Paşi către stabilirea intimităţii

1. Comunicarea: Comunicarea contribuie foarte mult la consolidarea unei relaţii. Prin comunicare începi să cunoşti pe cineva într-un mod mai profund, începi să descoperi cum este acea persoană, ce gȃndeşte, ce simte, ce doreşte. O comunicare de calitate conduce în mod natural la o mai bună înţelegere a sexului opus.

O comunicare proastă înrăutăţeşte relaţiile. Datele unor sondaje arată că, motivul numărul unu poe lista motivelor de divorţ, îl reprezintă scurtcircuitul comunicării în cuplu. Poate că acesta este unul din motivele din cauza căruia cuplurile reuşesc atȃt de greu să creeze o relaţie în care ambii parteneri să fie mulţumiţi. Intimitatea este un rezultat al comunicării deschise şi de calitate.

Trei nivele de comunicare care duc la intimitate

În comunicare putem identifica trei nivele de intimitate. Pentru a avea o comunicare care consolidează şi menţine intimitatea, trebuie să le înţelegem pe toate trei.

a. Nivelul superficial: la acest nivel putem avea conversaţiidespre vreme şi alte nimicuri. Acesta ne este de folos doar ca punct de plecare pentru celelalte nivele.

b. Nivelul intereselor comune: La nivelul acesta conversaţia se centrează pe interesele comune cum ar şcoala, politica, maşinile, moda, etc. Implică o deschidere mai mare fiindcă a discuta despre interesele şi pasiunile noastre presupune o anumită transparenţă. Ajunşi la acest nivel suntem pe cale de a construi o intimitate şi o cunoaştere mai profundă.

c. Nivelul sufletesc: La nivelul acesta ajungem la o deschidere totală. Discutăm despre sentimentele noastre cele mai adînci, despre descurajări, bucurii, temeri...împărtăşim chiar credinţele, convingerile şi pasiunile vieţii noastre. La acest nivel sufletul nostru vine în contact cu sufletul celuilalt într-un mod dinamic şi astfel, între cele două suflete se poate stabili o comuniune adevărată. Astfel de vulnerabilitate şi deschidere este posibilă şi indicată numai atunci cȃnd respectul, încrederea, acceptarea necondiţionată şi devotamentul sunt elementele cheie în relaţie. De aceea acest nivel de comunicare nu este posibil dacă lipsesc următoarele elemente cheie în consolidarea intimităţii.

2. Respectul: A dovedi respect faţă de cineva înseamnă a trata acea persoană în modul în care vrei să fii tu însuţi tratat. Dacă ne respectăm partenerul/partenera, îi comunicăm că preţuim sentimentele şi convingerile lui/ei. Când ajungem la nivelul sufletesc de comunicare, este foarte important să respectăm cealaltă persoană şi să nu ne batem joc de secretele pe care ni le-a încredinţat.
Să luăm un exemplu: Dacă respectăm o persoană, atunci respectăm şi limitele pe care ea le-a stabilit în domeniul sexual, şi standardele pe care le are cu privire la o relaţie fizică. O persoană care te respectă, te ascultă, şi îi pasă de sentimentele tale. Orice persoană care te respinge pe motiv că nu îţi pasă de nevoile sale sexuale face dovada orientării totale spre sine. Respectul deschide uşa spre comunicarea sufletească.

3. Dedicarea: Dedicarea cere muncă şi sacrificiu. Poţi să cunoşti cu adevărat persoana căreia îi eşti dedicat. Din moment ce acea persoană îţi este dedicată la rândul ei, teama şi nesiguranţa dispar. Dedicarea creează un mediu plin de siguranţă în care poţi cunoaşte adevărata personalitate a celuilalt şi în care poţi scoate la iveală, adevărata ta personalitate.

O relaţie bazată pe dedicare între doi oameni asigură cel mai bun mediu pentru dezvoltarea intimităţii. Într-un sondaj realizat pe scară largă cu scopul de a afla ce fel de cupluri se bucură de o intimitate profundă şi de o relaţie fizică satisfăcătoare, rezultatul a fost surprinzător pentru cei mai mulţi. Cei care au avut cel mai ridicat punctaj au fost acele cupluri dedicate unei relaţii monogame. Anii în care s-au dedicat unul altuia, şi au descoperit numeroase faţete ale persoanei iubite au deschis o uşă către o extraordinară adâncire a intimităţii în relaţia lor. Dumnezeu a conceput o căsătorie bazată pe o astfel de dedicare, şi din acest motiv, a rezervat relaţiilor sexuale cadrul intim şi sigur al căsătoriei. Pentru cei care nu au fost martorii unei astfel de intimităţi în familiile din care provin ar trebui să fac observaţia că nu căsătoria în sine este de vină. Încercarea cea mai mare o constituie punerea în practică a elementelor despre care tocmai am vorbit şi anume: comunicarea, respectul şi dedicarea.

