Pierderea virginităţii – un pas decisiv în viaţa fiecărui om

Începerea vieţii sexuale este un pas important în viaţa tinerilor, pas care nu ar trebui făcut cu uşurinţă. Trebuie să fiţi conştienţi de riscurile şi implicaţiile atît fizice cît şi emoţionale, pe care le implică primul act sexual. Dacă este destul de uşor să trecem peste implicaţiile fizice ale pierderii virginităţii (durere, singerare), nu este la fel de uşor să trecem peste latura emoţională a actului sexual. Tinerii au anumite aşteptări de la primul act sexual, ataşează acestuia emoţii şi aşteptări care nu se împlinesc întotdeauna. De exemplu, fetele se pot aştepta să experimenteze un act sexual foarte plăcut şi primul lor orgasm, dar adevărul este că majoritatea virginelor nu au orgasm la primul act sexual. De asemenea băieţii, se pot aştepta să fie adevăraţi macho, dar din cauza emoţiei şi anxietăţii vor ejacula precoce sau nu vor avea erecţie deloc.

Virginitatea psihică şi virginitatea fizică
Virginitatea reprezintă însuşirea unei persoane care nu s-a implicat niciodată în vreo relaţie sexuală. Virginitatea implică toate laturile unui individ: latura psihică, emoţională şi cea fizică. Atîta timp cît relaţia dintre doi tineri a evoluat către dezvelirea nudităţii în vederea stimulării sexuale, nu se mai poate vorbi despre virginitate, fie că s-a ajuns la penetrare fie că nu. O persoană virgină nu şi-a dăruit niciodată trupul unei alte persoane, în vederea obţinerii plăcerii erotice şi a orgasmului. De asemenea, virginitatea nu este ceva de care poţi să scapi aşa cum scapi de un obiect nedorit. Virginitatea este ceva ce se împărtăşeşte cu o altă persoană, o singură dată în viaţă. Aşadar de virginitate nu poţi scăpa de unul singur.
Initierea sexuală implică spargerea unor tabuuri şi dezvăluirea unor mistere, este primul pas al iniţierii în vederea noilor modele comportamentale ale individului adult. Acestă situaţie implică teamă, curiozitate, nelinişte şi nesiguranţă în faţa necunoscutului, dar în acelaşi timp şi dorinţa de a afla şi de a face pentru a putea deveni la fel ca adulţii. În cazul fetelor, acceptarea unirii sexuale are caracterul ambiguu al luptei interioare între dorinţa sexuală și instinctul de conservare a integrităţii fizice. Instinctul de apărare erotică este legat de cel al integrităţii corporale, mai cu seamă atunci cînd este vorba de prima experienţă sexulă ce implică pierderea virginităţii.
Prima experienţă sexuală este precedată de o întreagă suită de imagini, sentimente şi reprezentări psihice ale individului. Acestea construiesc o imagine a dorinţei personale în care-şi plasează viitorul partener aspiraţiile. În cazul fetelor ceea ce contează în primul rînd este pregătirea emoţional-afectivă, care urmează să realizeze un acord armonios între sentimentul erotic şi actul sexual. În cazul bărbaţilor, dorinţa de virginitate este datorată fricii acestuia de a fi comparat cu alţii.

Orice tînăr, care se consideră matur sexual, înainte de a face pasul, trebuie să-şi pună întrebarea: Sunt pregătit(ă) să îmi pierd virginitatea ?
Un tînăr care este hotărît să-şi piardă virginitatea trebuie să fie pregătit să accepte implicaţia emoţională a actului sexual. Pentru un virgin, actul sexual cu o persoană de care nu este atras emoţional nu este foarte satisfăcător. Iar pentru a fi implicat emoţional, virginul trebuie să aibă maturitatea emoţională care să îi permită să aibă relaţii intime cu alte persoane. Este important să precizez că indiferent, bărbat sau femeie, virginul nu uită niciodată persoana cu care a făcut prima dată sex.

Sfaturi pentru băieţi
1. Nu vă începeţi viaţa sexuală cu o fată de care nu sunteţi atras fizic şi emoţional. Unii băieţi fac sex cu fete pe care le consideră urîte, de care nu au nici un ataşament emoţional doar pentru a-şi pierde virginitatea.
2. Aveţi grijă să pregătiţi atmosfera înaintea venirii partenerei. Un ambient intim și o atmosferă relaxantă este în avantajul vostru pentru că vă face să păreţi o persoană cu experienţă sexuală şi nu un începător neîndemînatic.
3. Nu grăbiţi lucrurile, mai ales dacă partenera este virgină. Acordaţi preludiului atîta timp cît este nevoie.
4. Cînd consumaţi primul act sexual încercaţi poziţii simple. Lăsaţi experimentele sexuale pe mai tîrziu, cînd veţi acumula mai multă experienţă.
5. Dacă nu aveţi orgasm, nu daţi vina pe parteneră. De asemenea, dacă partenera nu are orgasm, nu daţi vina pe voi. Fetele virgine de obicei nu au orgasm de la primul act sexual.
6. Este foarte important pentru baieţi să fie relaxaţi. Dacă sunteţi foarte nerăbdători, puteţi ejacula precoce, iar cînd sunteţi anxioşi, se poate să nu aveţi erecţie.
7. Nu faceţi sex neprotejat ! Folosiţi un prezervativ şi învăţaţi cum se foloseşte înainte de primul act sexual.

