Sfârşitul cuplului marital prin divorţ

Omenirea se confruntă de milenii cu problema bucuriei şi suferinţei prin iubire, recunoscând din cele mai vechi timpuri valenţele ei vindecătoare, dar şi forţa, nu de puţine ori devastatoare pentru psihicul uman, atunci când iubirea apare neîndoielnic amputată, răvăşită, neîmplinită, nefinalizată.

Acţiunea judecătorească pentru desfacerea oficială a căsătoriei poate duce la unele consecinţe imediate, directe cât şi la unele indirecte, care se conturează după o anumită perioadă de timp de la pronunţarea divorţului.

În ceea ce priveşte ansamblul urmărilor imediate sunt menţionate:

- Psihotraumatizarea partenerilor în urma şirului neîntrerupt de neînţelegeri dintre ei, precum şi în urma divulgării publice a unor aspecte ale vieţii conjugale;

- Psihotraumatizarea copiilor în perioada premergătoare divorţului când pot fi solicitaţi de unul din părinţi să coalizeze împotriva celuilalt părinte; de asemenea dacă a implinit 10 ani, în faţa instanţei trebuie să-şi exprime opţiunea în vederea rămânerii cu unul din părinţi;

- Îndepărtarea efectivă a copiilor de unul dintre părinţi;

- Separarea de unele lucururi comune, care aveau o anumită rezonanţă emoţional-afectivă.

În ceea ce priveşte consecinţele indirecte, cele care nu se văd pe moment, dar care lasă urme adânci, amintim:

- Comportamentul deviant al copiilor. Studiile asupra delincvenţei juvenile au arătat că, în mare măsură, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului precum şi a afecţiunii acestora, ca urmare a divorţului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale. De asemenea se poate ajunge şi la anumite tulburări psihice.

- Aversiune faţă de partenerul de sex opus şi faţă de viaţa de familie. Copii vor ajunge să perceapă deformat locul şi rolul căsătoriei în societate, astfel familia va fi locul chinurilor, a certurilor şi neînţelegerilor, a încălcării demnităţii, al manifestărilor brutale. De aceea unii tineri ajung printr-un proces de generalizare negativă, la manifestarea unei aversiuni faţă de viaţa conjugală, precum şi faţă de reprezentanţii sexului opus, întrucât pentru ei, a te căsători este egal cu a deveni un om fără viitor, fără idealuri, un om chinuit.

- Cazul părinţilor multipli. În urma unor divorţuri succesive, copii ajung să fie educaţi de mai multe mame şi taţi, cu stiluri şi reguli care se bat uneori cap în cap.

- Instalarea tendinţei continue de a divorţa a unor copii când devin adulţi şi se căsătoresc, apare aşa-numitul, pericol al instabilităţii conjugale.

Familia divorţată face parte din categoria largă a familiilor dezorganizate.

Irina Novac, psiholog

CĂUTAREA PERPETUĂ A SUPLEŢEI ŞI ANOREXIA NERVOASĂ

„Frumuseţea se află în ochii spectatorului” (Shakespeare)

În mod tradiţional, cultura a stimulat femeile să facă tot posibilul pentru a fi atrăgătoare, chiar cu preţul disconfortului fizic, mobilităţii şi sănătăţii.
Majoritatea femeilor percep supleţea ca fiind cel mai important aspect al puterii de atracţie fizică. În căutarea unei supleţe ideale multe femei îşi prejudiciază sănătatea fizică şi mintală prin diete foarte limitate în calorii - adică suportă foamea pe care tot ele şi-o impun.

Trăim într-o societate care consideră că un corp suplu este o imagine a frumuseţii. Din această cauză dorinţa de a slăbi a oamenilor şi în special, a tinerelor femei este atît de puternică încȃt poate produce boli de nutriţie foarte grave – cum ar fi anorexia nervoasă, a cărei incidenţă a crescut mult în ultimul timp în întreaga lume. Deşi nu prea li se dau importanţă, aceste persoane sînt printre noi, şi semnalează probleme psihice serioase şi conflicte emoţionale. Deşi pot fi afectaţi şi bărbaţii de această tulburare, ea este de 20 ori mai des întîlnită la femei mai ales la cele tinere. Circa 50-60% dintre persoanele care suferă de acestă tulburare se însănătoşesc, iar restul persoanelor - se îmbolnăvesc cronic. Una din 10 persoane anorexice moare, se sinucide sau are complicaţii medicale.
Femeile ce trăiesc în lumea occidentală, pretind să aibă o imagine cît mai clară a siluietei feminine ideale, iar aceasta este extrem de suplă.

Dar de unde vine acest ideal şi de ce femeile luptă atît de mult pentru a-l atinge?
În occident idealul frumuseţii s-a dezvoltat la începutul anilor '60 tot mai mult, ca un corp-siluetă. Sintagma creată de Naomi Wolf (1990) pentru a desemna presiunile exercitate de ideologia patriarhală promovată de mass-media şi publicitate este o idiologie ce obligă femeile să se conformeze unui ideal estetic impus de beauty contest de tipul Miss World, Miss Texas etc.

Obsesia perfecţiunii fizice, imposibil de atins dealtfel, generează mari tulburări alimentare, insecuritate şi depresii cu efecte dezastruoase asupra individului. În ultimii 10 ani, tulburările nutriţionele de tip anorexic au crescut exponenţial, corelativ cu obsesia imaginii impecabile a look-ului seducător.

Mii de tinere au drept principal obiectiv pierderea cîtorva kilograme în greutate pentru a se apropia de idealul feminin perfect, promovat de mass-media, concursurile de frumuseţe şi marile spectacole de modă. Ordinea socială funcţionează ca o piaţă de bunuri simbolice ce domină de viziunea masculină, şi atunci A FI, înseamnă pentru femeie A FI VĂZUTĂ de un ochi masculin sau de un ochi informat de categorii masculine.
Valoarea şi evaluarea femeii ţin de aparenţa sa fizică – sexualizată, care construieşte un adevărat limbaj al seducţiei. Femeile sînt socialmente înclinate să se considere obiecte estetice şi să acorde o atenţie constantă la tot ce ţine de frumuseţe, eleganţa corpului, a ţinutei etc.

Dominate de aspiraţia de a se identifica cu modelele mediatizate peste tot, purtătoare ale semnelor distincţiei, femeile tinere sînt victime sigure ale manipulării simbolice prin mitul frumuseţii. Astfel, moda, dimensiunile STAS impuse de fotomodele le determină pe majoritatea tinerilor femei, adolescente să ţină cure de slăbire. În ţările dezvoltate 80% dintre femei ţin cură de slăbire. Peste tot se aude că cele mai frumoase femei sînt cele slabe - acest lucru aproape că obsedează. Din păcate, unele dintre ele nu ştiu cînd să se oprească şi atunci intervine anorexia nervoasă. Anorexica se ia după aceste modele sociale ideale, chiar dacă nu au legătură cu ocupaţia sau mediul ei de viaţă. Statistica spune că sîntem bombardaţi zilnic cu aproximativ 200-400 de reclame – televiziune, ziare, reviste, radio etc. Două din 10 au mesaj direct legat de frumuseţea fizică, şi cel puţin 4 sînt de tip indirect. Anorexica - va procesa datele şi se va include automat în grupul persoanelor cărora li se adresează direct toate aceste mesaje, şi cum se consideră singura vinovată de eşecurile din viaţa ei doar pentru că are 3-4 kg., în plus, va începe să uite de alimente.

Supleţea este aşadar, arătată de către mijloacele de informare în masă în calitate de ideal spre care se tinde, şi acest mesaj este bine întărit prin tratarea urîtă şi portretizarea negativă a oamenilor graşi, în special a femeilor. Femeile se compară cu idealul, fiindcă în timpul vieţii au fost învăţate că vor avea succes doar în cazul în care vor arăta „corespunzător”.
Desenate, pictate sau sculptate imaginele femeilor sînt, de obicei, percepute ca nişte creaţii artistice. Însă imaginile femeilor văzute la TV sau în reviste sînt de obicei considerate reprezentări reale, deşi un fotomodel din revistă sau o actriţă este deseori pictată şi sculptată în mod riguros. Femeia „de acolo” este supusă ore în şir machiajului şi coafării, uneori regimuri stricte de antrenament şi posibil foamei autoimpuse şi chirurgii estetice, fotografiile fiind mereu prelucrate. Deoarece femeile sînt încurajate permanent de aceste fotomodele extrem de atrăgătoare, îşi percep corpurile ca fiind inadecvate. Iar dacă încearcă să „corecteze” corpurile lor şi eşuiază, pot ajunge la disperare încît vor continua dieta şi sportul pînă la absurd. Cu cît tind spre acest ideal, cu atît aceste femei se expun riscului anorexiei nervoase.