În relaţia fiecărui cuplu există teama de respingere şi durerea pricinuită de aceasta. Cui i-ar plăcea să rişte să fie respins ? Dedicarea exprimă faptul că dragostea din cadrul relaţiei este atât de puternică încât nu mai există loc pentru respingere. Desigur, este de dorit ca bucuria contactului fizic să existe în cadrul unei relaţii intime şi bazată pe dedicare. Astfel, datorită dedicării lor unul faţă de celălalt, între parteneri n-ar mai exista teama de a nu reuşi să atingă anumite standarde. De asemenea s-ar micşora doza de nesiguranţă din cadrul relaţiei, pentru că n-ar mai exista ameninţarea de a fi respins.

Concluzie:

Dorinţa noastră de intimitate, de a fi împreună cu acea ”persoană deosebită”, se va manifesta în mod continuu. Tânjim după o astfel de relaţie şi sperăm mereu că o vom avea. Dar după ce am văzut atâtea relaţii cărora le lipseşte nivelul de intimitate pe care ni l-am dori noi, am putea deveni puţin pesimişti sau blazaţi.

Vom putea evita însă sindromul ”dimineţii-de-după” pe măsură ce ne orientăm atenţia asupra elementelor care conduc la intimitate. Acele elemente ne vor ajuta să dezvoltăm relaţia cu persoana iubită, în toate cele cinci aspecte: emoţional, intelectual, fizic şi spiritual.

Irina Novac, psiholog

Despre apropierea fizică şi nevoia de intimitate

”La început relaţia noastră era fascinantă.
După un timp însă am început să am o stare proastă,
un sentiment ciudat cu privire la mine, şi mai tîrziu
am început să simt la fel şi în legătură cu partenerul meu.
Au început discuţiile, ne tot certam şi în final
ne-am despărţit. Acum suntem străini.”

Eu am numit acest sindrom – Sindromul ”dimineţii-de-după”. Ne trezim dimineaţa şi descoperim că intimitatea de fapt nu există. Relaţia sexuală nu ne mai satisface. Ne trezim că ceea ce am obţinut nu este deloc ceea ce ne doream la început. Rămân doar doi oameni, fiecare concentrat asupra propriei persoane, căutînd satisfacţie personală. Elementele dragostei autentice şi ale intimităţii nu se pot realiza instantaneu, iar în căutarea armoniei, te trezeşti deodată într-o stare de dezechilibru.

Viaţa fiecăruia dintre noi are nişte domenii esenţiale. Avem nevoi fizice, emoţionale, intelectuale, sociale şi spirituale. Aceste cinci componente sunt făcute pentru a lucra împreună în mod armonios. În goana noastră după intimitate, noi aşteptăm ca nevoia să ne fie împlinită acum, sau chiar mai repede. Una din problemele noastre este că vrem rezolvări imediate. Când într-o relaţie nevoia de intimitate nu este împlinită, căutăm o soluţie imediată. Ce căutăm mai întâi ? Domeniul fizic, intelectual, social, emoţional sau spiritual ? Domeniul fizic, fără îndoială. Este mult mai uşor să ajungi la intimitatea fizică decât să cultivi o relaţie de intimitate cu cineva în oricare din cele patru domenii. Poţi să ajungi la intimitate fizică cu o persoană de celălalt sex doar într-o oră, sau poate numai într-o jumătate de oră, în funcţie de impuls. Însă vei descoperi în curînd că relaţia sexuală nu oferă decȃt cel mult, o satisfacţie temporară a unei dorinţe superficiale. Există însă o dorinţă mult mai adâncă, rămasă fără nici un răspuns.

Ce rămâne de făcut atunci când farmecul se risipeşte, şi cu cât ai mai mulţi parteneri sexuali, cu atât eşti mai puţin satisfăcut ? Raţiunea ne spune că suntem îndrăgostiţi lulea, însă sentimentul de vinovăţie şi de insatisfacţie ne bântuie în continuare. Am cunoscut tinere şi tineri care căutau intimitate, sărind de la o relaţie la alta, începând fiecare nouă aventură cu gândul: ” Am găsit o relaţie care o să dureze”.

Eu cred că ceea ce căutăm de fapt, nu este relaţia sexuală. Ceea ce ne dorim cu ardoare este intimitatea.

Ce este intimitatea ?