Sfaturi pentru fete
1. Majoritatea fetelor se îngrijorează cînd vine vorba de prima experienţă sexuală. Deaceea alegeţi un loc unde puteţi să vă simţiţi confortabil şi unde sunteţi sigură că nimeni nu vă va deranja.
2. Dacă partenerul nu ştie că sunteţi virgină, spuneţi-i acest lucru şi rugaţi-l să nu grăbească lucrurile.
3. Cereţi partenerului să poarte un prezervativ !
4. Nu vă faceţi griji dacă prima experienţă nu este atît de plăcută precum vă aşteptaţi sau dacă nu aţi avut orgasm. Plăcerea sexuală va creşte pe măsură ce vă cunoaşteţi trupul şi partenerul mai bine.
5. Actul sexual este mai plăcut cu o persoană pe care o cunoaşteţi bine, pe care o apreciaţi şi faţă de care sunteţi atrasă.

Irina Novac, psiholog

Gîndurile unui copil

– Nu mă răsfăţa. Ştiu bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!
- Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Acest lucru mă aşază la locul meu.
- Nu folosi forţa cu mine. Aceasta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.

- Nu fi inconsecvent. Aceasta mă pune în încurcătură şi mă face să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
- Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine iar eu să-mi pierd încrederea în tine.
- Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să ies victorios de fiecare dată.

- Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să tefac să-ţi pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.
- Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul purtându-mă ca o persoană „importantă”.
- Nu face nimic în locul meu, din ceea ce aş putea să fac singur. Acest lucru mă face să mă simt „mic” şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.

- Nu-mi menaja „relele obiceiuri” , acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
- Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.
- Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar comportarea mea şi mai slabă.

- Nu-mi ţine predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.
- Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
- Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.

- Nu uita că mie îmi place să experimentez. Învăţ din aceasta, deci te rog să te obişnuieşti. Nu mă feri de consecinţe, trebuie să învăţ din experienţă.
- Nu încerca să arăţi că eşti perfect sau infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată.

- Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
- Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi, atunci voi deveni şi eu prietenul tău…..te iubesc foarte mult, să nu uiţi asta niciodată…

Copilul tău

Stresul dinaintea nunţii

”Marile emoţii sunt rare !”
Cosnier J., psiholog francez

Nunta se apropie cu paşi rapizi iar starea de agitaţie şi emoţiile încep să fie din ce în ce mai intense. Te tot gandeşti la minunata zi, zâmbeşti de fericire când îţi imaginezi cum vei spune “DA !”.

Ziua nunţii va fi una cu multe emoţii, poate cele mai mari, plină de agitaţie, frumoasă şi totodată cu neplăceri diverse, mărunte, dar suficiente cât să poată genera un conflict. Din dorinţa de a ieşi totul aşa cum aţi visat, tu şi partenerul tău, Veţi descoperi că viziunile Voastre despre detaliile nunţii sunt cîteodată foarte diferite. Astfel, detaliile de organizare pot deveni subiectul unor adevarate cutremure emoţionale, sursă de stres şi cauza unor certuri pe cinste.
În căutarea evenimentului perfect fiecare dintre voi Va reacţiona ca şi cum partenerul său nu are dreptul la propriul său vis, sau mai rău: ca şi cum, a avea un vis diferit, este dovada vie a egoismului şi a lipsei de iubire. Dacă peste această încărcătură emoţională se mai adaugă şi viziunile sau cerinţele diferite ale familiei voastre precum şi dificultatea armonizării tradiţiilor din culturi diferite, - avem deja creat un butoi cu pulbere! Iata de ce pe fondul tensiunilor dintre parteneri, a anxietăţii şi a emoţiei inerente din preajma evenimentului, majoritatea cuplurilor au conflicte mai puternice decit oricând...

Şi atunci cum să procedezi când tensiunile Vă copleşesc şi când retoric sau real Vă puneţi întrebarea: ,,De ce ore mai suntem împreună?”

