cadru terapeutic. Iar referitor la costul ședințelor, prețul variază de la 150-250 lei ședința. Prețul poate crește în funcție de calificarea și competențele specialistului.


- Cu cine se lucrează cel mai greu?
Cei mai dificili clienți sunt cei ”trimiși”, deci clientul care nu consideră că are o problemă, dar din cauza căruia cei din jur au probleme.... Acest tip de client este absent și total nepregătit pentru a participa și a se implica în conversația terapeutică, dar pentru a-i împăca pe cei ”de-acasă”, vine cu prezența fizică, dar e absent total ca persoana care vrea să lucreze cu sine. Deci, omul ca să se prezinte la psiholog, nu e suficient să aibă o probelemă, dar e necesar ca el să fie conștient că o are, și că aceasta îi afectează calitatea vieții sale, și a celor din jurul său, oameni dragi, familie, prieteni, colegi, etc. Apoi mai este dificil de a lucra cu pacienții depresivi, sau care au o stare depresivă de lungă durată, pentru că ei intră în ședințe cu un tonus energetic scăzut... și în astfel de cazuri, e mai dificil de a accesa resursele interne ale clientului.. necesită mai mult timp, respectiv rezultatele apar după mai multe ședințe de lucru. În general, orice persoană care vine la mine, din start, o văd foarte puternică, prin însăși faptul că are curajul de a se împărtăși și a recunoaște că are o problemă care se referă strict la persoana sa. Cu astfel de clienți, obțin rezultate pozitive întotdeauna!


- Puteți face o diferență între clienții străini și cei din țară?
Nu pot spune cum este clientul psihologului din alte țări...poate e cu mai puține prejudecăți, e mai deschis și mai pregătit pentru consilierea psihologică... Clientul de la noi e mai sceptic privind intervenția ”fără bisturiu”, considerînd că doar în cazul unui tratament vizibil, scris sub formă de recetă, vor fi și rezultatele, deci are credibilitate în modelul medical de tip tradițional... E mai greu să crezi că doar vorbind despre ceea ce te afectează, se va produce acea ușurare pe care o are un analgezic în situația de durere fizică... Cei care au descoperit acest lucru, vor merge regulat la psiholog, pentru a se lămuri și a-și dezvolta abilități psiho-comportamentale, emoționale și cognitive de rezolvare a impasului existențial în care se pomenește pe drumul vieții sale...


- Cum credeți, care este nivelul de asigurare al instituțiilor ce necesită psihologi: materiniate, spitale, școli etc. cu cadre specialzate în psihologie?
Profesia de psiholog reprezintă un interes din ce în ce mai mare din partea tuturor. Se observă o orientare către studiile psihologice atît din partea tinerilor, cît și din partea adulților ce vor să-și construiască noi activități profesionale. Deasemenea, părinții manifestă un mare interes pentru psihologie, pentru a ști cum să se ocupe de copiii lor. Deasemenea, în spitale, maternități, sunt extrem de importanți psihologii clinicieni. Însă, în aceste instituții, încă nu se asigură condițiile optime sau cadrul cel mai bun pentru ca intervențiile psihologului să fie corect realizate. Deaceea, psihologul este poziționat spre lateral, fiind prost plătit, și cu un statut nedefinit, care demotivează specialistul începător...


- Cum credeți, pentru moldoveni vizita la psiholog este un lux sau o rușine?
Aș vrea să precizez că dincolo de ușa cabinetului psihologic, orice persoană va fi întîmpinată de o față zîmbitoare, caldă și prietenoasă, iar fotoliile confortabile, vor ajuta pe oricine să lase rușinea acasă... Vizita la psiholog ar fi o necesitate în cazul în care persoana se percepe oarecum diferită, și această diferență o plasează în dezavantaj față de ceilalți, în ceea ce i se întîmplă și nu găsește înțelegere la cei din jur, asta poate determina realmente rușine, și acest sentiment și o aduce la psiholog... Ei au nevoie să vorbească despre această diferență, fără a se simți jenați, rușinați sau judecați. A veni la psiholog, este o hrană de liniște, de refacere interioară, de schimbare și dezvoltare personală... Acest lucru nu e lux, și nici rușine – este o nevoie umană !

Irina Novac, psiholog