Termenul de anorexie în traducere din greacă, înseamnă – lipsa poftei de mîncare. Reprezintă o dereglare profundă a apetitului, şi în consecinţă a nutriţiei. Completarea - nervosa în engleză, sau mentale în franceză, indică cauze de ordin psihic în acest gen de tulburare.
Criteriile de diagnostic pentru anorexia nervoasa (dupa DSM-IV) sînt următoarele:
1. Refuzul de a-şi menţine o greutate corporală situată la, sau puţin peste nivelul minim normal pentru varstă şi înalţime
2. Teama intensă de a creşte în greutate sau de a se îngrăşa, deşi greutatea este sub cea normală;
3. Tulburări de percepţie a greutăţii sau a aspectului fizic, autoevaluare necorenspunzătoare a greutăţii sau a aspectului fizic ori negarea importanţei pe care o are greutatea normală;
4. Amenoree, definită ca absenţa consecutivă a cel puţin trei menstruaţii.

În DSM-IV anorexia este definită ca fiind „o tulburare caracterizată prin foame autoimpusă şi refuzul de a menţine o greutate peste valoarea minimă a normalului, asociată de teama intensă de îngrăşare”. Deci, anorexia nervoasă este acea stare caracterizată printr-o aversiune emoţională sau psihică faţă de mîncare, ceea ce duce la o slăbire extremă a corpului.
Hobby-urile sau profesiile care implică evident supleţea pot deasemenea accentua riscul de a provoca această tulburarea de alimentaţie. Printre acestea sînt dansul, munca de fotomodel, actoria şi atletica. Un fotomodel a spus: „Munca mea este să fiu suplă”. Femeile care îşi aleg aceste profesii se expun unui risc mare de a face anorexie nervoasă decît femeile ale căror performanţe personale sunt mai puţin legate de aspectul exterior şi greutate.

Unii cercetători afirmă că epidemia de tulburări alimentare de tip anorexic printre femei n-ar exista fără de idealul de femeie suplă al culturii noastre. Studiile efectuate sugerează că anorexia nervoasă care este cea mai severă formă de foame există cu deosebire în America de Nord şi în Europa de Vest, fiind rară în Asia cu excepţia categoriilor sociale medii şi superioare occidentalizate din Hong-Kong şi Japonia.
Restricţia calorică severă este pe larg considerată o modalitate acceptabilă de încercare a modificării corpurilor. Însă foamea autoimpusă, dietele sărace în calorii, anorexia nervoasă secătuiesc rezervele de energie mintală care ar putea fi distribuite cu o utilitate mult mai mare în atingerea altor scopuri. Ea diminuiază şi energia fizică, lezează sănătatea cîteodată, în mod fatal.

Astfel dorinţa de a fi acceptată de-a avea multiple oportunităţi, poate face idealul supleţei să pară extrem de dezirabil, transformînd corpurile multor femei, prin care acestea încearcă să obţină ceea ce se numeşte aceptare şi prestigiu.

Irina Novac, psiholog

Despre aşteptarea jumătăţii

"A găsi un soţ" nu e de fapt marea problemă, aşa cum "a reuşi la facultate" nu e scopul în sine, atunci când vrei să-ţi alegi orice profesie.

Privit din partea de dinainte de nuntă, pentru unele fete găsirea soţului potrivit poate părea a fi "totul". A-l întâlni pe "ales" poate echivala cu găsirea fericirii, a împlinirii şi a siguranţei. Şi totuşi... a aştepta pe cineva care să te facă să te simţi fericit, împlinit şi în siguranţă înseamnă a aştepta mult şi bine.

A pune aceste sarcini pe o persoană nu face decât să o dărâme, mai încet ori mai repede, în funcţie de entuziasmul şi de puterea de care dispune şi în funcţie de presiunea exercitată... Iar în final, tot la deziluzie se ajunge, şi asta nu că ar fi rău, pentru că, mai bine deziluzionat decât în iluzii. De ce oare?
Pentru că un soţ, oricât de bun ar fi, nu poate fi Ideal. Aceste nevoi profunde pe care fiecare om le are, cu care s-a născut, nu pot fi împlinite de un anumită persoană. Fiecare din noi, aşteptăm bucuria, împlinirea şi nădejdea. Şi cum oare să primim toate acestea?

Căsătoria nu e antidotul singurătăţii

Să primim bucuria, acceptând să fim împărţiţi spre bucuria celor din jur, ieşind din zona noastră de confort, făcând un gest frumos de care celălalt are nevoie şi nu noi avem nevoie să-l facem. Uneori, avem tendinţa de a crede că a te jertfi pentru celălalt înseamnă a-l copleşi cu tot ce credem că-i face bine, nerealizând că binele pe care-l vedem noi poate fi doar o formă subtilă de control, de genul ”Ştiu eu ce e "mai bine" pentru tine.

Căsătoria nu e antidotul singurătăţii, ci îţi arată mai degrabă că a fi împreună ţine mai mult de "a te jertfi". Uneori, în căsătorie eşti "mai mult singur", pentru că aşa e natura serviciului pe care soţul îl are. Multe femei spune că, dacă ar fi ştiut că de fapt, va petrece atât de puţin timp cu soţul, s-ar fi gândit mai mult înainte de a se căsători.

A te simţi iubit e o stare subiectivă
Să ne împlinim, dăruind celor din jur ceea ce ce aşteptăm: pacea, liniştea, odihna. Nu aşteptând "persoana" care să ne împlinească. "Dăruind, vei dobândi" nu e o vorbă goală. A ne căsători nu ne umple golul din suflet, ci mai degrabă ne arată cât de egoişti putem fi, căutând să-l "băgăm" pe celălalt în noi, ca şi cum ar fi o proprietate, un obiect posedat, "al nostru".
A ne căsători nu ne face automat să ne simţim iubiţi, ci ne arată că iubirea, în căsătorie, e mai mult o decizie, o opţiune, decât un sentiment.

A te simţi iubit e o stare absolut subiectivă şi nu e criteriul după care-ţi evaluezi căsătoria tocmai pentru că această stare e în tine. A nu lua în considerare faptul că această "simţire" este influenţabilă de echilibrul personal pe care-l ai sau nu la un moment dat pe de o parte, iar pe de alta, de echilibrul celuilalt, care de asemenea este fluctuant, poate duce la "nefericire" şi la tentaţia despărţirii – ”Pentru că nu mă mai iubeşte!”.

Şi atunci, ce să "aştepte" cele care vor să se căsătorească?
Să nu aştepte nimic, pentru că trece vremea, aşteptând. Să trăiască, punând în faţa Universului, dorinţa aceasta de a se căsători, trăind onest şi asumat viaţa care este acum şi lăsând în seama Destinului, momentul şi persoana potrivite.

În momentul în care te angajezi cu drag în viaţa ta aşa cum e acum, se deschid oportunităţi pe care nu le-ai fi văzut "stând şi aşteptând", ori "căutând cu nerăbdare sau disperare un soţ". Angajându-te în viaţa ta şi în realizările pe care le-ai obţinut, vei fi gata la momentul potrivit şi pentru mirele pe care ţi-l va da în grijă Dumnezeu!

Psiholog, Irina Novac

Creati un mediu psihologic sanatos pentru copilul Dvs !

Un copil învaţă în special din ceea ce observă !
Comportamentele persoanelor din jurul unui copil îşi pun amprenta pe modul lui de reacţie. B.Wolfe, în 1989 a formulat o listă de principii extrase din modul de viaţă al copilului:


- Dacă copilul este criticat des, el învaţă să condamne;
- Dacă copilul este tratat cu ostilitate, el devine bătăuş;
- Dacă copilul este ridiculizat el devine timid;
- Dacă copilul este certat în permanenţă, el se simte vinovat;
- Dacă copilul este minţit, el învaţă să mintă;
- Dacă copilul se simte tolerat, el învaţă sa fie răbdător;
- Dacă copilul este încurajat, el învaţă să fie încrezător;
- Dacă copilul este preţuit, el învaţă să aprecieze;
- Dacă copilul trăieşte în familie în spiritul dreptăţii, el învaţă sa fie cinstit şi corect;
- Dacă copilul trăieşte într-un mediu care îl apreciează, el învaţă să se placă pe sine;
- Dacă copilul trăieşte într-un mediu în care există acceptare şi prietenie, el învaţă să iubească şi să ofere iubire celor din jur.

Altfel spus nu este neapărat suficient ca un copil să fie genial, cel mai important este că cei din jurul său să-l ajute să-şi construiască o imagine de sine în mod pozitiv, să îl ajute să vadă frumuseţea şi în experienţele mai puţin plăcute.
Un copil fără calităţi de excepţie poate avea performanţe bune dacă este învăţat să vadă preponderent ceea ce este bun şi frumos în jurul său.

Psiholog, Irina Novac

Lectia de eticheta sau Cele 10 porunci pentru bune maniere

1. Fii tu însuţi. Bunele maniere încep cu o privire obiectivă asupra propriei persoane. Dacă nu eşti onest cu tine însuţi, nu poţi fi onest faţă de alţii. Eşti unic. Nu încerca să afişezi o personalitate care să se potrivească circumstanţelor. Fii natural şi lumea te (va) respecta pentru ceea ce eşti.