Nu exageraţi ! Înaintea căsătoriei stresul tinde să atingă cote maxime. În primul rând fiecare dintre Voi realizează că nunta este un pas foarte important în viaţă şi de multe ori teama de căsătorie devine un obstacol real în relatia Voastră. Drumurile efectuate în plus, serile de sfătuire care au luat locul celor de dragoste, problemele care apar în viaţa de zi cu zi, dar şi în orgnizarea nunţii Vă pot epuiza. Astfel, deveniţi mai irascibili, sunteţi mai puţin odihniţi şi deci, mai puţin receptivi. Răbdarea se pierde pe zi ce trece, teama de căsătorie Vă cuprinde din ce în ce mai mult şi în final, ajungeţi să Vă certaţi fără a avea motive importante, să aveţi senzaţia că nu Vă mai suportaţi sau că situatia a devenit de nestăpânit.
Ei bine, în astfel de situaţii, trageţi aer adânc în piept, număraţi până la 10, apoi încercaţi să rezolvaţi situaţia fie cu mult umor, sau respectând sfatul unui psiholog.
Şi pentru ca să Vă fie mai uşor, am încercat să găsesc cele mai bune reţete pentru trecerea cu uşurinţă peste micile sincope apărute între Voi.

Sfatul psihologului:

1. Înainte de a continua orice ceartă, aminteşte-ţi că cel din faţa ta este omul pe care îl iubeşti şi cu care doreşti să-ţi petreci restul vieţii.
2. A asculta înseamnă mai mult decât a auzi, aşa că învaţă să-l asculţi pe el; dorinţele lui sunt la fel de importante ca şi ale tale şi s-ar putea ca unele idei ale lui să fie interesante.
3. Nu e nimic greşit în a dori şi în a cere; nu e o dovadă de egoism, aşa că trataţi-Vă recipoc cu înţelegere şi respect... şi DA ! înseamnă şi tu pentru el, nu numai el pentru tine.
4. Gîndeşte-te bine: dacă tu nu poţi face concesii şi să laşi de la tine în disputele apărute, cum poţi aştepta să cedeze el?
5. Poţi decide oricând că preferi să cedezi, ca să fiţi liniştiţi şi fericiţi amândoi, în loc să demonstrezi că ai dreptate, dar să Vă simţiţi nefriciţi din cauza certurilor ţi tensiunilor generale.
6. Când nu eşti de acord cu el, nu-i reproşa, ci rezumă-te la a-i comunica strict ce anume te nemulţumeşte! Dar calm şi fără scene de teatru.
7. Certurile sunt uneori o metodă absolut necesară de eliberare a tensiunilor, dar important este cum o faceţi! Fiţi cât puteţi de rezonabili, pentru că, nu uitaţi: Vă iubiţi, iar iubirea presupune respect şi apreciere !
8. Dormiţi în noaptea dinaintea evenimentului.
9. Rasfăţaţi-Vă reciproc cu nimicuri care Vă aduc placere !
10. În final, este bine să nu uitaţi că este nunta voastră şi că ceea ce este cel mai important este să Vă placă Vouă, să Vă simţiţi bine şi să fiţi fericiţi, căci altfel mai târziu Veţi avea regrete că nu aţi făcut aşa cum V-aţi fi dorit şi V-aţi lăsat influenţaţi de păreri exterioare.

Vă doresc ca pregătirile pentru nuntă să Vi se pară frumoase şi distractive. Ziua nunţii să fie cea mai frumoasă din viaţa voastră, fără surprize neplăcute şi să aveţi o căsnicie fericită !

Irina Novac, psiholog

Despre purtatul bebeluşilor în sling

Perioada imediat următoare naşterii este cea mai importantă parte din viaţă în afara corpului mamei. Bebeluşul simte că ceea ce îl întîmpină este chiar natura vieţii. Fiecare impresie de acum, nu poate face decît să se suprapună peste prima impresie venirii pe lume. Schimbarea prin care trece bebeluşul este enormă, dar el a devenit pregătit, iată ! pentru marele salt din uter pănă în braţele mamei ! Dar cu siguranţă nu este pregătit de saltul într-o cutie de plastic sau într-un coş căptuşit cu pînză fară mişcare, sunet, miros, sau senzaţie de viu. Ruperea violentă a continuum-ului mama-făt, atît de bine consolidat pe perioada vieţii intra-uterine, poate avea ca rezultat depresie pentru mamă, şi agonia pentru copil.

