miercuri, 18 mai 2011
Despre frigiditate sau teama de plăcere
Un număr mare de cercetători consideră că în multe de cazuri de căsnicii, actul sexual se realizează fără producerea orgasmului la femei.
Guttceit susţine că din 10 femei, 4 nu simt nimic în timpul actului sexual şi îl suportă fără a avea nici cea mai mică senzaţie agreabilă în timpul fricţiunii, şi fără a avea nici o idee despre voluptatea ejaculării. Debrunner adaugă că, chiar 50% din femei sunt insensibile; la peste 50% dintre femeile din estul Elveţiei, nu se poate vorbi despre un libido propriu-zis (libido sexualis). Otto Adler consideră această cifră ca fiind foarte mare şi mult prea ridicată. Autorul afirmă că anaesthesia sexualis feminarum totalis et partialis se numără procentual în decade. Ea nu scade sub 10%, totuşi este foarte probabil să fie semnificativ mai ridicată: 20, 30, poate chiar pînă la 40%.
Aceste cîteva informaţii demonstrează importanţa şi frecvenţa mare a anesteziei feminine – frigiditatea – cea mai răspîndită formă de tulburare sexuală la femei.
Femeia frigidă este doar în cazul cînd aceasta, în orice împrejurare şi condiţii, în ciuda relaţiilor armonioase cu partenerul, nu este aptă de a trăi dorinţa satisfacerii instinctului sexual sau a libidoului.
Frigiditatea – defineşte situaţia femeii caracterizată prin imposibilitatea de a avea orgasm prin contact sexual cu partenerul heterosexual. Din punct de vedere clinic, frigiditatea se asociază cu stările de nelinişte, iritabilitate, tensiune psihică, sentiment de insatisfacţie – toate acestea contribuind la cristalizarea în timp a unui complex de inferioritate al femeei.
Conform Dicţionarului de psihiatrie şi psihopatologie clinică, frigiditate (eng. frigidity) – înseamnă imposibilitatea din partea unei femei de a trăi o juisanţă normală în cursul raporturilor sexuale.
Absenţa orgasmului poate fi determinată şi de partener, fără să constituie însă frigiditatea. Decisivă rămîne necesitatea contactului erotic. Doar în cazul absenţei libidoului la femeia care a trecut de pragul maturizării fiziologice, deşi are relaţii intime cu bărbatul iubit, se poate vorbi cu siguranţă despre frigiditate. Instinctul sexual, condiţionat de regulă de împrejurările de viaţă, apare la unele femei foarte tîrziu, astfel că acestea se consideră ani în şir frigide pînă cînd, întîlnind un bărbat, le trezeşte sexualitatea.
Sunt considerate frigide şi femeile la care libidoul apare foarte rar, foarte slab şi nu provoacă, cu toate mȃngȃierile partenerului, dorinţa efectuării actului sexual. Astfel de femei se întîlnesc relativ des; aceasta nu observă absenţa actului sexual, niciodată nu sunt iniţiatoare efectuării lui şi, din lipsa sau din manifestarea slabă a instinctului sexual, arareori au cunoscut complexitatea senzaţiei de plăcere.
În unele cazuri frigiditatea este totală, caracterizîndu-se prin absenţa dorinţei şi plăcerii sexuale. Este aşa-numita afrodizie – tulburare profundă şi totală, cel mai bine suportată de femeie, care rareori se adresează medicului din cauza acestei insuficienţe totale. În schimb, o va face adesea în cazul frigidităţii parţiale, în care plăcerea sexuală există, dar rămȃne incompletă. Avem de-a face în acest caz cu raritatea sau cu absenţa orgasmului în relaţiile sexuale, care rămȃne satisfăcătoare în perioada în care precede juisarea finală. O va face şi în cazurile de frigiditate dureroasă.