2. Spune ”Mulţumesc”. Să mulţumeşti altora înseamnă, implicit, să-i lauzi. Este unul din secretele politeţii. Trimite o scrisoare de mulţumire ori de cîte ori cineva face ceva drăguţ pentru tine sau telefonează pentru a-ţi exprima recunoştinţa. Acest act simplu va ajuta la clădirea unor relaţii de durată. Cînd cineva îţi face un compliment, cel mai bun răspuns este un simplu ”Mulţumesc”. Şi nu uita să spui ”Te rog”, ”Scuză-mă”, şi ”Cu plăcere”. Acestea sunt semne după care poţi recunoaşte o persoană manierată.

3. Fă complimente. O regulă fundamentală a bunelor maniere este să dăruieşti. Gîndeşte-te ce poţi dărui altora şi ţine minte că cele mai preţioase daruri nu costă nimic. Cînd întîlneşti pe cineva, întotdeauna te poţi gîndi să-i faci un compliment drăguţ. Un ”Bună!”, sau ”Ce mai faci ?” nu e suficient. Acordă-le întreaga ta atenţie celorlalţi. Fii generos cu salutările calde, cuvinte de apreciere, de compasiune, de dragoste sau cu veştile bune.

4. Nu fi lăudăros sau arogant şi nu vorbi prea tare. Exersează întotdeauna stăpînirea de sine şi bunul simţ. Vocea ta, comportamentul şi chiar îmbrăcămintea ar trebui să reflecte o eleganţă subînţeleasă. O personă manierată nu are nevoie să-şi facă reclamă. Lasă ca faptele să vorbească.

5. Ascultă înainte de a vorbi. Respectul faţă de alţii este o cerinţă a bunelor maniere. Să-i asculţi pe alţii este un mod de a arăta respect. Nu există o companie mai neplăcută decît o persoană care nu ştie să asculte. Fii interesat cu adevărat de alţii; învaţă-le numele şi încurajează-i să vorbească despre ei. Nu-i întrerupe. Priveşte-i în ochi şi ascultă-i cu atenţie. Cel ce ascultă are mereu ceva de învăţat şi prin urmare de cîştigat.

6. Vorbeşte cu bunăvoinţă şi grijă. Înainte de a vorbi gîndeşte-te ce efect vor avea cuvintele tale. Opreşte-te, cîntăreşte cuvintele cu grijă şi spune-le cu blîndeţe. De asemenea, aminteşte-ţi că limbajul trupului este la fel de important ca ceea ce spui.

7. Nu critica şi nu te plînge. O persoană manierată nu se coboară la a critica pe alţii sau a se plînge de circumstanţe. Negativismul sub orice formă trebuie să fie evitat. Dacă auzi o bîrfă, nu te alătura acesteia, fii indiferent. Dacă nu eşti deacord cu ceilalţi, exprimă-ţi opinia într-un mod respectuos. Nu-i ataca verbal şi nu-i judeca. Poţi să cîştigi disputa, dar poţi să pierzi un om valoros.

8. Fii punctual. Apreciază valoarea timpului tău şi al altora. Dacă ai o întîlnire, încearcă sa ajungi la timp. Dacă trebuie să întîrzii, sună mai întîi. Niciodată să nu ajungi mai devreme la o petrecere; s-ar putea ca gazda ta să nu fie gata îmbrăcată. Nu exagera cu salutul de ”La revedere”. O plecare rapidă, simplă, la momentul oportun, este de obicei apreciată.

9. Nu-i pune pe alţii în situaţii jenante. Tratează pe alţii cum ai vrea, la rîndul tău să fii tratat şi gîndeşte-te cum să-i faci să se simtă bine. Sentimentele oamenilor pot fi la fel de fragile ca şi cristalul cel mai fin. Nu jigni pe nimeni cu glume nepoliticoase, sau o poreclă nedorită. În conversaţii nu pune niciodată întrebări jenante cum ar fi acelea despre costul unei achiziţii noi sau despre lucruri strict personale. Întotdeauna este important să te gîndeşti mai întîi la ceilalţi.

10. Caută să te porţi şi să arăţi cît mai bine. Fii o influienţă calmă, fericită în orice situaţie stresantă şi menţine-ţi o figură plăcută. Încearcă să descoperi partea amuzantă a lucrurilor oricînd este posibil. Întotdeauna străduieşte-te să spui orice lucru cu politeţe şi curtoazie. În fiecare zi ca şi cum aceea ar fi singura ta şansă să arăţi formidabil. Adaugă mereu un zimbet ca accesoriu. Casa, maşina şi locul tău de muncă ar trebui să reflecte tot ce ai tu mai bun. Ar trebui să fie curate, ordonate şi bine organizate. Este foarte important să fii manierat în timpul mesei. Să nu vorbeşti cu mîncare în gură şi să nu începi să mănînci pînă gazda nu s-a aşezat la masă. Mănîncă încet, bucurîndu-te de fiecare îmbucătură. Savurează momentele, cînd împreună cu prietenii de bucuri de o conversaţie bună şi de bune maniere. Adică de ceea ce viaţa îţi poate oferi mai bun.

Psiholog, Irina Novac

Ordinea naşterii influenţează personalitatea

Pentru aprecierea unui om este necesar să se cunoască împrejurările vieţii sale. Astfel, poziţia pe care copilul a ocupat-o în rîndurile fraţilor şi surorilor, constituie una din numeraoasele împrejurări ale vieţii. Deci prim-născutul, mezinul sau unicul copil la părinţi reprezintă o poziţionare a copilului, în spectrul familial, care poartă după sine o deosebită încărcătură informaţională, mentioneaza cunoscutul psiholog Adler.
Fiecare ocupă un loc anume în cadrul relaţiei dintre fraţi… Ce se petrece în cazul celui mai mic? Ultima poziţie este de invidiat?

Conform opiniei Iolandei Mitrofan, locul mijlociu în fratrie (al doilea sau al treilea) este poziţia în care conflictele dintre identificări ating punctul maxim, deoarece el nu poate deveni nici cel mai mare nici cel mai mic.
Locul pe care îl ocupă copilul în cadrul familiei îşi lasă amprenta în relaţiile dintre fraţi. Astfel, primul copil este perceput de către ultimul ca fiind „un Dumnezeu”, activităţile întreprinse de primul, servînd drep exemplu pentru cel mai mic. Primul copil este cel care are grijă de fratele mai mic, ceea ce generează invidia şi repulsia faţă de mezin.

Relaţiile de fratrie pornesc de la un anumit fundament biologic şi apoi se consolidează ca urmare a convieţuirii în microgrupul familial.
Intrucît copilul trebuie să se dezvolte liber, întreaga familie şi mai ales parinţii trebuie să fie conştienţi de adevăratul lui loc.
În ce priveşte asemănările şi deosebirile dintre fraţi, există cele mai diverse situaţii.

Mezinul
• este empatic;
• este popular;
• este talentat la scris, poate fi scriitor;
• îi plac activităţile care presupun interacţiune sociala (sporturi de echipă, profesii în care trebuie să lucreze cu oamenii);
• are cea mai ridicată stimă de sine;
• este răsfăţat;
• este creativ;
• este prietenos.

Copilul mijlociu
• ştie să se poarte şi cu cei mai mici, şi cu cei mai mari decît el;
• este sociabil;
• poate avea sentimentul că nu aparţine familiei, deoarece atenţia părinţilor este captată mai mult de primul născut şi de mezin;
• are succes în jocul de echipă, ştie cum să-i sudeze între ei pe membrii echipei;
• relaţionează bine cu primii născuţi şi mezinii;
• îşi alege alte domenii de interes, pasiuni decît cele selectate de primul născut;
• este atent la nedreptate, nu o tolerează, se aranjează ca apărător al corectitudinii;
• este un bun mediator, funcţionează ca liant între oameni;
• crede că efortul lui nu este apreciat corect pentru că părinţii observă mai mult ce face cel mai mare sau cel mai mic.

Primul născut
• obţine performanţe;
• se bucură de succes academic;
• manifestă o motivaţie înaltă şi nevoia de a obţine recunoaştere;
• este popular;
• este mai matur decît cei de vîrsta lui;
• este conservator faţă de situaţii noi;
• este diplomat cu figurile autoritare (parinţi, profesori);
• se arată interesat de opinia celorlalţi;
• se impune ca lider;
• manifestă stima de sine ridicată;
• este autodisciplinat;
• este vulnerabil la stres;
• este competent şi de încredere;
• se remarcă în funcţii de conducere (în cazul femeilor);
• are cele mai multe coţmaruri (caută mereu soluţii, chiar şi în somn);
• este narcisist;
• este elitist;
• este responsabil.

Irina Novac, psiholog

Apropierea examenelor ! Cum să evitaţi emoţiile distructive în apropierea unui examen

Uneori suntem îngrijoraţi în timp ce învăţăm pentru examen. Alteori, îngrijorarea pune stăpînire pe noi în cel mai neprielnic moment: aproape de intrarea în examen.