Purtarea bebeluşului în sling oferă senzaţia că acesta este alături, simţindui-se căldura, fiind observat direct cum doarme dulce şi simţind imediat cînd îl deranjează ceva în somn. Poate fi mereu sărutat sau mîngîiat. Toate acestea favorizează starea de bine şi împăcarea bebeluşului. Astfel bebeluşul devine parte din mediul adulţilor, gustînd din viaţă, fără a fi masiv solicitat, avînd ”acolo” tot ce-i trebuie. Dealtfel este o poziţie confortabilă pentru amîndoi atît pentru copilaş cît şi pentru mămică. Bebeluşii care nu sunt purtaţi (sling, braţe, marsupiu, etc) se mai zbat, se agită, par greoi, şi destul de frustraţi.
Bebeluşii purtaţi în poziţii comode oferite de sling-uri – pur şi simplu e o plăcere să-i vezi ! Au rareori colici, sunt senini, conştienţi şi atenţi parcă la tot ce se întîmplă. Nu se citeşte pe faţa lor aşteptarea aceea prelungită sau nerăbdarea aceea să vină odată cineva să-i ia ca să vadă şi ei lumea!
Primele luni puteţi purta beluşul aproape non-stop, aceasta nedăunîndu-i copilului. Iar apoi spre 1 – 2 ani, copilul va începe să se desprindă singur, cerînd mai rar în braţe, va dori mai mult pe jos pentru a explora lumea de la statura lui.

Vă doresc să savuraţi din plăcerea purtatului bebeluşului Dvs., îndemnîndu-vă să fiţi atente la nevoile şi plăcerile lui !

Irina Novac, psiholog

De ce ne îndragostim ?

Ce ne face să ne îndrăgostim ?
Există mai multe feluri de dragoste, de la cea tumultoasă și imprevizibilă – ca o lovitură de trăsnet – la cea care se instaurează încet-încet, crescînd în sufletul nostru fără să ne dăm seama.

Cele 8 porunci ale dragostei

Îndrăgostirea este aproape întotdeauna o auto-expansiune a Sinelui. Îndrăgostitul vrea „să-și anexeze” obiectul dragostei sale, tinde să intre în posesia lui într-o măsură mai mare sau mai mică, dar oricum relevantă. Afirmă că vrea fericirea și bucuria celuilalt, dar în realitate vrea propria fericire și bucurie. Deaceea pe locul 1 este porunca: Să nu abuzezi !
Aceasta înseamnă că auto-expansiunea Sinelui trebuie să se auto-limiteze: dorința de a-l anexa pe celălat trebuie să-și găsească o limită în respectul pentru celălalt. Porunca 2: Respectă-l pe celălalt !
Într-un cuplu a-l respecta pe celălalt înseamnă: să-i respecţi obiceiurile, ideile şi opiniile atît cele religioase cît și cele culturale şi politice, să-i respecţi preferinţele climatice, să-i respecţi mai ales înclinaţiile şi expansiunea sentimentală şi sexuală, fără să crezi că preferinţele tale sunt prin ele însele, simbolul adevărului revelat. Toate acestea nu trebuie să rezulte dintr-o impunere constantă, dintr-un fel de autosupraveghere continuă care, ca atare, ar sfȃrşi prin a înlătura orice seninătate a raportului. De aceea a 3 poruncă: Înţelege-l pe celălalt !
În primele momente ale îndrăgostirii e greu ca partenerii să se simtă distanţi: entuziasmul descoperirii, numeroasele lucruri pe care au a şi le spune, puternica tensiune sentimentală şi senzuală fac să se creadă că totul merge perfect şi că nu există nici un dezacord. Apoi pe măsură ce cunoaşterea reciprocă – aparent – aprofundează, încep să se ridice zidul neînţelegerii: unul nu înţelege ce simte celălalt şi, mai rău, nu face nici un efort real pentru a înţelege. Dacă unul din parteneri are păreri politice sau culturale diferite, celălalt se limitează, cel mult, să suporte acest lucru fără a încerca să-l împiedice, dar nu face efortul de a înţelege de ce anume celălalt gȃndeşte aşa, şi cu atît mai puţin, nu încearcă să împărtaşească punctul de vedere al celuilalt, pentru a vedea dacă celălalt nu are dreptate din întîmplare. La fel pentru raporturile sentimentale şi sexuale: dacă nu vreau să fiu sărutată sau să fac dragoste atît de des, de ce se întîmplă aşa ? Părerea partenerului dezamăgit este, de regulă, că vina este a celuilalt şi a nu încerca să-l constrîngi e o dovadă de civilizaţie. Dar aceasta nu are nimic de-a face cu dragostea: se datorează pur şi simplu faptului că autoexpansiunea sinelui întîlneşte obstacole. Dar a înţelege, înseamnă a încerca să vezi motivul pentru care celălalt se comportă într-un anumit fel, şi a te întreba dacă şi în ce măsură comportamentul tău e greşit şi nu reuşeşte să obţină rezultate pozitive. În cazul în care înţelegerea reciprocă nu există sau nu există într-o măsură suficientă trebuie încercată evitarea apariţiei unui adevărat antagonism.
La aceasta se ajunge într-un singur fel: chiar dacă celălat greşeşte faţă de noi e nevoie să ne amintim de a 4 poruncă: Iartă !
A ierta însă nu înseamnă a te pune în poziţia celui care spune: Eu sunt mărinimosul care iartă, eu sunt figura centrală, procesul meu de autoexpansiune a întîlnit un obstacol, dar eu, în loc să declar război, iert cu mărinimie. Aceasta nu înseamnă iertare. Să ierţi înseamnă să te pui pe acelaşi plan cu celălălalt, gîndindu-te în primul rînd că, dacă tu ierţi, şi celălalt te iartă pe tine, şi în cele din urmă, nu se ştie dacă e mai mult ceea ce tu ierţi lui sau ceea ce ţi se iartă.
Iertarea ta nu este deci o favoare pe care o faci din bunătate, ci un schimb de iertare corespunzătoare care ţi se oferă la rîndul ei nu din bunătate celuilalt, ci dintr-un schimb liber şi conştient care are loc pe planul parităţii. Iertarea nu trebuie hotărîtă de minte, nu trebuie să fie un act al eului intelectual: trebuie să fie o mişcare spontană, o pasiune care ca toate pasiunile, izbucneşte din eul afectiv-caracterial, din suflet şi nu din minte. Deaceea atîta timp cît mintea domină nu există dragoste. Dragostea apare doar atunci cînd domnia minţii încetează.
Iar cînd iertarea a intervenit pentru a evita înălţarea unui zid şi declararea războiului, trebuie să ne amintim a 5 poruncă: Uită !
Dacă se consideră conceptul de iertare nu ca o concesie generoasă, ci ca un schimb liber între părţi care, oricum au întotdeauna cîte ceva să-şi reproşeze, atunci iertarea trebuie urmată de uitarea absolută, de ambele părţi.