În ziua de azi termenul de – intimitate, a căpătat conotaţii sexuale. Însă el are o semnificaţie mult mai largă. Intimitatea se referă la toate aspectele vieţii noastre la cel fizic, dar totodată şi la cel social, emoţional, intelectual şi spiritual. Intimitatea presupune comuniune totală, împărtăşirea vieţii tale cu celălalt pe de-a-ntregul. Oare nu am simţit fiecare, la un moment dat, acea dorinţă de apropiere, de contopire, dorinţa de a împărţi viaţa cu cineva în totalitate ?
Marshall Hodge în lucrarea sa Your Fear of Love (Frica ta de dragoste), menţionează că: ”Noi tânjim după momentele de în care dragostea este exprimată, tȃnjim după apropiere şi tandreţe, însă în mod frecvent, într-un moment critic, adesea dăm înapoi. Ne este teamă de apropiere. Ne este frică de dragoste.” Autorul, în lucrarea de faţă mai spune: ”Cu cât te apropii mai mult de o persoană, cu atȃt posibilitatea de a fi rănit creşte mai mult.” De cele mai multe ori, această frică de durere ne împiedică să realizăm intimitatea adevărată.

Intimitatea se referă la comunicarea gândurilor şi a sentimentelor noastre foarte personale, şi presupune să împărtăşeşti fiecare domeniu al vieţii tale cu celălalt. A cunoaşte pe cineva în mod intim, înseamnă a cunoaşte în totalitate acea persoană.

Presupun că fiecare din voi veţi spune ca aţi fost deja răniţi şi aţi suferit într-o relaţie. Întrebarea care se pune este: ”Cum reacţionez în faţa acestei suferinţe ?” Pentru a-şi ascunde suferinţa mulţi dintre noi adoptă o poziţie dublă. Îi spunem cuiva: ”Uite, îmi doresc să ne apropiem unul de celălalt. Vreau să iubesc şi să fiu iubit/ă... dar stai puţin, eu am mai fost rănit/ă înainte. Nu, nu vreau să vorbesc despre subiectul cutare sau cutare. Nici nu vreau să aud despre asta.” În inima noastră ridicăm ziduri pentru a nu lăsa pe nimeni să pătrundă înăuntru şi să ne rănească. Dar acelaşi zid care-i împiedică pe alţii să se apropie, ne ţine şi pe noi blocaţi înăuntru. Rezultatul ? Suntem cuprinşi de un sentiment de singurătate, iar dragostea şi intimitatea adevărată sunt imposibile.

Atunci de unde ne poate veni puterea să mai iubim şi să mai sperăm că totuşi intimitatea poate fi experimentată, că putem gusta adevărata dragoste ?

Cititi câteva sfaturi practice pentru a clădi o intimitate mai adâncă in articolul "Pasi catre stabilirea intimitatii".

Irina Novac, psiholog

Pierderea virginităţii – un pas decisiv în viaţa fiecărui om

Începerea vieţii sexuale este un pas important în viaţa tinerilor, pas care nu ar trebui făcut cu uşurinţă. Trebuie să fiţi conştienţi de riscurile şi implicaţiile atît fizice cît şi emoţionale, pe care le implică primul act sexual. Dacă este destul de uşor să trecem peste implicaţiile fizice ale pierderii virginităţii (durere, singerare), nu este la fel de uşor să trecem peste latura emoţională a actului sexual. Tinerii au anumite aşteptări de la primul act sexual, ataşează acestuia emoţii şi aşteptări care nu se împlinesc întotdeauna. De exemplu, fetele se pot aştepta să experimenteze un act sexual foarte plăcut şi primul lor orgasm, dar adevărul este că majoritatea virginelor nu au orgasm la primul act sexual. De asemenea băieţii, se pot aştepta să fie adevăraţi macho, dar din cauza emoţiei şi anxietăţii vor ejacula precoce sau nu vor avea erecţie deloc.

Virginitatea psihică şi virginitatea fizică
Virginitatea reprezintă însuşirea unei persoane care nu s-a implicat niciodată în vreo relaţie sexuală. Virginitatea implică toate laturile unui individ: latura psihică, emoţională şi cea fizică. Atîta timp cît relaţia dintre doi tineri a evoluat către dezvelirea nudităţii în vederea stimulării sexuale, nu se mai poate vorbi despre virginitate, fie că s-a ajuns la penetrare fie că nu. O persoană virgină nu şi-a dăruit niciodată trupul unei alte persoane, în vederea obţinerii plăcerii erotice şi a orgasmului. De asemenea, virginitatea nu este ceva de care poţi să scapi aşa cum scapi de un obiect nedorit. Virginitatea este ceva ce se împărtăşeşte cu o altă persoană, o singură dată în viaţă. Aşadar de virginitate nu poţi scăpa de unul singur.
Initierea sexuală implică spargerea unor tabuuri şi dezvăluirea unor mistere, este primul pas al iniţierii în vederea noilor modele comportamentale ale individului adult. Acestă situaţie implică teamă, curiozitate, nelinişte şi nesiguranţă în faţa necunoscutului, dar în acelaşi timp şi dorinţa de a afla şi de a face pentru a putea deveni la fel ca adulţii. În cazul fetelor, acceptarea unirii sexuale are caracterul ambiguu al luptei interioare între dorinţa sexuală și instinctul de conservare a integrităţii fizice. Instinctul de apărare erotică este legat de cel al integrităţii corporale, mai cu seamă atunci cînd este vorba de prima experienţă sexulă ce implică pierderea virginităţii.
Prima experienţă sexuală este precedată de o întreagă suită de imagini, sentimente şi reprezentări psihice ale individului. Acestea construiesc o imagine a dorinţei personale în care-şi plasează viitorul partener aspiraţiile. În cazul fetelor ceea ce contează în primul rînd este pregătirea emoţional-afectivă, care urmează să realizeze un acord armonios între sentimentul erotic şi actul sexual. În cazul bărbaţilor, dorinţa de virginitate este datorată fricii acestuia de a fi comparat cu alţii.