Mai grav e cînd anxietatea nu te părăseşte nici în timpul examenului.
Iata cîteva sfaturi recomandate ce ţin de psihologia învăţării:

1. Înlăturaţi toţi factorii ce favorizează şi declanşează oboseala şi surmenajul.
2. Eliminaţi stimulii din mediul înconjurător; orice distragere din afară reprezintă un stimul în plus, o supraîncărcare (zgomot, distragerea vizuală sau auditivă).
3. Deasemenea, se recomandă aşezarea mesei de studiu astfel încât să se evite privirea directă spre uşă.

Sfaturi pentru ziua examenului

Iată cîteva observaţii strict legate de ziua oricărui examen, deduse din experienţa proprie. Aşadar, ce trebuie să faceţi şi mai ales ce să nu faceţi în ziua în care aveţi de dat un examen?

1. O lege simplă a învăţării arată că, în ziua premergătoare unui examen, nu are rost să mai învăţaţi: nu se va ”prinde” nimic !

2. Vă recomand o plimbare relaxantă în seara premergătoare examenului. Atenţie, nu pînă la ore tîrzii !

3. Evitaţi, pe cît posibil, compania acelor persoane care Vă pot induce o stare de stres, printr-o panicare excesivă.

4. Nu uitaţi: emoţiile, în doză moderată, sunt binevenite, nu Vă temeţi de ele ! Ele aduc creierul într-o stare propice efortului intelectual. Înainte de orice examen, e perfect normală acea stare în care elevul/studentul spune ”Dar eu nu mai ştiu nimic !” E faza în care cunoştinţele acumulate se ”limpezesc”. Cînd veţi fi în faţa subiectului, acestea vor ”reveni” ca prin minune !

5. Este bine să aveţi din timp pregatită o listă cu obiectele necesare în ziua examenului. Următoarele lucruri nu au voie sa lipsească:
-Carnetul de identitate /matricola. Dacă îl pierdeţi în ziua examenului, nu intraţi în panică: e suficient să fiţi recunoscut de 1-2 colegi.
-Instrumente de scris. Este bine să aveti 2-3 pixuri (stilouri eventual) care să scrie toate în aceeaşi nuanţă !
-Ceas. În examen, timpul trece altfel. Repartizaţi-l raţional ! Dar de aici nu trebuie înteles că este bine să staţi tot timpul cu ochii pe ceas. Această poate crea panică !
-Apa, preferabil plată. Nu Vă bazaţi că veţi sta în sala 2-3 ore. Pot fi cazuri cînd se poate întarzia cu primirea subiectelor chiar şi 4 ore !
-Batista. Transpiraţia e abundentă în cazul efortului şi ar fi păcat să cadă stropi de sudoare pe o lucrare în faza ”finală”.

6. Atenţie la alimentaţia din ziua premergătoare examenului, şi mai ales, din dimineaţa zilei examenului. Părinţii au deseori tendinţa, ca în ziua examenului, să Vă hrănească în exces, ca să ”prindeţi putere”. Comportaţi-Vă normal: nu mîncaţi nici mai mult, nici mai puţin ca în zilele obişnuite. Evitaţi totuşi, alimentele ce v-ar putea deranja tractul digestiv. Cred că e clar motivul, nu insist în această zonă !

7. Imbrăcămintea să fie cît mai comodă. Evitaţi cravata şi alte accesorii stînjenitoare. Comoditatea să primeze eleganţei !

8. Abordaţi examenele cu încredere şi fiţi optimişti ! Subiectele sunt concepute pentru copii ”normali”, nu doar pentru genii.

9. Dacă la primul examen a-ţi prins o fază proastă, nu disperaţi ! Probabil a fost un subiect mai greu, dar aceasta înseamnă ca a fost mai greu pentru toţi elevii/studenţii ! Puteti recupera la urmatorul examen !

Învatare eficientă şi mult succes !

Irina Novac, psiholog

Te iubesc

Când putem trăi împreună pe mai multe planuri,
Când ne place să dansăm, să facem dragoste sau să cântăm,
Când îndrăznim să explorăm lumea exterioară şi interioară,
Când putem căuta împreună cu câţiva prieteni
Cum să depaşim frontierele vieţii,
Să discutăm şi să ascultăm liniştea
Sau să ne bucurăm împreună de parfumul florilor,
Să râdem sau să ne privim fără a rupe tăcerea,
Când putem vibra în grădinile noastre secrete,
Cînd relaţia noastră devine panoramică,
Când pot să-ţi spun totul fără să mă simt obligat,
Când, atunci când mă iubesc, mă poţi iubi şi tu
Când, atunci când te iubesc, te poţi iubi şi tu,
Când recunosc în tine cealaltă jumătate din mine
Când trăieşti singur la fel de bine ca atunci când eşti cu mine,
Când poţi să mă consolezi atunci când sunt tristă,
Când pot să te ajut atunci când intri în panică,
Dar ş-atunci când eşti supărăt că nu corespund aşteptărilor tale şi te înfurii
Eu pot în continuare să te iubesc,
Chiar şi atunci când tu nu mă iubesti,
TE IUBESC înseamnă într-adevar TE IUBESC.

Andre Moreau

Despre frigiditate sau teama de plăcere

Un număr mare de cercetători consideră că în multe de cazuri de căsnicii, actul sexual se realizează fără producerea orgasmului la femei.
Guttceit susţine că din 10 femei, 4 nu simt nimic în timpul actului sexual şi îl suportă fără a avea nici cea mai mică senzaţie agreabilă în timpul fricţiunii, şi fără a avea nici o idee despre voluptatea ejaculării. Debrunner adaugă că, chiar 50% din femei sunt insensibile; la peste 50% dintre femeile din estul Elveţiei, nu se poate vorbi despre un libido propriu-zis (libido sexualis). Otto Adler consideră această cifră ca fiind foarte mare şi mult prea ridicată. Autorul afirmă că anaesthesia sexualis feminarum totalis et partialis se numără procentual în decade. Ea nu scade sub 10%, totuşi este foarte probabil să fie semnificativ mai ridicată: 20, 30, poate chiar pînă la 40%.

Aceste cîteva informaţii demonstrează importanţa şi frecvenţa mare a anesteziei feminine – frigiditatea – cea mai răspîndită formă de tulburare sexuală la femei.
Femeia frigidă este doar în cazul cînd aceasta, în orice împrejurare şi condiţii, în ciuda relaţiilor armonioase cu partenerul, nu este aptă de a trăi dorinţa satisfacerii instinctului sexual sau a libidoului.

Frigiditatea – defineşte situaţia femeii caracterizată prin imposibilitatea de a avea orgasm prin contact sexual cu partenerul heterosexual. Din punct de vedere clinic, frigiditatea se asociază cu stările de nelinişte, iritabilitate, tensiune psihică, sentiment de insatisfacţie – toate acestea contribuind la cristalizarea în timp a unui complex de inferioritate al femeei.
Conform Dicţionarului de psihiatrie şi psihopatologie clinică, frigiditate (eng. frigidity) – înseamnă imposibilitatea din partea unei femei de a trăi o juisanţă normală în cursul raporturilor sexuale.
Absenţa orgasmului poate fi determinată şi de partener, fără să constituie însă frigiditatea. Decisivă rămîne necesitatea contactului erotic. Doar în cazul absenţei libidoului la femeia care a trecut de pragul maturizării fiziologice, deşi are relaţii intime cu bărbatul iubit, se poate vorbi cu siguranţă despre frigiditate. Instinctul sexual, condiţionat de regulă de împrejurările de viaţă, apare la unele femei foarte tîrziu, astfel că acestea se consideră ani în şir frigide pînă cînd, întîlnind un bărbat, le trezeşte sexualitatea.

Sunt considerate frigide şi femeile la care libidoul apare foarte rar, foarte slab şi nu provoacă, cu toate mȃngȃierile partenerului, dorinţa efectuării actului sexual. Astfel de femei se întîlnesc relativ des; aceasta nu observă absenţa actului sexual, niciodată nu sunt iniţiatoare efectuării lui şi, din lipsa sau din manifestarea slabă a instinctului sexual, arareori au cunoscut complexitatea senzaţiei de plăcere.

În unele cazuri frigiditatea este totală, caracterizîndu-se prin absenţa dorinţei şi plăcerii sexuale. Este aşa-numita afrodizie – tulburare profundă şi totală, cel mai bine suportată de femeie, care rareori se adresează medicului din cauza acestei insuficienţe totale. În schimb, o va face adesea în cazul frigidităţii parţiale, în care plăcerea sexuală există, dar rămȃne incompletă. Avem de-a face în acest caz cu raritatea sau cu absenţa orgasmului în relaţiile sexuale, care rămȃne satisfăcătoare în perioada în care precede juisarea finală. O va face şi în cazurile de frigiditate dureroasă.