Faptul de a uita este pe lîngă o regulă de atitudine practică, şi o direcţie de meditaţie care aduce în prim plan porunc: Să nu răscoleşti trecutul !
Nu trebuie niciodată să răscoleşti, nici să te compari cu trecutul. Nu se fac comparaţii nici în plus nici în minus. În cadrul cuplului nu trebuie să te gîndeşti niciodată la primele momente, pentru că te gîndeşti întotdeauna cu nostalgie, pentru că trecutul are întotdeauna fascinaţia sa, pentru că ceea ce a fost pare întotdeauna mai frumos decît ceea ce este acum. Deci nu trebuie să-ţi faci niciodată o schemă a paradisului pierdut, pentru că atunci încep incriminările şi acuzaţiile. Nu permite trecutului să sufoce prezentul.
”Oamenii – spunea Pascal, nu ştiu niciodată să se bucure de prezent, pentru că îl întunecă cu umbrele trecutului sau îl învăluie îi ceţurile viitorului”. Deci trebuie să trezeşti prezentul fără să răscoleşti trecutul. Trăirea prezentului înseamnă și – iată a 7 poruncă: Trăirea transformării !
Dragostea este starea în care procesul gîndirii a încetat complet ca timp. Acolo unde există dragoste, există transformare clipă de clipă. Dar o minte care doreşte o transformare în viitor sau care urmăreşte transformarea ca scop ultim nu va găsi niciodată adevărul, pentru că adevărul e ceva ce trebuie descoperit clipă de clipă, continuu, şi nu atins prin acumulare. Nu se poate descoperi noul dacă se înaintează sub apăsarea a ceea ce e vechi; pentru a descoperi noul, eternul în prezent, clipă de clipă, e nevoie de o minte foarte trează, care să nu-şi prefigureze un rezultat definit; beatitudinea desăvîrşită a împlinirii se petrece clipă de clipă. Dacă cineva încearcă să se transforme, gîndeşte încă în termenii devenirii, iar ceea ce devine nu va cunoaşte niciodată ceea ce este. Adevărul este clipă de clipă iar fericirea în viitor nu e fericire: fericirea este starea de a fi în afara timpului. Fericirea se găseşte clipă de clipă într-un surîs, într-o lacrimă, sub un petic de soare, la umbra unei frunze, în gîndirea care rătăceşte singură ici şi colo şi în deplinătatea dragostei. În plan practic, a trăi transformarea în cadrul cuplului înseamnă a nu te baza pe trecut şi a nu-ţi prefigura ţinte precise în viitor.
A trăi transformarea înseamnă pur şi simplu a trăi clipa pentru ea însăşi, cu o disponibilitatea mereu nouă a gîndirii şi sentimentelor: prin aceasta se realizează dragostea care continuă şi creşte. Desigur, nu e sarcină uşoară şi, pentru a reuşi – spontan, se înţelege, nu ca o treabă de făcut -, trebuie ca alegerea liberă a sufletului uman să fie pe deplin în măsură de a se manifesta. Libertatea alegerii, supremă proprietate a spiritulu, este adesea compromisă şi întunecată de factori de intoxicare şi de boală psihofizică.
Trăirea transformării în deplina libertate a alegerii înseamnă şi – a 8 poruncă: Visează !