Orice tînăr, care se consideră matur sexual, înainte de a face pasul, trebuie să-şi pună întrebarea: Sunt pregătit(ă) să îmi pierd virginitatea ?
Un tînăr care este hotărît să-şi piardă virginitatea trebuie să fie pregătit să accepte implicaţia emoţională a actului sexual. Pentru un virgin, actul sexual cu o persoană de care nu este atras emoţional nu este foarte satisfăcător. Iar pentru a fi implicat emoţional, virginul trebuie să aibă maturitatea emoţională care să îi permită să aibă relaţii intime cu alte persoane. Este important să precizez că indiferent, bărbat sau femeie, virginul nu uită niciodată persoana cu care a făcut prima dată sex.

Sfaturi pentru băieţi
1. Nu vă începeţi viaţa sexuală cu o fată de care nu sunteţi atras fizic şi emoţional. Unii băieţi fac sex cu fete pe care le consideră urîte, de care nu au nici un ataşament emoţional doar pentru a-şi pierde virginitatea.
2. Aveţi grijă să pregătiţi atmosfera înaintea venirii partenerei. Un ambient intim și o atmosferă relaxantă este în avantajul vostru pentru că vă face să păreţi o persoană cu experienţă sexuală şi nu un începător neîndemînatic.
3. Nu grăbiţi lucrurile, mai ales dacă partenera este virgină. Acordaţi preludiului atîta timp cît este nevoie.
4. Cînd consumaţi primul act sexual încercaţi poziţii simple. Lăsaţi experimentele sexuale pe mai tîrziu, cînd veţi acumula mai multă experienţă.
5. Dacă nu aveţi orgasm, nu daţi vina pe parteneră. De asemenea, dacă partenera nu are orgasm, nu daţi vina pe voi. Fetele virgine de obicei nu au orgasm de la primul act sexual.
6. Este foarte important pentru baieţi să fie relaxaţi. Dacă sunteţi foarte nerăbdători, puteţi ejacula precoce, iar cînd sunteţi anxioşi, se poate să nu aveţi erecţie.
7. Nu faceţi sex neprotejat ! Folosiţi un prezervativ şi învăţaţi cum se foloseşte înainte de primul act sexual.

Sfaturi pentru fete
1. Majoritatea fetelor se îngrijorează cînd vine vorba de prima experienţă sexuală. Deaceea alegeţi un loc unde puteţi să vă simţiţi confortabil şi unde sunteţi sigură că nimeni nu vă va deranja.
2. Dacă partenerul nu ştie că sunteţi virgină, spuneţi-i acest lucru şi rugaţi-l să nu grăbească lucrurile.
3. Cereţi partenerului să poarte un prezervativ !
4. Nu vă faceţi griji dacă prima experienţă nu este atît de plăcută precum vă aşteptaţi sau dacă nu aţi avut orgasm. Plăcerea sexuală va creşte pe măsură ce vă cunoaşteţi trupul şi partenerul mai bine.
5. Actul sexual este mai plăcut cu o persoană pe care o cunoaşteţi bine, pe care o apreciaţi şi faţă de care sunteţi atrasă.

Irina Novac, psiholog

Gîndurile unui copil

– Nu mă răsfăţa. Ştiu bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!
- Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Acest lucru mă aşază la locul meu.
- Nu folosi forţa cu mine. Aceasta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.

- Nu fi inconsecvent. Aceasta mă pune în încurcătură şi mă face să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
- Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine iar eu să-mi pierd încrederea în tine.
- Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să ies victorios de fiecare dată.

- Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să tefac să-ţi pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.
- Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul purtându-mă ca o persoană „importantă”.
- Nu face nimic în locul meu, din ceea ce aş putea să fac singur. Acest lucru mă face să mă simt „mic” şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.

- Nu-mi menaja „relele obiceiuri” , acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
- Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.
- Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar comportarea mea şi mai slabă.

- Nu-mi ţine predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.
- Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
- Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.