Tipologie şi forme ale frigidităţii:
După data la care apare, distingem frigiditate primară şi frigiditate secundară. Cea dintîi apare la primele raporturi sexuale. Frecventă la tînăra căsătorită, frigiditatea cedează adesea în mod spontan de îndată ce cuplul a dobîndit o anumită dezinvoltură în viaţa intimă comună. Pentru femeia virgină, deflorarea este întotdeauna un şoc, – o castrare repetată pe care o poate depăşi doar în condiţii favorabile. Bărbatul trebuie să ştie că orice femeie este frigidă la început şi că frigiditatea ei dispare de la sine dacă ea este sănătoasă, iar el nu e lipsit de tact. Femeia este temătoare faţă de o trăire ce i-a fost interzisă din vremea copilăriei. Acolo unde teama domină nu există nici o trăire plină de plăcere – susţine psihanalistul W. Reich. Frigiditatea secundară survine după o lungă perioadă de viaţă sexuală satisfăcătoare.

Literatura de specialitate deosebeşte trei tipuri de femei frigide:
1. Femeia absolut frigidă – la ea nu apare nici fenomene ale plăcerii iniţiale, nici senzaţii rudimentare de orgasm.
2. Femeia relativ frigidă – orgasmul apare foarte rar sau este doar slab schiţat. Dorinţa este scăzută.
3. Femeia pasionat frigidă – aceasta este femeia care în ciuda dorinţei fierbinţi şi a plăcerii iniţiale accentuate, nu poate obţine nici un orgasm.

Cauze şi posibile explicaţii:
Cauzele obiective ale frigidităţii nu pot fi întotdeauna depistate chiar şi în cazul unui examen psihologic şi somatic minuţios. La origine se poate găsi o cauză organică (maladie generală endocrină sau neurologică, maladii locale: uterine, vaginale, vulvare, perineale etc). Ginecologii şi sexologii au constatat de nenumărate ori că femeia care evită actul sexual, în cazul unor nesemnificative afecţiuni ale organelor din bazinul mic va acuza mai des şi mai mari dureri în procesul contactului sexual, decȃt femeia care suferă de aceleaşi afecţiuni, dar cu un libido normal. Frigiditate poate fi determinată de dereglarea schimbului de substanţe, afecţiuni interne, folosirea îndelungată a unor medicamente. Uneori frigiditatea se poate manifesta în urma unor intervenţii chirurgicale, legate de eliminarea uterului, a ovarelor sau a ambelor organe, mult mai rar un rol decisiv revenind factorului hormonal. Cel mai adesea însă, cauză este psihologică, afectivă (conflict cu partenerul, adulter, avort, diverse tulburări nevrotice). Unele femei invocă absenţa instinctului sexual după naşterea unui copil. Această cauză se explică prin copleşirea femeii de sentimentul maternităţii şi trecerea soţului pe planul doi. Printre cauzele de ordin psihogen se pot regăsi trăirea unui sentiment puternic de vină sexuală, precum şi experienţe psihotraumatizante de ordin sexual din trecutul femeii.

Frigiditatea unor femei este determinată de particularităţile lor de viaţă, cum ar fi atitudinea tatălui faţă de mamă, educaţia severă a părinţilor şi educatorilor cu o atitudine negativă faţă de sexualitate, şocuri psihice puternice şi alte cauze. Deşi activitatea profesională nu are o influienţă negativă asupra sexualităţii, s-a demonstrat că o femeie supraîncărcată mereu la serviciu şi acasă cu griji, conflicte şi necazuri, pierde orice interes de actul sexual. În concediu şi după o rezolvare a problemelor şi sarcinilor, ea va deveni din nou tandră cu partenerul său.
Psihanalistul W. Stekel în lucrarea sa ”Psihologia eroticii feminine”, enumeră ca cauze ale frigidităţii: tendinţe homosexuale, frȃnele morale, ura împotriva seducătorului, fixaţii infantile asupra mamei sau fixaţii oedipiene asupra tatălui, teama de castrare etc. În acelaşi timp, autorul susţine că „în realitate nu există femeie frigidă; ... nu există nici o femeie absolut insensibilă.” Femeia insensibilă este doar cea care nu şi-a găsit forma adecvată de satisfacere. Vina pentru anestezia feminină o poartă în mare parte lipsa de experienţă şi neîndemînare a bărbaţilor. De aceeaşi părere este şi Havelock Ellis, ce afirmă în lucrarea sa „Senzaţia sexuală”: Faptul că o femeie rămîne frigidă cu unul, ba chiar cu mai mulţi bărbaţi, unul după altul, nu dovedeşte nicidecum că ea nu ar fi în stare să se simtă sexual puternic, ci doar că aceşti bărbaţi nu au fost în stare să deştepte această senzaţie sexuală. Femeia este în mare măsură un organism sexual la care instinctul sexual poate fi complet inconştient şi de aceea, foarte greu s-ar putea susţine că o femeie nu ar fi manifestat niciodată urme de instinct sexual.

O altă cauză posibilă frigidităţii ar fi teama de a rămîne însărcinată. Multe femei şi fete cred că orgasmul se află în relaţie cu graviditatea. Multe experienţe o dovedesc, dar experienţa arătă şi contrariul. Kisch scrie despre legătura frigidităţii cu sterilitatea. De cele mai multe ori medicul observă frigiditatea cînd este legată de sterilitate. Autorul a observat că 38% din femeile sterile examinate erau frigide. În realitate, frigiditatea este printre factorii care determină sterilitatea, dar nu o atrage după sine în mod neapărat.
Frigiditatea poate fi consecinţa unei autopedepsiri, unei penitenţe pentru o vină oarecare, deasemenea, o promisiune solemnă secretă poate să producă această insensibilitate. Chiar simpla idee depre caracterul dăunător şi periculos al orgasmului poate fi cauza frigidităţii.

Deasemenea un factor care împiedică orgasmul este teama: orice teamă distruge libidoul şi împiedică apariţia orgasmului. Cea mai răspȃndită este teama de infecţii. Numeroase femei susţin că acest gȃnd împiedică apariţia orgasmului. Numeroase exemple demonstrează faptul că multe femei renunţă în mod voit la plăcere ca penitenţă pentru pretinse păcate. Deasemenea există femei care se tem de plăcere pentru că devin prea slabe şi atunci se tem să nu fie învinse. Multe femei se tem tocmai de propia lor pasiune. În acest mod tocmai cele mai pasionale femei devin insensibile.

Pentru o femeie frigidă viaţa sexuală, chiar cu bărbatul iubit, este considerată un rău iminent. Ea nu participă la actul sexual, îl face fără plăcere, doar de dragul bărbatului. Femeile frigide nu sunt în stare nici măcar să-şi imagineze senzaţiile sexuale. Unele dintre acestea se lasă mîngȃiate, dar pînă la un punct anume. Cum însă bărbatul simte necesitatea apropierii în continuare, ele ocolesc dezmierdările. Asemenea femei consideră absenţa necesităţilor sexuale o trăsătură de valoare, de caracter, apreciind manifestarea fizică a dragostei ca ceva imoral şi josnic. Ele nu vor vedea nimic demn în dragoste, deoarece niciodată nu le-a fost dat să trăiască sentimentul apropierii depline între două persoane care se iubesc în procesul actului sexual pentru satisfacerea şi fericirea reciprocă.
Actul sexual pentru femeia frigidă este întotdeauna o povară şi îi pare brutal – sustine W. Reich. El devine pentru ea şi pentru soţul ei, care pe drept, raportează repulsia ei la sine, o obligaţie împovărătoare. Într-un asemenea caz, nici măcar o sublimare nu poate fi de ajutor, deoarece starea precară a vieţii sexuale atacă şi sublimările deja existente, descompunȃndu-le. Adesea, incapacitatea de a lucra apare pe acest fundal. Nu mai rămȃne decȃt alegerea între nevroză şi infidelitate conjugală.

Indispoziţia, durerile de cap, oboseala vor fi pentru femeile frigide motive adesea invocate pentru a refuza contactul sexual. Există şi femei care, de frica apropierii actului sexual, se indispun, încercînd astfel să-şi explice lor şi partenerului absenţa dorinţei. Pentru ele actul intim este un chin psihic şi chiar fizic adeseori. Femeile frigide se bucură dacă au scăpat de actul sexual sau dacă aceasta constituie o etapă trecută, reproşîndu-le soţilor că „doar asta le stă în cap”. Părerea lor este că o căsnicie nu este doar pentru „aşa ceva”, mult mai important fiind înţelegerea reciprocă în manifestarea dragostei în viaţa conjugală de zi cu zi. În felul lor, ele au dreptate, dar scopul pe care îl urmăresc este cu totul altul: excluderea deplină a vieţii sexuale din căsnicie. La întrebarea privind numărul contactelor sexuale, femeile frigide vor raspunde: o dată pe săptămînă sau chiar pe lună.
În unele căsnicii cauza primordială a certurilor o constitue problemele sexuale. Bărbatul devine irascibil şi insuportabil cînd soţia îl refuză invocînd noi motive, prefăcîndu-se că doarme sau culcîndu-se după ce el adoarme. Nu rare sunt cazurile cand acesta, după încercări zadarnice, caută s-o posede prin forţă. Multe femei frigide acceptă divorţul pentru a scăpa de obligaţia actului sexul. Unii bărbaţi se refugiază în masturbaţie, alţii stabilesc relaţii extraconjugale, majoritatea însă rămîn credincioşi fără a dori o altă femeie, mulţumindu-se cu smulgerea uneori a unei jalnice părţi de plăcere.