Tipologie şi forme ale frigidităţii:
După data la care apare, distingem frigiditate primară şi frigiditate secundară. Cea dintîi apare la primele raporturi sexuale. Frecventă la tînăra căsătorită, frigiditatea cedează adesea în mod spontan de îndată ce cuplul a dobîndit o anumită dezinvoltură în viaţa intimă comună. Pentru femeia virgină, deflorarea este întotdeauna un şoc, – o castrare repetată pe care o poate depăşi doar în condiţii favorabile. Bărbatul trebuie să ştie că orice femeie este frigidă la început şi că frigiditatea ei dispare de la sine dacă ea este sănătoasă, iar el nu e lipsit de tact. Femeia este temătoare faţă de o trăire ce i-a fost interzisă din vremea copilăriei. Acolo unde teama domină nu există nici o trăire plină de plăcere – susţine psihanalistul W. Reich. Frigiditatea secundară survine după o lungă perioadă de viaţă sexuală satisfăcătoare.
Literatura de specialitate deosebeşte trei tipuri de femei frigide:
1. Femeia absolut frigidă – la ea nu apare nici fenomene ale plăcerii iniţiale, nici senzaţii rudimentare de orgasm.
2. Femeia relativ frigidă – orgasmul apare foarte rar sau este doar slab schiţat. Dorinţa este scăzută.
3. Femeia pasionat frigidă – aceasta este femeia care în ciuda dorinţei fierbinţi şi a plăcerii iniţiale accentuate, nu poate obţine nici un orgasm.
Cauze şi posibile explicaţii:
Cauzele obiective ale frigidităţii nu pot fi întotdeauna depistate chiar şi în cazul unui examen psihologic şi somatic minuţios. La origine se poate găsi o cauză organică (maladie generală endocrină sau neurologică, maladii locale: uterine, vaginale, vulvare, perineale etc). Ginecologii şi sexologii au constatat de nenumărate ori că femeia care evită actul sexual, în cazul unor nesemnificative afecţiuni ale organelor din bazinul mic va acuza mai des şi mai mari dureri în procesul contactului sexual, decȃt femeia care suferă de aceleaşi afecţiuni, dar cu un libido normal. Frigiditate poate fi determinată de dereglarea schimbului de substanţe, afecţiuni interne, folosirea îndelungată a unor medicamente. Uneori frigiditatea se poate manifesta în urma unor intervenţii chirurgicale, legate de eliminarea uterului, a ovarelor sau a ambelor organe, mult mai rar un rol decisiv revenind factorului hormonal. Cel mai adesea însă, cauză este psihologică, afectivă (conflict cu partenerul, adulter, avort, diverse tulburări nevrotice). Unele femei invocă absenţa instinctului sexual după naşterea unui copil. Această cauză se explică prin copleşirea femeii de sentimentul maternităţii şi trecerea soţului pe planul doi. Printre cauzele de ordin psihogen se pot regăsi trăirea unui sentiment puternic de vină sexuală, precum şi experienţe psihotraumatizante de ordin sexual din trecutul femeii.
Frigiditatea unor femei este determinată de particularităţile lor de viaţă, cum ar fi atitudinea tatălui faţă de mamă, educaţia severă a părinţilor şi educatorilor cu o atitudine negativă faţă de sexualitate, şocuri psihice puternice şi alte cauze. Deşi activitatea profesională nu are o influienţă negativă asupra sexualităţii, s-a demonstrat că o femeie supraîncărcată mereu la serviciu şi acasă cu griji, conflicte şi necazuri, pierde orice interes de actul sexual. În concediu şi după o rezolvare a problemelor şi sarcinilor, ea va deveni din nou tandră cu partenerul său.
Psihanalistul W. Stekel în lucrarea sa ”Psihologia eroticii feminine”, enumeră ca cauze ale frigidităţii: tendinţe homosexuale, frȃnele morale, ura împotriva seducătorului, fixaţii infantile asupra mamei sau fixaţii oedipiene asupra tatălui, teama de castrare etc. În acelaşi timp, autorul susţine că „în realitate nu există femeie frigidă; ... nu există nici o femeie absolut insensibilă.” Femeia insensibilă este doar cea care nu şi-a găsit forma adecvată de satisfacere. Vina pentru anestezia feminină o poartă în mare parte lipsa de experienţă şi neîndemînare a bărbaţilor. De aceeaşi părere este şi Havelock Ellis, ce afirmă în lucrarea sa „Senzaţia sexuală”: Faptul că o femeie rămîne frigidă cu unul, ba chiar cu mai mulţi bărbaţi, unul după altul, nu dovedeşte nicidecum că ea nu ar fi în stare să se simtă sexual puternic, ci doar că aceşti bărbaţi nu au fost în stare să deştepte această senzaţie sexuală. Femeia este în mare măsură un organism sexual la care instinctul sexual poate fi complet inconştient şi de aceea, foarte greu s-ar putea susţine că o femeie nu ar fi manifestat niciodată urme de instinct sexual.