- Nu uita că mie îmi place să experimentez. Învăţ din aceasta, deci te rog să te obişnuieşti. Nu mă feri de consecinţe, trebuie să învăţ din experienţă.
- Nu încerca să arăţi că eşti perfect sau infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată.

- Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
- Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi, atunci voi deveni şi eu prietenul tău…..te iubesc foarte mult, să nu uiţi asta niciodată…

Copilul tău

Stresul dinaintea nunţii

”Marile emoţii sunt rare !”
Cosnier J., psiholog francez

Nunta se apropie cu paşi rapizi iar starea de agitaţie şi emoţiile încep să fie din ce în ce mai intense. Te tot gandeşti la minunata zi, zâmbeşti de fericire când îţi imaginezi cum vei spune “DA !”.

Ziua nunţii va fi una cu multe emoţii, poate cele mai mari, plină de agitaţie, frumoasă şi totodată cu neplăceri diverse, mărunte, dar suficiente cât să poată genera un conflict. Din dorinţa de a ieşi totul aşa cum aţi visat, tu şi partenerul tău, Veţi descoperi că viziunile Voastre despre detaliile nunţii sunt cîteodată foarte diferite. Astfel, detaliile de organizare pot deveni subiectul unor adevarate cutremure emoţionale, sursă de stres şi cauza unor certuri pe cinste.
În căutarea evenimentului perfect fiecare dintre voi Va reacţiona ca şi cum partenerul său nu are dreptul la propriul său vis, sau mai rău: ca şi cum, a avea un vis diferit, este dovada vie a egoismului şi a lipsei de iubire. Dacă peste această încărcătură emoţională se mai adaugă şi viziunile sau cerinţele diferite ale familiei voastre precum şi dificultatea armonizării tradiţiilor din culturi diferite, - avem deja creat un butoi cu pulbere! Iata de ce pe fondul tensiunilor dintre parteneri, a anxietăţii şi a emoţiei inerente din preajma evenimentului, majoritatea cuplurilor au conflicte mai puternice decit oricând...

Şi atunci cum să procedezi când tensiunile Vă copleşesc şi când retoric sau real Vă puneţi întrebarea: ,,De ce ore mai suntem împreună?”

Nu exageraţi ! Înaintea căsătoriei stresul tinde să atingă cote maxime. În primul rând fiecare dintre Voi realizează că nunta este un pas foarte important în viaţă şi de multe ori teama de căsătorie devine un obstacol real în relatia Voastră. Drumurile efectuate în plus, serile de sfătuire care au luat locul celor de dragoste, problemele care apar în viaţa de zi cu zi, dar şi în orgnizarea nunţii Vă pot epuiza. Astfel, deveniţi mai irascibili, sunteţi mai puţin odihniţi şi deci, mai puţin receptivi. Răbdarea se pierde pe zi ce trece, teama de căsătorie Vă cuprinde din ce în ce mai mult şi în final, ajungeţi să Vă certaţi fără a avea motive importante, să aveţi senzaţia că nu Vă mai suportaţi sau că situatia a devenit de nestăpânit.
Ei bine, în astfel de situaţii, trageţi aer adânc în piept, număraţi până la 10, apoi încercaţi să rezolvaţi situaţia fie cu mult umor, sau respectând sfatul unui psiholog.
Şi pentru ca să Vă fie mai uşor, am încercat să găsesc cele mai bune reţete pentru trecerea cu uşurinţă peste micile sincope apărute între Voi.

Sfatul psihologului:

1. Înainte de a continua orice ceartă, aminteşte-ţi că cel din faţa ta este omul pe care îl iubeşti şi cu care doreşti să-ţi petreci restul vieţii.
2. A asculta înseamnă mai mult decât a auzi, aşa că învaţă să-l asculţi pe el; dorinţele lui sunt la fel de importante ca şi ale tale şi s-ar putea ca unele idei ale lui să fie interesante.
3. Nu e nimic greşit în a dori şi în a cere; nu e o dovadă de egoism, aşa că trataţi-Vă recipoc cu înţelegere şi respect... şi DA ! înseamnă şi tu pentru el, nu numai el pentru tine.
4. Gîndeşte-te bine: dacă tu nu poţi face concesii şi să laşi de la tine în disputele apărute, cum poţi aştepta să cedeze el?
5. Poţi decide oricând că preferi să cedezi, ca să fiţi liniştiţi şi fericiţi amândoi, în loc să demonstrezi că ai dreptate, dar să Vă simţiţi nefriciţi din cauza certurilor ţi tensiunilor generale.
6. Când nu eşti de acord cu el, nu-i reproşa, ci rezumă-te la a-i comunica strict ce anume te nemulţumeşte! Dar calm şi fără scene de teatru.
7. Certurile sunt uneori o metodă absolut necesară de eliberare a tensiunilor, dar important este cum o faceţi! Fiţi cât puteţi de rezonabili, pentru că, nu uitaţi: Vă iubiţi, iar iubirea presupune respect şi apreciere !
8. Dormiţi în noaptea dinaintea evenimentului.
9. Rasfăţaţi-Vă reciproc cu nimicuri care Vă aduc placere !
10. În final, este bine să nu uitaţi că este nunta voastră şi că ceea ce este cel mai important este să Vă placă Vouă, să Vă simţiţi bine şi să fiţi fericiţi, căci altfel mai târziu Veţi avea regrete că nu aţi făcut aşa cum V-aţi fi dorit şi V-aţi lăsat influenţaţi de păreri exterioare.