Cu toate acestea, femeile frigide au succes în activitatea profesională, unele dintre ele au un permanent sentiment al maternităţii şi al dragostei faţă de copii, considerȃndu-se fericite în viaţă şi căsnicia lor.

Irina Novac, psiholog

Decalog

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua porunca: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Sa nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Sa nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toata viaţa.
A sasea poruncă: Repetă ca nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A saptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

(Octavian Paler în Viaţa pe un peron)

Vorbe intelepte

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.

(Octavian Paler, Autoportret într-o oglindă spartă)

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.

(Octavian Paler, Scrisori imaginare)

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stînga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai tîrziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărîmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta - murim.

Octavian Paler

8 sfaturi pentru a fi un prieten mai bun

1. Poartă-te frumos cu tine însuţi. Primul pas pentru o bună relaţie cu prietenii este să ai o relaţie bună cu tine însuţi. Cînd eşti cu adevărat îngăduitor cu tine însuţi devii mai plăcut şi pentru alte persoane. Deasemenea ai mai mult de dăruit pentru că nu eşti mereu preocupat de imaginea şi reputaţia ta. Devii un prieten mai bun pentru că nu cauţi consolare. Eşti destul de sigur pe tine pentru a petrece timp cu prietenii pentru că vrei, şi nu pentru că avem nevoie disperată de ei. Fii liniştit, acceptarea de sine este un proces care durează toată viaţa. Înaintează cu paşi mărunţi dar siguri.

2. Alege înţelept. Legăturile de prietenie necesită o considerabilă investigaţie de timp şi energie, două comori pe care nimeni nu le are în cantităţi nelimitate. Alege prieteni pe care vrei să fii mai apropiat. Nu te îngrijora dacă nu poţi include pe listă pe absolut toate cunoştinţele. Adîncirea unei relaţii este cu mult mai importantă decît numărul mare de invitaţi la petrecerile pe care le dai.

3. Fă-ţi timp. Prietenii sunt importanţi din mai multe puncte de vedere, tocmai de aceea o prietenie adevărată are viaţa ei şi necesită timp. Este de datoria ta să pui aceste relaţii pe lista de priorităţi (atȃt de dragul tău cît şi de dragul prietenilor tăi). Fă-ţi timp pentru a cultiva prietenii adevărate.

4. Fii cel care sparge ghiaţa. Dacă vrei să lucrezi la îmbunătăţirea relatiilor cu prietenii îndepărtează treama de a nu fii respins şi asumă-ţi mai multe riscuri. Invită-ţi prietenii la masă. Propune subiecte interesante de discuţie. Cheamă-i în vizită. Prea des se întȃmplă să nu păstrăm legăturile cu prietenii. Nu pierde ocazia: Fii tu cel care dă un telefon să reia legătura. Prietenii tăi sunt la fel de dornici să te audă, precum şi tu – să îi auzi pe ei.

5. Regula de aur - "Poartă-te cu prietenii tăi aşa cum ţi-ai dori să se poarte ei cu tine". Cu alte cuvinte, dacă vrei să ai prieteni, fii tu însuţi un bun prieten. Preocupă-te mai mult de intresul pe care îl acorzi prietenilor, decȃt de cît de interesant eşti tu pentru ei. Fii plin de viaţă şi de voie bună. Fereşte-te de a te plȃnge, de abȃrfi sau de a critica.

6. Fii atent şi delicat cu celălalt. Poartă-te frumos şi în lucruri mărunte. Spune o vorbă bună. Întreabă cum a fost examenul de exemplu; trimite-i o floare sau un bileţel atunci cȃnd ştii că are mai mare nevoie de ele.

7. Ascultă ce are de spus. Cei care ascultă atent sunt o raritate. Ca să devii un bun ascultător, s-ar putea să ai nevoie de permanentă perfecţionare.

Cȃteva sugestii:

• Stai uşor. Încearcă să nu mai termini tu frazele începute de ei. Dacă te surprinzi căutȃnd formularea răspunsului înainte ca să fi ascultat pȃnă la capăt, aduţi frumos aminte să te concentrezi asupra celui care îţi vorbeşte.
• Arată-i că asculţi. Priveşte-i în ochi. Încuviinţează atunci cȃnd e nevoie.
• Încearcă să minimalizezi factorii care distrag atenţia.
• Întreabă mai multe.
• Ai grijă cu sfaturile pe care le dai. Dă-ţi cu părearea atunci cȃnd e nevoie, sau atunci cȃnd ţi se cere, dar nu te avȃnta să oferi planuri de lucru în locul lor. Nu folosi expresii de genul: ”Ce ai de făcut este să...”

8. Fii un prieten de nădejde. Fiecare avem nevoie de cineva pe care ne putem baza. Dacă prietenul tău nu se poate apăra în faţa bȃrfelor, chiar dacă nu este de faţă, fii gata să îi ei apărarea. Să ştii că şi ei vor face aşa cȃnd va fi vorba despre tine.

Să aveţi parte de prieteni adevăraţi !

Irina Novac, psiholog

Unitate între corp – minte – spirit

1. Tumori cerebrale –
Cauză probabilă: Convingeri calculate incorect; Încăpăţânare.
Noul model de gândire: Este uşor pentru mine să mă „reprogramez"

2. Miopie -
Cauză probabilă: Frică de viitor; Neîncrederea în ceea ce urmează.
Noul model de gândire: Cred în procesul vieţii; Sunt în siguranţă.

3. Sforăit -
Cauză probabilă: Refuz încăpăţânat de a se desprinde de tiparele vechi.
Noul model de gândire: Înaintez dinspre trecut spre un viitor nou, proaspăt şi plin de viaţă.

4. Afecţiuni ale dinţilor -
Cauză probabilă: Incapacitate de a urmări ideile în vederea analizelor şi deciziilor
Noul model de gândire: Sunt în siguranţă şi ştiu că doar acţiunea potrivită se va realiza în viaţa mea.

5. Afecţiuni ale gîtului -
Cauză probabilă: Refuzul de a vedea cealaltă parte a problemei; Încăpăţânare.
Noul model de gândire: Văd cu flexibilitate şi uşurinţă toate laturile unei situaţii; Sunt în siguranţă.

6. Atacuri de inimă -
Cauză probabilă:Incapacitate de a lua decizii;Dezinteres faţă de viaţă.
Noul model de gândire: Sunt o persoană hotărȃtă şi dîrză. Urmez un drum drept şi mă accept în iubire.

7. Anemie -
Cauză probabilă: Atitudine : ”da – dar...”; Lipsa de bucurie; Teama de viaţă Nu te simţi suficient de bine.
Noul model de gândire: Experimentarea bucuriei în fiecare parte a vieţii îmi conferă siguranţă; Iubesc viaţa.

8. Gastrită -
Cauză probabilă:Incertitudini prelungite; Sentiment de aşteptare a unui verdict.
Noul model de gândire: Mă iubesc şi sunt de acord cu ceea ce fac; Sunt în siguranţă.

9. Greaţă, rău de mare -
Cauză probabilă: Teamă; Respingerea unei idei sau experienţe.
Noul model de gândire: Sunt în siguranţă; Am încredere că viaţa îmi aduce doar binele.

10. Probleme cu splina -
Cauză probabilă: Obsesii; Eşti obsedat de mărunţişuri.
Noul model de gândire: Mă iubesc şi mă accept. Cred în viaţă şi sunt în siguranţă. ”Totul este bine”.

11. Diabet -
Cauză probabilă: O mare nevoie de control; Supărareprofundă; Nu a mai rămas nimic plăcut.
Noul model de gândire: Acest moment este plin de bucurie; Aleg acum să experimentez plăcerea zilei de azi.

12. Afecţiuni ale rinichilor -
Cauză probabilă: Dezamăgire, nereuşită, ruşine; Reacţionezi ca un copil mic.
Noul model de gândire: Din fiecare experienţă a mea vine numai binele. Este bine să cresc.

13. Afecţiuni ale ficatului -
Cauză probabilă: Plîngeri cronice; Găsirea greşelilor şi a justificărilor.
Noul model de gândire: Aleg să trăiesc în spaţiul deschis al inimii; Caut iubirea şi o găsesc pretutindeni.

14. Probleme de menstruaţie -
Cauză probabilă: Respingerea propriei feminităţi; Vină, teamă.
Noul model de gândire: Accept toată puterea mea ca femeie şi accept toate procesele corpului meu ca naturale.