Krishnamurti spune:,,Atîta timp cît există minte nu există dragoste”. Aşa cum visul în somn este manifestarea inconştientului – a ne-minţii - , tot aşa în limbajul dragostei, visul este expresia ne-minţii, a depăşirii barierei limitative care împiedică deplina dezvoltare a dragostei. Dar ce înseamnă a visa ? Toţi îndrăgostiţii vorbesc despre ,,vis” : te-am visat, visez ochii tăi, am visat că eram departe într-un paradis terestru în care eram doar noi, te-am visat în lumina lunei, pe zăpadă, în valurile mării, într-un cuvînt, peste tot... Dar faptul de a visa în acest fel rămîne steril dacă nu cauţi să ,,trăieşti cumva visul” evadînd din realitate. Să trăieşi visul însemnă să transpui sinele în non-sine, să-l transpui pe unul în celălalt, dărȃmȃnd pentru un moment bariera solidă a eului protagonist.
Prin Sine Krishnamurti înţelege: ideea, memoria, rezultatul, experienţa, diversele forme de intenţii ce pot fi definite sau nu, efortul conştient de a fi sau a nu fi, memoria acumulată a inconştientului, a rasei, a grupului, a individului, a clanului şi toate acestea în ansamblu, fie ele proiectate dinamic spre exterior ca acţiune sau proiectate în plan spiritual ca virtute: sinele este angajarea la toate acestea. În el este inclusă competiţia, dorinţa de a fi mai mult. Sinele este întregul proces al acestora şi, cînd ne găsim în faţa lui, ştim concret că e ceva rău. Termenul de rău, autorul îl foloseşte intenţionat, pentru că sinele divizează: sinele e închis în el însuşi. Oricît de nobile ar fi, acţiunile lui separă şi izolează. Toate aceastea ne sunt cunoscute şi acele momente extraordinare în care sinele nu există, în care nu există sentimentul de efort şi de oboseală, şi care au loc numai atunci cînd există dragoste.

Astfel, dragostea este singurul moment din viaţa omului în care Sinele este uitat sau, mai bine zis, depăşit.

Problema esenţială este acea de a prelungi aceste străfulgerări, aceste stări de graţie. Aparenţa cerută şi impusă a dragostei este chiar mai rea decît absenţa ei. Pentru a prelungi starea de graţie a dragostei trebuie sa visezi, trebuie ca mintea să cedeze sufletului, și ca sufletul să rătăceasă în libertate şi în libertate să încerce să trăiască starea de ”Anulare a Sinelui”.

Irina Novac, psiholog

AUTOMUTILAREA - De ce îmi fac rău singură ?

„Mi-am făcut tăieturi atît de mari la încheieturile mîinilor,
că a trebuit să merg la spital. Atunci îi spusesem medicului
că m-am tăiat într-o sticlă, lucru adevărat de-altfel,
dar nu i-am zis că o făcusem intenţionat.”
Sorina, 17 ani.

„Îmi provoc răni de la 11 ani. Ştiam că aceasta este un
mare păcat, dar nici chiar acest gând nu m-a oprit
să-mi fac rău singură.”
Lavinia, 20 ani.

Poate şi tu cunoşti pe cineva cu un comportament asemănător cu al acestor domnişoare. Ar putea fi o colegă de şcoală, cunoscută sau chiar fratele ori sora ta. Sau poate tu eşti în această situaţie. Astăzi, în întreaga lume, mulţi oameni, în mare parte tinerii, îşi fac rău singuri în multe moduri: tăindu-se, lovindu-se, arzîndu-se etc., provocîndu-şi durere şi suferinţă.

Îşi fac rău în mod intenţionat? În trecut, mulţi oameni ar fi considerat un asemenea comportament o modă excentrică sau o oarecare sectă. În ultimii ani însă, se cunosc tot mai multe despre automutilare, iar medicii clinicieni spun că fenomenul ia amploare.
Deşi este rareori fatală, automutilarea este periculoasă. Drept exemplu poate servi cazul lui Anei : „Cînd mă tai folosesc o lamă; am ajuns de două ori la spital, iar odată chiar la urgenţă.” Ca mulţi alţii care suferă de această tulburare, Ana a continuat să-şi facă rău singură chiar şi cînd a devenit adultă. „Fac asta de la 15 ani, iar acum am 30”, mărturiseşte ea.