O altă cauză posibilă frigidităţii ar fi teama de a rămîne însărcinată. Multe femei şi fete cred că orgasmul se află în relaţie cu graviditatea. Multe experienţe o dovedesc, dar experienţa arătă şi contrariul. Kisch scrie despre legătura frigidităţii cu sterilitatea. De cele mai multe ori medicul observă frigiditatea cînd este legată de sterilitate. Autorul a observat că 38% din femeile sterile examinate erau frigide. În realitate, frigiditatea este printre factorii care determină sterilitatea, dar nu o atrage după sine în mod neapărat.
Frigiditatea poate fi consecinţa unei autopedepsiri, unei penitenţe pentru o vină oarecare, deasemenea, o promisiune solemnă secretă poate să producă această insensibilitate. Chiar simpla idee depre caracterul dăunător şi periculos al orgasmului poate fi cauza frigidităţii.
Deasemenea un factor care împiedică orgasmul este teama: orice teamă distruge libidoul şi împiedică apariţia orgasmului. Cea mai răspȃndită este teama de infecţii. Numeroase femei susţin că acest gȃnd împiedică apariţia orgasmului. Numeroase exemple demonstrează faptul că multe femei renunţă în mod voit la plăcere ca penitenţă pentru pretinse păcate. Deasemenea există femei care se tem de plăcere pentru că devin prea slabe şi atunci se tem să nu fie învinse. Multe femei se tem tocmai de propia lor pasiune. În acest mod tocmai cele mai pasionale femei devin insensibile.
Pentru o femeie frigidă viaţa sexuală, chiar cu bărbatul iubit, este considerată un rău iminent. Ea nu participă la actul sexual, îl face fără plăcere, doar de dragul bărbatului. Femeile frigide nu sunt în stare nici măcar să-şi imagineze senzaţiile sexuale. Unele dintre acestea se lasă mîngȃiate, dar pînă la un punct anume. Cum însă bărbatul simte necesitatea apropierii în continuare, ele ocolesc dezmierdările. Asemenea femei consideră absenţa necesităţilor sexuale o trăsătură de valoare, de caracter, apreciind manifestarea fizică a dragostei ca ceva imoral şi josnic. Ele nu vor vedea nimic demn în dragoste, deoarece niciodată nu le-a fost dat să trăiască sentimentul apropierii depline între două persoane care se iubesc în procesul actului sexual pentru satisfacerea şi fericirea reciprocă.
Actul sexual pentru femeia frigidă este întotdeauna o povară şi îi pare brutal – sustine W. Reich. El devine pentru ea şi pentru soţul ei, care pe drept, raportează repulsia ei la sine, o obligaţie împovărătoare. Într-un asemenea caz, nici măcar o sublimare nu poate fi de ajutor, deoarece starea precară a vieţii sexuale atacă şi sublimările deja existente, descompunȃndu-le. Adesea, incapacitatea de a lucra apare pe acest fundal. Nu mai rămȃne decȃt alegerea între nevroză şi infidelitate conjugală.
Indispoziţia, durerile de cap, oboseala vor fi pentru femeile frigide motive adesea invocate pentru a refuza contactul sexual. Există şi femei care, de frica apropierii actului sexual, se indispun, încercînd astfel să-şi explice lor şi partenerului absenţa dorinţei. Pentru ele actul intim este un chin psihic şi chiar fizic adeseori. Femeile frigide se bucură dacă au scăpat de actul sexual sau dacă aceasta constituie o etapă trecută, reproşîndu-le soţilor că „doar asta le stă în cap”. Părerea lor este că o căsnicie nu este doar pentru „aşa ceva”, mult mai important fiind înţelegerea reciprocă în manifestarea dragostei în viaţa conjugală de zi cu zi. În felul lor, ele au dreptate, dar scopul pe care îl urmăresc este cu totul altul: excluderea deplină a vieţii sexuale din căsnicie. La întrebarea privind numărul contactelor sexuale, femeile frigide vor raspunde: o dată pe săptămînă sau chiar pe lună.