15. Chisturi fibromotoase -
Cauză probabilă: O credinţă puternică că nu vei reuşi în viaţă.
Noul model de gândire: Viaţa îmi oferă iubire şi eu iubesc viaţa. Aleg să mă avînt deplin şi liber în viaţă.

16. Candida -
Cauză probabilă: Sentiment puternic de dezorientare. Multe frustrări şi mînie. Incertitudine şi neîncredere în relaţie.
Noul model de gândire: Îmi acord mie însămi permisiunea de a fi tot ceea ce pot să fiu şi merit, tot ceea ce este mai bun în viaţă.

17. Puncte negre -
Cauză probabilă: Mici izbucniri de mânie.
Noul model de gândire: Sunt calm în gândurile mele şi senin.

18. Celulita -
Cauză probabilă: Încercări dureroase în prima etapă a copilăriei. Cramponarea de ciocnirile şi nemulţumirile din trecut. Dificultatea de a merge înainte. Teama de a alege propria direcţie.
Noul model de gândire: Acord iertare tuturor; Ma iert pe mine însumi. Iert toate experienţele trecute. Sunt liberă.

Irina Novac, psiholog

Ce anume îi îngrijorează pe oameni ?

Oamenii sînt foarte diferiţi. Fiecare din noi are propriile convingeri şi idealuri. Din cauza acestor deosebiri nu există două persoane care să reacţioneze identic în situaţii similare. O anumită situaţie poate declanşa la o persoană apariţia stării de îngrijorare, în timp ce la altă persoană aceeaşi situaţie nu provoacă îngrijorare.

O situaţie este apreciată ca ameninţătoare pentru că poate duce la unul sau mai multe rezultate nefavorabile. Gînduri şi imagini îi reamintesc persoanei respective că există o problemă pe care trebuie să o rezolve. Dacă nu rezolvă problema, îngrijorarea persistă, dacă o rezolvă – aceasta dispare.
Cei predispuşi la stări de îngrijorare par a fi foarte buni în definirea problemelor, dar extrem de slabi în rezolvarea lor.

Stările de îngrijorare pot fi clasificate în grupe diferite, bazate fiecare pe existenţa unor teme comune. Cele mai frecvente sînt:

1. Relaţii personale

Mă îngrijorează:
- Că îmi voi pierde cîţiva prieteni apropiaţi
- Că nu prezint atracţie pentru sexul opus
- Că familia se va supăra pe mine sau va dezaproba ceea ce fac
- Că nu voi putea să menţin o relaţie stabilă
- Că nu sînt iubit(ă)

2. Lipsa încrederii

Mă îngrijorează:
- Că nu îmi pot apăra drepturile sau exprima opiniile personale
- Că ceilalţi nu mă vor aproba
- Că îmi lipseşte încrederea în propriile forţe
- Că aş putea să mă fac de rîs
- Că mă simt neajutorat(ă)

3. Viitorul fără perspective

Mă îngrijorează:
- Că nu îmi voi satisface niciodată ambiţiile
- Că nu am realizat mai mult
- Că perspectivele mele de viitor nu sînt prea bune
- Că viaţa nu are sens
- Că nu mă pot concentra

4. Incompetenţă profesională

Mă îngrijorează:
- Că voi întîrzia la o şedinţă
- Că am lăsat un lucru neterminat
- Că fac greşeli în muncă
- Că nu sînt destul de sîrguincios(ă)
- Că nu-mi voi putea menţine activitatea în pas cu cerinţele actuale

5. Probleme financiare

Mă îngrijorează:
- Că aş putea rămîne fără bani
- Că nu sînt capabil să obţin anumite lucruri
- Că problemele financiare îmi vor limita vacanţele şi călătoriile
- Că standardul meu de viaţă este neadecvat
- Că nu îmi voi achita notele de plată.

Irina Novac, psiholog

DICTIONAR PSIHOLOGIC

- A -
Adolescenţă - etapa de viaţă în care se petrec transformari fizice si psihologice importante, in care adolescentul cauta sa-si defineasca si sa-si afirme personalitatea.

Agarofobie – teama nejustificata pe care unele persoane o traiesc atunci cand se gasesc in locuri publice, in spatii largi, descoperite.

Agitaţie - activitate precipitată, dezordonată a cuiva aflat într-o situaţie tensionată la care nu reuşeşte să găsească un răspuns potrivit.

Anamneza – ansamblu de informatii culese de catre psiholog de la client si anturajul acestuia, referitoare la dificultatea sa.

Angoasa – frica dusa la extrem, frica irationala. Este impresia unui pericol vagi minent in fata caruia ramai dezarmat si neputincios.

Anxietate – stare afectiva caracterizata printr-un sentiment de insecuritate, tulburare, difuz.

Apatie – indolenta, lipsa de energie, aparenta insensibilitate la stimularile afective.

Astenie – lipsa sau slabire a fortelor. De obicei se asociaza cu stare de oboseala permanenta pe care odihna nu o poate face sa dispara.

- B -
Brainstorming – tehnica de grup bazata pe metoda asociatilor libere, vizand ddescoperirea de idei noi si originale in legatura cu o problema determinata.

Bulimie – apetit excesiv care il face pe subiect sa manance in mod exagerat. Bulimicul cauta sa umple un gol afectiv in mod inconstient.

- C -
Ciclotimie – dispozitie care evolueaza, fazic, intre veselie si tristete. Se pot termina cu psihoza maniaco-depresiva.

Clastomanie – impulsie morbida de a distruge.

Claustrofobie – teama de spatii inchise.

Cleptomanie- impulsie morbida de a fura fara necesitate.

Compensare – actiune de contrabalansare a unei deficiente.

Complex – ansamblu de tendinte inconstiente care determina atitudinile unui individ, comportamentele sale, visele sale. Este o combinatie de trasaturi personale, sentimente, de atitudini afective contradictorii, practic intoteauna inconstiente.

Complex de inferioritate – sentiment de insuficienta. De cele mai multe ori se manifesta prin comportamente de laudarosenie, tachinare, brutalitate, despotism sau se exprima prin idei depresive.

Compulsie – tendinta impetuoasa de a savarsi un act.

Conflict interior - situatie in care esti in fata a doua lucruri opuse (dorinte, alternative, solutii) intre care trebuie sa alegi.

Consiliere - intervenţie a psihologului de a clarifica problema prezentă cu care a venit pacientul şi a-l asista pe acesta în depăşirea ei.

- D -
Delir – dezordine a gandirii care face ca faptele imaginare sa fie luate drept reale.

Deplasare – mecanism psihologic prin care o emotie este transferata de la obiectul sau la unul de substitutie.

Depresie – stare caracterizata prin tristete si o scadere a tonusului si energiei.
Disonanta cognitiva – idispozitie psihica datorata partajarii intre doua idei contrarii.

- E -
Empatie – capacitatea de transpunere in situatia altuia, de a trai emotiile acestuia.

Extraversiune – tendinta de a se orienta spre exterior, de a isi exprima sentimentele.

- F -
Fabulatie – relatarea unor fapte imaginare ca find reale.

Fixatie – atasament excesiv fata de o persona, un obiect sau o reprezentare inconstienta.

Fobie – teama irationala si obsedanta referitoare la anumite obiecte sau situatii.

Frica - sentiment de teamă pe care-l trăieşti în prezenţa sau la gândul unui pericol.

Frigiditate - imposibilitate pentru o femeie de a trai senzatii voluptoase in timpul unui act sexual.

Frustare – lipsă a satisfacţiei atunci când în calea realizării unei dorinţe apare un obstacol.

- G -
Gelozie - stare care apare din teamă că o persoană iubită să nu o prefere pe alta în locul nostru. Copilul mic este gelos pe oricine cu care împarte iubirea mamei (mai ales pe fraţiori sau surori), iar la adult putem vedea cazuri de gelozie patologică.

- H -
Hiperemotivitate - tendinta de a reactiona exagerat la evenimente.

Hipnoza – stare apropiata de somnul partial, provocata in mod artificial prin fixarea atentiei unui obiect stralucitor si prin sugestie, stare in care subiectul ramane capabil sa asculte de undele oridine date de hipnotizator

- I -
Idee fixa – idee permanenta, preocupanta, obsedanta, care rezista analizei intelectuale si de care subiectul nu poate scapa.

Identificare – mecanism psihologic inconstient prin care un individ isi modeleaza conduita pentru a semana altei persoane.

Impas existential - stare de dificultate în depăşirea unei probleme de viaţă în care persoană simte că nu are resursele de a–i face faţă, apelând de aceea la un ajutor specializat.

Impotenta – imposibilitatea de a savarsi un act sexual, din lipsa de erectie. Impotenta pe fond psihologic poate fi legata de teama de esec sexual, de atitudinea femeii (ironica, rezervata) sau de o educatie severa. Impotenta nevrotica survine la persoane emotive care nu si-au lichidat teama infantila de castrare si care se simt culpabilizate de experienta sexuala.

Inadaptare - simţi această stare când nu eşti integrat în mediul social, profesional, şcolar sau familial în care trăieşti. E însoţită de o stare de disconfort şi izolare care te face ineficient.