Cine se automutilează? Cei care practică automutilarea fac parte din mai multe categorii. Unii provin din familii cu probleme, alţii însă din familii fericite şi stabile. Unii dintre ei au rezultate slabe la învăţătură, mulţi însă, sînt elevi foarte buni. De regulă, este dificil de depistat persoanele cu un astfel de comportament, deoarece ele îşi ascund suferinţa. Mai mult, nu toţi îşi fac rău în aceeaşi măsură; unii practică automutilarea mai rar, alţii – cam de două ori pe zi. Este interesant faptul că numărul băieţilor cu un astfel de comportament este în creştere, însă totuşi, această practică se observă cu precădere în rîndul tinerelor adolescente.
Chiar dacă sînt atît de diferite, aceste persoane au şi ceva în comun. Adolescenţii care se automutilează, se simt adesea slabi, nu reuşesc să-şi exprime sentimentele, se simt singuri sau neglijaţi, sînt anxioşi şi au un respect de sine scăzut.
La prima vedere s-ar părea că această descriere s-ar potrivi aproape oricărui tînăr care, în timp ce se maturizează, se confruntă cu temeri şi sentimente de nesiguranţă. Însă pentru persoana care se automutilează, lupta este deosebit de dificilă. Deoarece, cînd se destăinuieşte unui prieten, nu reuşeşte să-şi exprime sentimentele ce o frămîntă, presiunile de la şcoală, responsabilităţile de la serviciu sau conflictele din familie par să o copleşească. Şi pentru că nu mai vede nici o soluţie, iar tensiunea pare de nesuportat, în cele din urmă descoperă un lucru: rănindu-se fizic, chinul sufletesc devine mai suportabil, şi cel puţin pentru un moment, simte că poate merge mai departe. Este ca şi în cazul cînd ai o durere chinuitoare simţi nevoia să recurgi la o altă durere fizică, doar ca s-o uiţi pe cea dintîi. Iată de ce o astfel de persoană a spus că automutilarea este „un medicament pentru temerile mele”.

Metodă de luptă contra stresului. Cei care nu cunosc nimic despre această tulburare ar putea crede că o persoană care îşi face rău singură încearcă de fapt să se sinucidă. Adevărul e că de obicei, încearcă doar să pună capăt durerii, nicidecum vieţii. Prin urmare, potrivit unei lucrări de referinţă, automutilarea este mai degrabă „un colac de salvare” decît o modalitate de sinucidere.
S-a constatat că mulţi dintre cei ce-şi fac rău singuri au suferit un anumit tip de traumă, de exemplu au fost abuzaţi sau neglijaţi în copilărie. În alte cazuri poate fi un conflict în familie ori de un părinte alcoolic. La alţii cauza poate fi o boală psihică.

Ar putea fi şi alte probleme. De exemplu Gabi era victima perfecţionismului autocritic, şi chiar dacă nu făcuse greşeli grave, ea se lupta cu un sentiment exagerat de vinovăţie din cauza imperfecţiunilor ei. „Mă gîndeam că trebuie să fiu severă cu mine. În mintea mea, automutilarea nu este decît autodisciplină. Iar autodisciplinarea mea însemna să mă trag de păr, să-mi fac tăieturi şi zgȃrȃituri, să mă lovesc, să-mi fac vȃnătăi urîte şi chiar să mă pedepsesc prin a-mi ţine mîna în apă foarte fierbinte, stȃnd afară în ger sau stînd flămîndă o zi întreagă.” În cazul Gabrielei, automutilarea reflectă un dezgust profund faţă de propria persoană; „Îmi doream să sufăr pentru că mă uram foarte mult” – mărturiseşte ea.

În general, cei care îşi fac rău singuri doresc să se oprească, dar le este foarte greu. Ei au mare nevoie de înţelegerea familiei, de un prieten bun şi nu în ultimul rȃnd de un specialist care să-i ajute să renunţe la obiceiul de a-şi face rău.

Irina Novac, psiholog

Ce este Dragostea?

Dragostea este mai mult decît o emoţie, şi presupune mult mai mult decît un sentiment plăcut...

De Dragoste trebuie să ne apropiem prin "negativ" nu prin "pozitiv". De vreme ce dragostea este necunoscută, trebuie să ajungem la ea înlăturînd necunoscutul. Iar necunoscutul nu va putea fi descoperit decît de o minte plină de cunoscut.
Ceea ce noi facem zi de zi este descoperirea valorilor cunoscutului, contemplarea cunoscutului. Cînd acesta este contemplat cu puritate, fără condamnare, mintea se eliberează de el şi atunci vom şti ce este dragostea.