Vă doresc ca pregătirile pentru nuntă să Vi se pară frumoase şi distractive. Ziua nunţii să fie cea mai frumoasă din viaţa voastră, fără surprize neplăcute şi să aveţi o căsnicie fericită !

Irina Novac, psiholog

Despre purtatul bebeluşilor în sling

Perioada imediat următoare naşterii este cea mai importantă parte din viaţă în afara corpului mamei. Bebeluşul simte că ceea ce îl întîmpină este chiar natura vieţii. Fiecare impresie de acum, nu poate face decît să se suprapună peste prima impresie venirii pe lume. Schimbarea prin care trece bebeluşul este enormă, dar el a devenit pregătit, iată ! pentru marele salt din uter pănă în braţele mamei ! Dar cu siguranţă nu este pregătit de saltul într-o cutie de plastic sau într-un coş căptuşit cu pînză fară mişcare, sunet, miros, sau senzaţie de viu. Ruperea violentă a continuum-ului mama-făt, atît de bine consolidat pe perioada vieţii intra-uterine, poate avea ca rezultat depresie pentru mamă, şi agonia pentru copil.

Purtarea bebeluşului în sling oferă senzaţia că acesta este alături, simţindui-se căldura, fiind observat direct cum doarme dulce şi simţind imediat cînd îl deranjează ceva în somn. Poate fi mereu sărutat sau mîngîiat. Toate acestea favorizează starea de bine şi împăcarea bebeluşului. Astfel bebeluşul devine parte din mediul adulţilor, gustînd din viaţă, fără a fi masiv solicitat, avînd ”acolo” tot ce-i trebuie. Dealtfel este o poziţie confortabilă pentru amîndoi atît pentru copilaş cît şi pentru mămică. Bebeluşii care nu sunt purtaţi (sling, braţe, marsupiu, etc) se mai zbat, se agită, par greoi, şi destul de frustraţi.
Bebeluşii purtaţi în poziţii comode oferite de sling-uri – pur şi simplu e o plăcere să-i vezi ! Au rareori colici, sunt senini, conştienţi şi atenţi parcă la tot ce se întîmplă. Nu se citeşte pe faţa lor aşteptarea aceea prelungită sau nerăbdarea aceea să vină odată cineva să-i ia ca să vadă şi ei lumea!
Primele luni puteţi purta beluşul aproape non-stop, aceasta nedăunîndu-i copilului. Iar apoi spre 1 – 2 ani, copilul va începe să se desprindă singur, cerînd mai rar în braţe, va dori mai mult pe jos pentru a explora lumea de la statura lui.

Vă doresc să savuraţi din plăcerea purtatului bebeluşului Dvs., îndemnîndu-vă să fiţi atente la nevoile şi plăcerile lui !

Irina Novac, psiholog

De ce ne îndragostim ?

Ce ne face să ne îndrăgostim ?
Există mai multe feluri de dragoste, de la cea tumultoasă și imprevizibilă – ca o lovitură de trăsnet – la cea care se instaurează încet-încet, crescînd în sufletul nostru fără să ne dăm seama.