În unele căsnicii cauza primordială a certurilor o constitue problemele sexuale. Bărbatul devine irascibil şi insuportabil cînd soţia îl refuză invocînd noi motive, prefăcîndu-se că doarme sau culcîndu-se după ce el adoarme. Nu rare sunt cazurile cand acesta, după încercări zadarnice, caută s-o posede prin forţă. Multe femei frigide acceptă divorţul pentru a scăpa de obligaţia actului sexul. Unii bărbaţi se refugiază în masturbaţie, alţii stabilesc relaţii extraconjugale, majoritatea însă rămîn credincioşi fără a dori o altă femeie, mulţumindu-se cu smulgerea uneori a unei jalnice părţi de plăcere.
Cu toate acestea, femeile frigide au succes în activitatea profesională, unele dintre ele au un permanent sentiment al maternităţii şi al dragostei faţă de copii, considerȃndu-se fericite în viaţă şi căsnicia lor.
Irina Novac, psiholog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Buna ziua Numele meu este kelly nakisha vreau ca toți să se alăture mine să-i mulțumesc acestui om pentru restaurarea casa mea cu fostul soțul meu, care mă părăsească pentru o altă femeie timp de 5 ani ,. La început nu am crezut niciodata DR ogodo Mike va fi capabil să mă ajute să câștige înapoi SOȚ mea EX din cealaltă femeie, dar pentru că eu încă îl iubesc și au nevoie de el în viața mea .. Eu lucrez și să urmeze DR ogodo Mike și instrucțiuni mă surprinde faptul că după 3 zile de turnare vraja si de lucru cu DR ogodo Mike, sOŢUL meu EX ma chemat să-mi cer ierte și să uite tot ceea ce a făcut pentru mine că el încă mă iubești ... acum eu si sotul meu sunt smectica înapoi împreună și suntem foarte mulțumiți de noua noastră viață ... toate datorită DR ogodo Mike pentru marea lucrare care le-a făcut pentru mine .. i promit să împartă întotdeauna lucrarea lui bună pentru toată lumea largă și în cazul în care orice organism este acolo care trece prin orice dificultăți de relație ar trebui să-l rugăm să contactați prin e-mail: ogodomikespells@gmail.com sau WhatsApp +2349097050691
RăspundețiȘtergereES De asemenea, pe specializati următoarele probleme
(1) În cazul în care doriți ex-vă înapoi.
(2), dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei femei / bărbați să fugi după tine.
(5) În cazul în care doriți un copil.
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să lega soțul / soției să fie
al tău pentru totdeauna.
(8) În cazul în care aveți nevoie de asistență financiară.
(9) de îngrijire pe bază de plante.
contactați DR ogodo Mike prin e-mail lui pentru o soluție totală ogodomikespells@gmail.com
Buna ziua ma numesc Sophia Peter din Statele Unite. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrăji numită preot jungunu, am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare, pentru că îl iubeam atât de mult. Așa că m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra soțului meu și tocmai în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. preotul jungunu l-a eliberat să știe cât de mult am iubit și l-am dorit înapoi. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste avem în comun. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această mare casă de vrăjă oricărui care are nevoie cu adevărat de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la; drjungunusolutionspell@gmail.com. Sau Ce-Aplicați telefonul său. + 2348032517618.