Evident că dragostea nu este un sentiment.
Dragostea nu înseamnă posedarea unei persoane. Din posesiune se naşte gelozia – Ce se întȃmplă daca îl pierd ? – simt un gol sufletesc, mă simt pierdut şi atunci îmi legalizez proprietatea: îl țin pe el sau pe ea. Din faptul de a lua, de a poseda această persoană se nasc gelozia, teama și toate conflictele nenumărate care izbucnesc din posesiune.

A fi plini de emoție nu este dragoste pentru că o persoană sentimentală poate fi crudă cînd nu îi sunt împărtăşite emoţiile cînd sentimentele sale nu-şi găsesc uşurarea dorită. O persoană emotivă poate fi împinsă spre ură, război, masacru.

Iertarea este dragoste ? Este dacă şi în acest caz se realizează dăruirea de Sine. Spunînd te iert tot eu rămîn figura centrală; eu sunt important, eu sunt cel care iartă. Atîta timp cît va subzista atitudinea de iertare, eu voi fi cel important şi nu cel care - se presupune – m-a insultat. Astfel atunci cînd acumulez resentimente şi apoi trec peste ele prin ceea ce în mod curent se cheamă iertare, nu este dragoste.
Cine iubeşte nu are duşmănii şi este total indiferent faţă de aceste lucruri. Simpatia, iertarea, relaţia, posesiunea, gelozia şi teama: toate astea nu înseamnă dragoste. Toate acestea aparţin minţii şi atît timp cît mintea rămîne arbitru, nu există dragoste. Mintea va putea doar corupe dragostea, nu va putea să o facă să se nască, nu va putea să-i confere frumuseţe.

Se poate scrie o poezie despre dragoste, dar nu e dragoste...
Evident, nu există dragoste atunci cînd nu există respect real pentru celălalt. Cei mai mulţi dintre noi suntem politicoşi, respectuoşi, generoşi mai ales faţă de cine e mai presus de noi, dar mult mai rar ne purtăm astfel faţă de cine ne este inferior ierarhic. Cei mai mulţi oameni nu sunt nici respectuoşi, nici miloşi, nici generoşi. Suntem posesivi, plini de sentimentalism şi de emotivitate, putem adopta orice soluţie, omorul, masacrul, jaful, pe baza unei intenţii nebuneşti.
Astfel cum ar putea exista dragostea ?

Dragostea va putea fi cunoscută numai atunci cînd nu vom poseda, cînd nu vom cădea pradă emoţiilor, nici dacă e vorba de a fi devotaţi cuiva, pentru că acest devotament este o implorare, o căutare în diferite forme. De multe ori respectul este pur şi simplu datorat faptului că se doreşte ceva, acesta e respectul care provine din frică. Atunci cînd respectul e într-adevăr sincer, se manifestă atît faţă de cei inferiori, cît şi de cei superiori.
Cȃt de puţini dintre noi sunt generoşi sau miloşi, cȃţi de puţini iartă cu adevărat ! Noi suntem generoşi atunci cînd ne convine, suntem miloşi cînd ne putem aştepta la ceva în schimb. Cînd aceste recompense dispar, cînd nu ne mai ocupă mintea, iar lucrurile din mintea noastră nu ne mai umplu sufletul, abia atunci există dragoste. Și numai dragostea poate transforma nebunia lumii, nu sistemele, nu teoria. Vom iubi cu adevărat cînd nu vom fi nici invidioși, nici insensibili, cînd vom nutri respect, cînd vom simți milă și compasiune.

La dragoste nu te poți gȃndi; dragostea nu se poate cultiva, nu se poate practica. Practicarea iubirii, a fraternității rămȃne întotdeauna în zona minții și de aceea nu sunt dragoste, dar, cînd toate acestea au ajuns la sfîrșit, atunci se naște dragostea și numai atunci se cunoaște, se știe ce este dragostea.

Dragostea nu e cantitativă ci calitativă. Nu ajută să spui Iubesc pe toată lumea : cînd știi să iubești, fie și o singură persoană atunci știi cum să-i iubești pe toți. Dar cum nu știm, în general, cum să iubim o singură persoană dragostea noastă pentru umanitate este iluzorie.

Cînd iubești, nu e vorba de una sau mai multe persoane, ci doar de Dragoste. Numai atunci cînd va exista dragoste toate problemele noastre se vor putea rezolva și numai atunci vom putea cunoaște Beatitudinea!

Irina Novac, psiholog