Intuitie – intelegere imediata si irationala a realului.

Ipohondrie – preocupare excesiva a unei persoane de starea sanatatii sale.

Isterie – nevroza care se exprima corporal.

- M -
Manie – stare de excitatie psihomotorie si de exaltare psihica, asociata cu logoree, euforie, si turbulenta.

Maturizare - transformări care în plan psihologic au ca efect formarea personalităţii adulte.

Megalomanie - supraestimare deliranta a propriilor capacitati.

- N -
Neurastenie – stare nevrotica in care oboseala constituie principalul simptom.

Nevroza – tulburare mentala care nu atinge facultatile esentiale ale personalitatii.

- O -
Obezitate - exces ponderal. Din punct de vedere psihologic se dezvolta pe un fond de insecuritate afectiva.

Obsesie – preocupare intelectuala sau afectiva care asediaza constiinta.

- P -
Panica – spaima subita si adesea neintemeiata.

Patologic - este ceea ce trece de normal în sfera anormalului (din punct de vedere statistic) şi în plus produce suferinţa omului.

Proiectie – mecanism psihologic de aparare a Eului, constand in a-i atribui in mod inconstient altcuiva si, cel mai adesea, de a percepe in lumea exterioara propriile impulsii, idei, intentii, conflicte interioare.

Psihanaliza – metoda de tratament al tulburarilor mentale, metoda care se bazeaza pe investigatia psihologica, abisala, devenind « stiinta a inconstientului ».

Psihiatru - medic specializat în diagnosticarea şi tratamentul maladiilor mentale.

Psiholog - persoană acreditată să lucreze într-unul din domeniile psihologiei.

Psihoterapeut - persoană specializată în aplicarea unei metode de psihoterapie specifice în scopul obţinerii unor efecte de restructurare şi echilibrare durabilă a personalităţii pacientului.

Psihoterapie – aplicare metodica a unor tehnici determinate, pentru restabilirea echilibrului afectiv al unei persoane.

Psihoza – maladie mentala grava, caracterizata printr-o pierderea contactului cu realul si alterarea funciara a legaturii interumane, cauza de inadaptare sociala a subiectului.

- R -
Rationalizare - justificare a unei conduite a carei motive autentice sunt ignorate.

Refulare – mecanism psihologic inconstient de aparare al Eului, prin care sentimentele, amintirile si impulsiile neplacute sau in dezacord cu persoana sociala sunt mentinute in afara campului constiintei.

- S -
Schizofrenie – stare patologica definita printr-o ruptura de contact cu lumea inconjuratoare, retragerea din realitate, precum si printr-o gandire autista.

Singurătate - preferinţă sau constrângere a unei persoane să trăiască singură, însoţită fie de o stare normală, fie de stări depresive şi izolare (mai ales la persoane de vârsta a treia).

Situatie de criza - perioada de dezechilibru prin care poate trece un om, un cuplu sau o familie în urma unui eveniment major (pierderea cuiva drag, divorţ, căsătorie, naşterea unui copil, relaţii extramaritale, şomaj, boală cronică, etc.).

Stres – stare in care se gaseste un organism amenintat de dezechilibru sub actiunea unor agenti sau conditii care pun in pericol mecanismele sale homeostatice.

Sublimare – derivarea unei energi instinctuale catre un scop social elevat.

Substitutia – inlocuirea unui obiect prin altul sau a unei activitati prina alta, analoaga. Substitutia da iluzia a satisfacerii unei nevoi fara a o potoli.

Succes - sentimentul că eşti valoros în urma unei realizări pe care o ai; fiecare trăieşte această stare în funcţie de aşteptările sale şi rezultatele obţinute

Sugestibilitate – aptitudine de a primi sugestii, adica de a reactiona la un semnal in mod masinal, fara participarea activa a vointei.

- T -
Tabu – caracter interzis si sacru al unui obiect.

Transfer – raport al unei deprinderi dobandite intr-un domeniu asupra unei activitati similare. Proces psihologic legat de automatismele repetitiei, care tinde sa reporteze asupra unor persoane sau obiecte, in aparenta neutre, emotii si atitudini din copilarie. In practica psihanalitica, relatie afectiva pe care pacientul o stabileste cu psihanalistul, relatie nedaptata la situatia terapeutica reala si determinata de structuri anacronice.

Timiditate - fel de a fi al persoanei care are puţină încredere în sine, se emoţionează uşor, este inhibată.

- V -
Vulnerabilitate - sensibilitate a persoanei la anumite comportamente ale celorlalţi (de ex. sensibilitatea de a fi criticat, de a fi respins, la eşec, de a fi umilit).

Fata oarbă

Era odată o fată oarbă... şi s-a izolat de toţi şi toate... Nu vroia să stea cu ea decât prietenul ei. Tot ce-mi doresc mai mult e să pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea...
- Vrei să te căsătoreşti cu mine? - i-a propus intr-o zi băiatul...
- Nu mă voi căsători dacă nu pot vedea...

...La ceva timp, pt fată a apărut o pereche de ochi donaţi. A putut vedea şi în momentul cînd s-a uitat la prietenul ei a văzut ca şi el este orb...
- Nu mă pot căsători cu un orb... - a spus fata şi s-a intors să plece...
- Înainte să dispară sunetul paşilor ei, băiatul i-a şoptit : "Să ai grijă de ochii mei, te rog"...

Divorţul şi copiii

Multor părinţi li se pare, că divorţând, îi privează pe copii, pe viitor de probleme, dar deseori sporesc sentimentul de insucces şi provoacă căderi morale.

Pentru a trece mai uşor peste trauma divorţului, copilul trebuie să păstreze pe cȃt posibil relaţii satisfăcătoare atât cu tata, cât şi cu mama. Discutând cu clientul care se află în procesul de divorţ, este important ca acesta să fie orientat spre faptul ca părintele care va trăi separat de copil (deseori acesta este tatăl), să participe maximum la educarea lui. Din fericire, sunt tot mai puţine femei care insistă asupra limitării contactelor copilului cu tatăl, plecat din familie, pentru că acesta din urmă „să nu-l influenţeze negativ”. Acest lucru este clar vizibil îndeosebi în situaţiile când apare „un tată nou”, adică mama se recăsătoreşte. Consilierul poate să discute cu clientul, în mod special, cum să organizeze pentru copil situaţia cu „doi tătici”, pentru a nu crea o problemă în plus acestuia. În această situaţie foarte mult depinde de părinţi: dacă ei nu se vor învinovăţi reciproc şi nu-l vor monta pe copil împotriva celuilalt, fiind cu el foarte sinceri, copilul se va acomoda destul de uşor.

Din păcate, părinţilor deseori li se pare că ascunzând divorţul de copil până în ultimul moment, ei cred că îl protejează de emoţii şi frământări în plus. În acest caz, consilierul-psiholog îi arată clientului ce anume simte şi trăieşte cu adevărat copilul. Deseori chiar însuşi comportamentul copilului – susceptibilitatea sporită, irascibilitatea, indispoziţia - indică faptul că ceva se întâmplă în sufletul lui. În cazul lipsei de informaţie despre ceea ce-i frământă pe părinţi, chiar şi cel mai mic copil va intui că se petrece ceva în neregulă, deseori imaginându-şi situaţia mult mai îngrozitoare decât este în realitate. Trebuie să li se explice părinţilor că copiii percep evenimentele orientându-se după reacţiilor adulţilor. Astfel, dacă mama percepe evenimentul ca pe o tragedie, este de aşteptat ca şi copilul să simtă la fel. Din acest punct de vedere părinţii, cel puţin pentru binele copilului, nu trebuie să se fixeze asupra aspectelor negative ale situaţiei trăite.

Deseori se pune problema modului de a-i comunica mai eficient copilului despre ceea ce se întâmplă. Ceea ce ei trebuie să audă ar putea să sune în felul următor: “Nouă, mamei şi tatei, ne este dificil să locuim împreună şi am decis să stăm separat unul de celalat, dar sperăm, că acest fapt n-o să aibă consecinţe negative asupra relaţiilor dintre noi. Ambii te iubim foarte mult şi vom continua să te iubim la fel de mult ca şi mai înainte”. Ultima frază este deosebit de importantă, deoarece pentru copil relaţia lui cu părinţii are o semnificaţie deosebită. Mai ales că temerile şi trăirile legate de divorţ, sunt determinate, în mare măsura, de vârsta copilului şi la o anumită etapă a vieţii copii sunt chiar predispuşi să-şi asume vina pentru ceea ce se întâmplă.

Organizarea contactelor copilului cu ambii părinţi, după divorţ, este o sarcină deosebit de importantă. Prin multitudinea de discuţii şi dezbateri care au avut loc în anii precedenţi în Occident, s-a ajuns la concluzia că tendinţa de a echilibra aportul în educarea copiilor părinţilor divorţaţi este întrutotul spre binele copilului.

Irina Novac, psiholog