RăspundețiȘtergerePromit să împărtășesc această mărturie în întreaga lume, când iubitul meu se întoarce la mine și astăzi îi mulțumesc sincer lui DR WHITE, pentru că a adus bucurie și fericire relației mele și familiei mele. Vreau să vă informez că există un vrăjitor adevărat. Nu am crezut niciodată în toate aceste lucruri până nu mi-am pierdut iubitul, am avut nevoie de ajutor până când l-am găsit pe Dr. WHITE, un mare jucător de vrăji, iar el a aruncat o vraja de dragoste asupra mea și m-a asigurat că îl voi recupera pe iubitul meu în 2 zile după aruncând vraja, 2 zile mai târziu, telefonul meu a sunat și atât de șocant iubitul meu nu m-a sunat în ultimele 3 luni. Și-a cerut scuze pentru inima frântă și a spus că este gata să fie coloana mea vertebrală pentru tot restul vieții sale alături de mine. Dr. WHITE l-a eliberat pentru a ști cât de mult îl iubesc și cât de mult îl vreau. Și a deschis ochii pentru a-și imagina cât de mult împărțim împreună. În timp ce scriu această mărturie acum, sunt cea mai fericită fată de pe pământ. Dr. WHITE vă poate ajuta, de asemenea. Trimite-i un e-mail la: (wightmagicmaster@gmail.com) sau WhatsApp-ul său la +17168691327
RăspundețiȘtergereEmri im është moise. Unë jam një burrë i martuar që kam pasur një keqkuptim me gruan time sepse nuk arritëm të lindnim asnjë fëmijë. Unë u verbova dhe fillova të abuzoja me gruan time, duke i thënë se ajo ishte shkaku i gjithë problemit tonë. Por kurrë nuk e dija se dikush tjetër ishte shkaku i problemit tim familjar. Një ditë po mendoja për gjërat dhe gati sa nuk i telefonova gruas sime për ta pyetur se nga vinin problemet tona. Ajo kurrë nuk dinte çfarë të thoshte, si një burrë që nuk mund të duroj më, kështu që ia shpjegova një miku që më prezantoi me një njeri shpirtëror të quajtur Dr. Fady i cili do të më jepte një zgjidhje që nuk mund ta besoja. do të funksionojë për mirë në familjen time. Kontaktova me njeriun shpirtëror, i shpjegova situatën dhe ai më tha gjërat që duheshin për sakrificë. Pas një muaji punë, gruaja ime mbeti shtatzënë dhe unë isha shumë e lumtur për këtë, sepse kjo ishte gjithçka që prisja falë Dr. Fady për gjënë e madhe që bëri për familjen time. Mos u shqetësoni për problemet tuaja të jetës, kontaktoni Dr. Fady në Whatsapp: +2349039422406 ose me email: drfady720@gmail.com
RăspundețiȘtergereJu gjithashtu mund ta kontaktoni atë për magjitë e mëposhtme
magjia e dashurisë
magji e lotarisë
magjia e hakmarrjes
magji e mbrojtjes
Drejtshkrim për kancerin
Drejtshkrim për të rikthyer ish-burrin/të dashurin/të dashurën tuaj
Drejtshkrim për abort
Unazat magjike për fuqitë për të urdhëruar gjërat të ndodhin
dhe çdo gjë tjetër që ju shqetëson në jetë
VORAȚI EFICIENT URGENT PENTRU A AJUTA LA READUCEREA FOSTA IUBITĂ ȘI LA SALVAREA CĂSĂTORIEI
RăspundețiȘtergereSalutare tuturor, numele meu Elaine Owen sunt atât de copleșită de bucurie, datorită Dr.saguru, soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie cu câțiva ani în urmă și am fost foarte devastată pentru că nu i-am greșit niciodată, am rămas cu cei doi copii ai mei și un job care plătește puțin. Aproape că am renunțat până când am văzut o mărturie online despre Dr.saguru despre cum a ajutat o mulțime de oameni, așa că l-am contactat surprinzător la 24 de ore după ce am făcut ceea ce mi-a cerut doctorul să fac, soțul meu s-a întors a doua zi după vrajă. eu să-l iert și am promis să nu plec niciodată. soțul meu s-a întors de 6 luni și nu am avut niciodată probleme, mă bucur că nu m-am îndoit de dr. saguru acum sunt sigur că poate rezolva orice probleme cu ajutorul rapid, îl puteți contacta și pentru ajutor
acum. E-mail: saguruu087@gmail.com sau whatsApp +12098373537
M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o când avea tubul blocat și a ajutat-o și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
RăspundețiȘtergereI-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
*Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
*Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei o căsătorie pașnică.
*Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
E-mail: dawnacuna314@gmail.com