Cele 8 porunci ale dragostei

Îndrăgostirea este aproape întotdeauna o auto-expansiune a Sinelui. Îndrăgostitul vrea „să-și anexeze” obiectul dragostei sale, tinde să intre în posesia lui într-o măsură mai mare sau mai mică, dar oricum relevantă. Afirmă că vrea fericirea și bucuria celuilalt, dar în realitate vrea propria fericire și bucurie. Deaceea pe locul 1 este porunca: Să nu abuzezi !
Aceasta înseamnă că auto-expansiunea Sinelui trebuie să se auto-limiteze: dorința de a-l anexa pe celălat trebuie să-și găsească o limită în respectul pentru celălalt. Porunca 2: Respectă-l pe celălalt !
Într-un cuplu a-l respecta pe celălalt înseamnă: să-i respecţi obiceiurile, ideile şi opiniile atît cele religioase cît și cele culturale şi politice, să-i respecţi preferinţele climatice, să-i respecţi mai ales înclinaţiile şi expansiunea sentimentală şi sexuală, fără să crezi că preferinţele tale sunt prin ele însele, simbolul adevărului revelat. Toate acestea nu trebuie să rezulte dintr-o impunere constantă, dintr-un fel de autosupraveghere continuă care, ca atare, ar sfȃrşi prin a înlătura orice seninătate a raportului. De aceea a 3 poruncă: Înţelege-l pe celălalt !
În primele momente ale îndrăgostirii e greu ca partenerii să se simtă distanţi: entuziasmul descoperirii, numeroasele lucruri pe care au a şi le spune, puternica tensiune sentimentală şi senzuală fac să se creadă că totul merge perfect şi că nu există nici un dezacord. Apoi pe măsură ce cunoaşterea reciprocă – aparent – aprofundează, încep să se ridice zidul neînţelegerii: unul nu înţelege ce simte celălalt şi, mai rău, nu face nici un efort real pentru a înţelege. Dacă unul din parteneri are păreri politice sau culturale diferite, celălalt se limitează, cel mult, să suporte acest lucru fără a încerca să-l împiedice, dar nu face efortul de a înţelege de ce anume celălalt gȃndeşte aşa, şi cu atît mai puţin, nu încearcă să împărtaşească punctul de vedere al celuilalt, pentru a vedea dacă celălalt nu are dreptate din întîmplare. La fel pentru raporturile sentimentale şi sexuale: dacă nu vreau să fiu sărutată sau să fac dragoste atît de des, de ce se întîmplă aşa ? Părerea partenerului dezamăgit este, de regulă, că vina este a celuilalt şi a nu încerca să-l constrîngi e o dovadă de civilizaţie. Dar aceasta nu are nimic de-a face cu dragostea: se datorează pur şi simplu faptului că autoexpansiunea sinelui întîlneşte obstacole. Dar a înţelege, înseamnă a încerca să vezi motivul pentru care celălalt se comportă într-un anumit fel, şi a te întreba dacă şi în ce măsură comportamentul tău e greşit şi nu reuşeşte să obţină rezultate pozitive. În cazul în care înţelegerea reciprocă nu există sau nu există într-o măsură suficientă trebuie încercată evitarea apariţiei unui adevărat antagonism.
La aceasta se ajunge într-un singur fel: chiar dacă celălat greşeşte faţă de noi e nevoie să ne amintim de a 4 poruncă: Iartă !
A ierta însă nu înseamnă a te pune în poziţia celui care spune: Eu sunt mărinimosul care iartă, eu sunt figura centrală, procesul meu de autoexpansiune a întîlnit un obstacol, dar eu, în loc să declar război, iert cu mărinimie. Aceasta nu înseamnă iertare. Să ierţi înseamnă să te pui pe acelaşi plan cu celălălalt, gîndindu-te în primul rînd că, dacă tu ierţi, şi celălalt te iartă pe tine, şi în cele din urmă, nu se ştie dacă e mai mult ceea ce tu ierţi lui sau ceea ce ţi se iartă.
Iertarea ta nu este deci o favoare pe care o faci din bunătate, ci un schimb de iertare corespunzătoare care ţi se oferă la rîndul ei nu din bunătate celuilalt, ci dintr-un schimb liber şi conştient care are loc pe planul parităţii. Iertarea nu trebuie hotărîtă de minte, nu trebuie să fie un act al eului intelectual: trebuie să fie o mişcare spontană, o pasiune care ca toate pasiunile, izbucneşte din eul afectiv-caracterial, din suflet şi nu din minte. Deaceea atîta timp cît mintea domină nu există dragoste. Dragostea apare doar atunci cînd domnia minţii încetează.
Iar cînd iertarea a intervenit pentru a evita înălţarea unui zid şi declararea războiului, trebuie să ne amintim a 5 poruncă: Uită !
Dacă se consideră conceptul de iertare nu ca o concesie generoasă, ci ca un schimb liber între părţi care, oricum au întotdeauna cîte ceva să-şi reproşeze, atunci iertarea trebuie urmată de uitarea absolută, de ambele părţi.

Faptul de a uita este pe lîngă o regulă de atitudine practică, şi o direcţie de meditaţie care aduce în prim plan porunc: Să nu răscoleşti trecutul !
Nu trebuie niciodată să răscoleşti, nici să te compari cu trecutul. Nu se fac comparaţii nici în plus nici în minus. În cadrul cuplului nu trebuie să te gîndeşti niciodată la primele momente, pentru că te gîndeşti întotdeauna cu nostalgie, pentru că trecutul are întotdeauna fascinaţia sa, pentru că ceea ce a fost pare întotdeauna mai frumos decît ceea ce este acum. Deci nu trebuie să-ţi faci niciodată o schemă a paradisului pierdut, pentru că atunci încep incriminările şi acuzaţiile. Nu permite trecutului să sufoce prezentul.
”Oamenii – spunea Pascal, nu ştiu niciodată să se bucure de prezent, pentru că îl întunecă cu umbrele trecutului sau îl învăluie îi ceţurile viitorului”. Deci trebuie să trezeşti prezentul fără să răscoleşti trecutul. Trăirea prezentului înseamnă și – iată a 7 poruncă: Trăirea transformării !
Dragostea este starea în care procesul gîndirii a încetat complet ca timp. Acolo unde există dragoste, există transformare clipă de clipă. Dar o minte care doreşte o transformare în viitor sau care urmăreşte transformarea ca scop ultim nu va găsi niciodată adevărul, pentru că adevărul e ceva ce trebuie descoperit clipă de clipă, continuu, şi nu atins prin acumulare. Nu se poate descoperi noul dacă se înaintează sub apăsarea a ceea ce e vechi; pentru a descoperi noul, eternul în prezent, clipă de clipă, e nevoie de o minte foarte trează, care să nu-şi prefigureze un rezultat definit; beatitudinea desăvîrşită a împlinirii se petrece clipă de clipă. Dacă cineva încearcă să se transforme, gîndeşte încă în termenii devenirii, iar ceea ce devine nu va cunoaşte niciodată ceea ce este. Adevărul este clipă de clipă iar fericirea în viitor nu e fericire: fericirea este starea de a fi în afara timpului. Fericirea se găseşte clipă de clipă într-un surîs, într-o lacrimă, sub un petic de soare, la umbra unei frunze, în gîndirea care rătăceşte singură ici şi colo şi în deplinătatea dragostei. În plan practic, a trăi transformarea în cadrul cuplului înseamnă a nu te baza pe trecut şi a nu-ţi prefigura ţinte precise în viitor.
A trăi transformarea înseamnă pur şi simplu a trăi clipa pentru ea însăşi, cu o disponibilitatea mereu nouă a gîndirii şi sentimentelor: prin aceasta se realizează dragostea care continuă şi creşte. Desigur, nu e sarcină uşoară şi, pentru a reuşi – spontan, se înţelege, nu ca o treabă de făcut -, trebuie ca alegerea liberă a sufletului uman să fie pe deplin în măsură de a se manifesta. Libertatea alegerii, supremă proprietate a spiritulu, este adesea compromisă şi întunecată de factori de intoxicare şi de boală psihofizică.
Trăirea transformării în deplina libertate a alegerii înseamnă şi – a 8 poruncă: Visează !

Krishnamurti spune:,,Atîta timp cît există minte nu există dragoste”. Aşa cum visul în somn este manifestarea inconştientului – a ne-minţii - , tot aşa în limbajul dragostei, visul este expresia ne-minţii, a depăşirii barierei limitative care împiedică deplina dezvoltare a dragostei. Dar ce înseamnă a visa ? Toţi îndrăgostiţii vorbesc despre ,,vis” : te-am visat, visez ochii tăi, am visat că eram departe într-un paradis terestru în care eram doar noi, te-am visat în lumina lunei, pe zăpadă, în valurile mării, într-un cuvînt, peste tot... Dar faptul de a visa în acest fel rămîne steril dacă nu cauţi să ,,trăieşti cumva visul” evadînd din realitate. Să trăieşi visul însemnă să transpui sinele în non-sine, să-l transpui pe unul în celălalt, dărȃmȃnd pentru un moment bariera solidă a eului protagonist.
Prin Sine Krishnamurti înţelege: ideea, memoria, rezultatul, experienţa, diversele forme de intenţii ce pot fi definite sau nu, efortul conştient de a fi sau a nu fi, memoria acumulată a inconştientului, a rasei, a grupului, a individului, a clanului şi toate acestea în ansamblu, fie ele proiectate dinamic spre exterior ca acţiune sau proiectate în plan spiritual ca virtute: sinele este angajarea la toate acestea. În el este inclusă competiţia, dorinţa de a fi mai mult. Sinele este întregul proces al acestora şi, cînd ne găsim în faţa lui, ştim concret că e ceva rău. Termenul de rău, autorul îl foloseşte intenţionat, pentru că sinele divizează: sinele e închis în el însuşi. Oricît de nobile ar fi, acţiunile lui separă şi izolează. Toate aceastea ne sunt cunoscute şi acele momente extraordinare în care sinele nu există, în care nu există sentimentul de efort şi de oboseală, şi care au loc numai atunci cînd există dragoste.

Astfel, dragostea este singurul moment din viaţa omului în care Sinele este uitat sau, mai bine zis, depăşit.

Problema esenţială este acea de a prelungi aceste străfulgerări, aceste stări de graţie. Aparenţa cerută şi impusă a dragostei este chiar mai rea decît absenţa ei. Pentru a prelungi starea de graţie a dragostei trebuie sa visezi, trebuie ca mintea să cedeze sufletului, și ca sufletul să rătăceasă în libertate şi în libertate să încerce să trăiască starea de ”Anulare a Sinelui”.

Irina Novac, psiholog